Vinul roșu din Diosig

Așteptam să termine Laurențiu de făcut poze la standul cu preparate din carne și cârnați când Alex îmi povestea despre vinurile albe și aromate specifice Diosigului „Mie-mi plac vinurile roșii. Așa-i că sunt și producători de vin roșu pe aici? Uite, uite vin roooșu”, rostesc cu voce tare, accentuând ultimele două cuvinte. Prin fața noastră trecea un nene cu vreo 3-4 sticle de vin în brațe. Mă aude și de-ndată-l văd cum se întoarce ușor pe călcâie și-mi zâmbește. „Hat, sigur că avem și vin roșu! Vă arăt pivnița mea imediat, numai stați să duc buteliile la oameni”.

Mai povestim despre una alta și îl zăresc pe nenea cum se apropie de noi. Zâmbea ștrengărește de sub mustața-i albă, ușor răsucită pe la colțuri. Purta bretele și un tricou cu un mesaj potrivit mai degrabă unui fermier american. „No, haidăți să vă arăt pivnița mea!”. Vorbea foarte bine limba română, în ciuda accentului maghiar, și avea grijă să pronunțe cât mai clar cuvintele.

„Aveți vin roșu, producție proprie?”, îl abordez direct pe om, și papilele-mi gustative deja salivau. „Apăi, sigur că avem. Acuma i-am dus la Dan Puric niște vin roșu forte bun, că el numai vin roșu bea. Mă scuzați, la domnul Dan Puric, domnul artist, c-așa-i frumos să-i spui domnului actor”, ne povestește în timp ce mergeam pe ulița ce duce spre pivnița cu butoaiele cu vin.

Dintr-o glumă într-alta, i-am povestit că am venit din Oradea cu bicicletele, ca să vedem pivnițele. „Știți, n-avem voie să consumăm alcool dacă vom pedala pe șosea înapoi la Oradea”, ne-am scuzat când omul ne-a invitat la un pahar. N-a insistat să stăm la masă și să bem, așa cum fac gazdele care exagerează cu ospitalitatea, ci ne-a zâmbit și a început să ne povestească despre mica sa afacere de familie.

„Vinul e legătura omului cu cerul”

Așa am aflat că e un om „măritat” de 37 de ani în Diosig, că a cumpărat proprietatea în 1981 și că pivnița sa are sigur peste 100 de ani. La fel ca multe alte pivnițe din Diosig, și aceasta era umbrită de un nuc uriaș și de un cireș.

Am salutat respectuos familia care se îngrijea de musafiri, pregătind masa de prânz, în timp ce doi muzicanți întrețineau atmosfera cu un acordeon și-o vioară. Am coborât în pivnița rece și slab iluminată, lungă și potrivit de îngustă. „Decorată” cu butoaiele de vin, de-o parte și de alta a zidurilor. Ne-am făcut loc printre oaspeți și imediat am fost reperați de un tânăr dichisit la cămașă și vestă de costum. Am primit spre degustare vin alb. Plăcut parfumat, limpede și aromat, ne-a plăcut Muscat Otonel-ul oferit.

Aveam să aflăm că tânărul care ne-a servit e fiul bătrânului, pasionat de vinuri. Trăiește în Ungaria de mai bine de 12 ani și a uitat graiul românesc.  Înțelege limba, dar nu mai știe s-o vorbească. Bătrânul devine astfel traducătorul nostru, zâmbește și râde cu poftă la fiecare glumă despre vin, grâu și arome.

L-am întrebat dacă se promovează pe internet, dacă-și vinde produsele online. „Soția are internet, ieu nu am. Soția are feisbuc, îmi zice uneori „ioi, ioji baci, uite cu ce mândruță ești în poză”.

Am degustat și vinul roșu pentru care venisem, un cupaj de fetească, merlot și alte soiuri pe care nu le-am reținut. O licoare limpede, un vin sec. „Unii producători bagă zahăr în vin ca să-l facă dulce, dar noi nu facem asta aici. Haideți, vă duc sus pe deal, să vedeți culturile”.

Trupul și sufletul divinității

De îndată ce-am ieșit din pivniță am urcat scările improvizate ce duc spre livezile de pomi fructiferi, holdele cu cereale, grădinile de legume și, firește, vița de vie. Ne-a arătat pământul proaspăt lucrat cu noile soiuri de viță altoită, aduse tocmai din Ungaria. „La noi nu se mai cultivă soiurile astea, sunt soiuri vechi care au dispărut din zona asta”. Ne-a spus și denumirile lor, dar nu am reținut. Mi-e rușine că nu am o cultură a vinului, că nu cunosc soiurile și procesul de vinificație. „Fiul meu a zis să aducem și alte soiuri și să facem o statuie pentru Sfântul Orban, să ne protejeze culturile. Sfântul Orban e protectorul viilor și al dogarilor la catolici.”, povestește în timp ce ne arată o plăcuță cu un papă, înălțată pe un altar de piatră și ciment.

„Totuși, cum vă numiți?”, l-am întrebat într-un târziu pe omul care ne-a tratat cu ospitalitate, ne-a invitat în casa lui și ne-a povestit despre munca sa. „Ioji”, zice mândru. Ne-a strâns mâinile cu putere, semn că e un bărbat hotărât. „Dacă vrem să venim într-un weekend cu bicicletele, avem unde să ne cazăm la vreun motel sau o pensiune din zonă?”, l-am întrebat pe bătrân. „Apăi, aiciea e o problemă, că noi numai la cort vă putem caza. În fața casei e loc de corturi, e și apă arteziană și în pivniță avem vin bun. Dacă vreți să veniți să sunați cu 2-3 zile înainte să facem pregătirile”.

Ne-am aprovizionat cu vin bun și ne-am alăturat grupului de bicicliști la timp pentru a asculta ultimele minute din discursul lui Dan Puric.

Vinul ne-a dezlegat limbile și-a pornit conversațiile!

Site-ul producătorului de vin din Diosig: http://www.padalja.hu/.

Fotografii făcute de Laurențiu cu SonyNex5r!