De felul meu sunt liniÈ™tită È™i destul de calmă, când situaÈ›ia e tensionată am tendinÈ›a de a face glume (pe care, de obicei, doar oamenii isterici nu le înÈ›eleg…) pentru a detensiona atmosfera. Și am răbdare, chiar È™i atunci când am de-a face cu un om prost. Cum s-a întâmplat azi, cu un curier …
Recurg la sarcasm când the shit hits the fan, că e singura modalitate prin care pot face față unor imbecili. Dacă se aliniază stelele și nimeresc zevzecii taman în ziua când o migrenă mă chinuie cu orele, șansele să rămân calmă scad cu vreo 50%.
Mă sună un curier:
El: „Alo, aaaa, domnu sau doamna aaaa… Liliana?â€
Ahm! Da, pentru că vocea mea e atât de groasă încât o poÈ›i confunda cu a unui bărbat …Â
Eu: „Da, eu sunt Liliana, spuneÈ›i …â€
El: „Aaaaa, am un pachet pentru domnu sau doamna Liliana, de la TimiÈ™oara, nu È™tiu dacă am nimerit numărul de telefon …†(?!?)
Eu: „Liliana e prenume de femeie, încă n-am întâlnit bărbaÈ›i numiÈ›i Liliana, dar fie, nu le È™tiu io pe toate. Unde sunteÈ›i?â€
EL: „Io-s la adresă, dar nu vă găsesc. Unde să vin?â€
Îi explic adresa, de 2 ori, cu o mulțime de detalii în repere: parcare, partea stângă, un cabinet, apartamentul, ce scrie la interfon.
EL: „Bine, întorc maÈ™ina È™i vin imediatâ€.
Mă sună după 10 minute:
El: „Alo, doamna Liliana, am ajuns, unde să vin?â€
Eu: „UrcaÈ›i la etaj, scrie pe ușă firma, aici suntâ€.
El: „Dar unde să urc, că nu văd scări de urcatâ€
WTF?!
ÃŽntr-un final cobor È™i-l aÈ™tept în faÈ›a clădirii, pe stradă – care e-n centrul oraÈ™ului! Și stau È™i aÈ™tept. Pentru că e atât de descurcăreÈ› bărbatul ăsta încât a ignorat toate indicaÈ›iile mele È™i m-a căutat în clădirea de peste drum de biroul nostru. Dap! Pentru că … fuck logic!
Dăm unul de altul și începe cu gargara! Că el nu e din zonă, că el nu știe numerele, că trebuia să cobor eu de la început, că câr, că mâr, aaaaaaa, shut the fuck up!!! Durerea de cap e tot mai puternică, simt că-mi iese ochiul drept din orbită, mă înțeapă sub arcadă și mi-e tot mai greu rămân calmă. Colac peste pupăză? Se laudă că mă știe, că a mai adus colete la birou!
Așa că, dacă o exista o divinitate acolo sus, un duh magic și atotștiutor, mulțam, bă! Mulțam că mi-ai dat răbdare și nu putere. Că altfel rămânea fără dinți stimabilul curier!
E… stingher.
Adica stins, intr-un ungher (deontologic, pisi… cher).
Volanul eu il tin putin – ma uit tot timpul in ipod, clientului sa-i prind un nod… – Ah ! de-as avea eu un navod, sa-i trag la mine in mic efort, tu, vino-nteres, efortul tot, nautic sport, clientul la inotat.
=)))))))))))) hai ca am ras bine … mie imi cer mereu sa cobor fiind 2 blocuri in aceeasi scara
Funny. Dar why so multa english in scrierile yours? E ceva trendy si doing asa este un must? Adica, futu-i logica is not la moda anymore si must spunem fuck logic? Sau e like ungurii care use trei in magyar si doi in romana?
Aside from the above described aspect, liked the article, was awesomly FAIN.
A kindly bit of sword, Your Little March, my word (sabiuta), engleza nu e maghiara, asa cum eu ma traduc in versuri, asa si ea, in english, sensuri 🙂
Haha, da, am tendința de a abuza romgleza. E un reflex de care încerc să scap. Mai ales că nici engleza n-o stăpânesc la nivel de vorbitor nativ.
Merci 🙂
Your Little into March, a lucky arch (potcoava).