De când a venit căldura, m-am tot plâns mâței că eu n-am vreo fustă roșie, de purtat primăvara cu teniși sau balerini. Cotrobăiam prin trusa de croșetat după ariciul ăla pe care mă chinui să-l termin de vreo lună (iartă-mă, Narcisa​!), când văd cum bestia miorlăitoare se împiedică de pedala mașinii de cusut.
Recunosc, mă mâncau palmele să încep un proiect nou, provocător și personal, diferit de cele vreo 20 care aÈ™teaptă să fie terminate luna asta …
Rapid am găsit bucățile de bumbac rămase de la o pernă pe care-am experimentat astă iarnă. Gugălit-am după tutoriale, despre cum se croieÈ™te È™i se coase o fustă simplă. După 2-3 clipuri vizionate, mă simÈ›eam ca o croitoreasă cu zeci de ani de experiență. Mă È™i vedeam varianta feminină a croitoraÈ™ului cel viteaz, cum – È›ac-pac – termin proiectul în 3 timpi È™i 5 miÈ™cări. Mno, bine că măcar clipurile È™i sfaturile primite m-au ambiÈ›ionat, că altfel aÈ™ fi abandonat după primul tiv cusut strâmb.
Sigur că puteam să mă opresc doar la fustă, dar uitându-mă la ea în lumina zilei, mi-am zis că pare … transparentă. DeÈ™i e roÈ™ie. Da, mai bine nu încerca să mă înÈ›elegi în privinÈ›a asta. Și dacă e „transparentă†e musai să pun un material pe sub. Singurul material pe care-l aveam pentru o jupă e un saten alb. Frumos, dar al naibii dac-ar sta locului. Noroc cu fierul de călcat È™i multele ace cu care l-am prins ca să-l pot coase cumva.
Bumbacul ăsta roÈ™u e extraordinar, am cusut È™i-am desfăcut de vreo … mă rog, de prea multe ori. Dar în final am reuÈ™it să obÈ›in o fustă care-i 90% ceea ce-mi imaginam că va ieÈ™i. Pentru mine e purtabilă. Următoarea va fi mai bună. Și mai drăguță. Și cu inserÈ›ii croÈ™etate, că doar trebuie să-mi las amprenta pe orice obiect pe care-l fac.
 Și uite așa am descoperit că pot să-mi fac și singură fuste de purtat zi de zi.
