Am ieÈ™it din peÈ™teră È™i ne-am aÈ™ezat pe-o piatră, la soare. Răcoarea din interior și apa rece m-au făcut să mă întind pe stânci ca o È™opârlă umană, în căutare de căldură. Atunci i-am văzut, doi oameni simpli de la oraÈ™. El, cu o pereche de pantaloni de trenning de fâș È™i teniÈ™i în picioare,  ea cu o pereche de pantofi tip balerini È™i blugi cu briz-brizuri la buzunare. Stăteau pe margine È™i priveau în întunericul peÈ™terii. Să intre, să nu intre? Doamna mai aruncă o privire de jur împrejur È™i observă o tablă pe care scrie: „Această peÈ™teră nu face parte din traseul oficial. Pericol de viitoră. Accesul turiÈ™tilor interzis!â€.
Pe el îl despărÈ›ea un pas de cărarea care ducea-n adâncul pământului. Se privesc pentru câteva secunde È™i ea-i spune „nu intra, e interzis, scrie pe tabla asta aciâ€. Cu asta parcă l-a ațâțat È™i mai mult. El își dă jos bluza È™i scoate poÈ™eta ei de sub braÈ›. I-o înmânează È™i-i spune cu jumătate de gură: „merg numa’ pân’ aci, nu stau mult†și coboară-n È™ir cu alÈ›i turiÈ™ti.
Ea se aÈ™ează pe-o piatră mai mare È™i, nerăbdătoare, aÈ™teaptă un semn. Strânge de poÈ™etă È™i stă încordată. Un minut mai târziu se relaxează, îl vede că iese cu grupul de turiÈ™ti. Au coborât 5 metri È™i s-au întors. Pesemne-i cam abruptă coborârea…
p.s: Până jos faci cam 3 minute dacă ai 45 kg, ca mine, sau 5 minute dacă ai mai multe. 😀
***
Am lăsat cetățile Ponorului în urmă È™i-am început să urcăm către drumul prin pădure ce duce-n Glăvoi. Cărările sunt bătucite, bolovanii uriaÈ™i nu se urnesc, iar acolo unde-i mai îngust È™i mai alunecos sunt lanÈ›uri È™i corzi întinse. Având bocanci în picioare, am urcat pe lângă cărări, ca să lăsăm turiÈ™tii-n teniÈ™i să coboare cât mai uÈ™or. Când am ajuns la tabla pe care scria „Cetățile Ponoruluiâ€, am făcut o pauză.
Cărarea era plină de oameni. După accent erau de prin sud, sud-est. MulÈ›i s-au oprit acolo, s-au uitat către portal È™i s-au întors la maÈ™ini. Nu erau „pregătiÈ›i sufleteÈ™te pentru o asemenea aventurăâ€, mi-a zis un tip de vreo 40 de ani care m-a întrebat dacă-i periculos traseul. Un tată grijuliu își întorsese pruncul de 6-7 ani din drum. Văzuse că urmează o porÈ›iune mai … bolovănoasă. „Lasă tată, că am văzut suficientâ€, i-a spus È™i au făcut stânga-mprejur, înapoi către maÈ™ini. Pe drum l-a sunat soacra căreia i-a spus că e într-o zonă prea periculoasă ca să poată vorbi la telefon.
La un moment dat ne-am intersectat cu ei. TuriÈ™tii perfecÈ›i, cei datorită cărora Salvamontul încă mai există È™i funcÈ›ionează atât de bine. El, cu ochelari de soare pe frunte, în bermude È™i-n È™lapi. Ea cu o bentiță legată fundiță pe frunte, o poÈ™etă cu È›inte È™i teniÈ™i cu talpa dreaptă. Coborau frumuÈ™el printre rădăcinile pomilor. „VedeÈ›i că e abrupt È™i periculosâ€, i-a avertizat o doamnă care urca cu greu înaintea noastră. „Eh, È™i ce? Ce se poate întâmpla? Hai fă, să vedem È™i noi minunea!â€, i-a spus duduii care-l urma ca un cățeluș disperat.
ViaÈ›a e frumos …. #7daysofbitchingÂ
Pacat ca unii oameni nu realizeaza pericolul la care se expun sau mai rau, ii expun si pe altii prin modul de a merge pe munte. Oricum felicitari pentru excursie. Cetatile Ponorilui sunt minunate!
Asa functioneaza natura….omul a cam fentat selectia naturala, asa ca natura gaseste alte cai decat cele conventionale sa faca selectia. Pacat de salvamontisti ca isi mananca nervii cu specimene din astea….
Am vazut elemente din astea si in Fagaras, darmite in Apuseni (zona Padis). Odata am vazut o trupa de “turisti” din astia pe marginea Gropii Ruginoase, facand poze din ciclul “Io la …”. Ce sa zici…pacat s-a asfaltat drumul pana in Padis … o sa fie ca in Valea Cerbului din Bucegi (miros de mici, bere, noxe, combustibil, gaz, urina, gunoaie, etc …. aer curat, ce mai).
BTW…interesant blogul… succes in continuare!