Cimitirul, de Adrian Teleșpan

cimitirul-adrian-telespanM-a convins o recenzie, acum câteva luni și, când am prins ocazia, am cumpărat-o de pe elefant.ro. A fost prima carte în format digital, în limba română, pe care am cumpărat-o din România. Mi-am făcut un prost obicei: cumpăr de pe amazon și citesc în engleză, pe kindle. Mi-e mult mai comod așa. Am luat-o la pachet cu „Scriitor în comunism” a lui Ștefan Agopian, după ce m-a convins Simona Tache. Partea proastă e nu pot să pun pe kindle cartea lui Agopian pentru că are un format de rahat și se deschide cu Adobe Digital Edition. O mică paranteză: îi urăsc pe ăștia de la Adobe! Pentru fiecare carte vândută, în format .acsm, o femeie mimează un orgasm, iar un bărbat minte c-o iubește. Am încheiat paranteza.

Cimitirul lui Adrian Teleșpan e cea mai bună carte pe care-am citit-o în ultima perioadă. E indecentă, încărcată de scene sexuale homosexuale și de un umor pe care nu-l regăsesc ușor în jur. Pe care-l ador. E umorul ăla simplu și sec, dar care te face să râzi în hohote, cu lacrimi. Și apoi devii serios, pentru că după râsete isterice, încerci să empatizezi cu românul bătut de soartă într-o familie nenorocită, măcinată de lipsa banilor.

Adrian Green e un românul care-a plecat în Londra în speranța unei vieți mai bune. E impulsiv și, în același timp, relaxat. Își stăpânește cu greu poftele trupești și e un visător incurabil. Speranțele sale, pentru o schimbare bruscă și pozitivă de macaz, se rezumă la marele pot la loto. De fapt, când trăiești într-o țară unde ți se spune și vezi că nu ai cum să obții ceea ce-ți dorești prin muncă, tot ce-ți rămâne e să visezi. Să speri că poate cineva te va descoperi peste noapte și vei deveni faimos, așa cum încep poveștile de succes ale unor modele/cântăreți/actori.

Recenziile nu-s punctul meu forte, aÈ™a că va trebui să o cumperi ca să te convingi că am dreptate. Mereu am dreptate, ca orice femeie! 😀

Recomand cartea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.