Poze de acum 2 săptămâni, când am făcut o plimbare din Vadul Crișului până-n Bratca. Pădurea încă arăta ca după un război cu iarna, mugurii abia-și făceau loc pe crengile copacilor, însă câteva specii de păsări deja-și intraseră în ritm, în dansul împerecherii.
Oricât de bine arată pozele alea saturate de culori, natura e frumoasă așa cum o vezi în realitate, fără filtre și adaosuri exagerate de culori. Mai ales dacă o vezi de sus, de pe creastă, după 20 de minute de urcat printre crengi semiputrezite și frunze uscate. Ăsta-i felul meu de a vă încuraja să vă luați bocancii-n picioare și să dați o fugă până-n Șuncuiuș, spre exemplu. Că-i la o aruncătură de băț de Oradea, iar traseele sunt marcate.
Uitându-mă la pozele făcute, da, mai bine-mi cumpăr un obiectiv 18-55 mm decât pantofii ăia drăguți, dar pe care nu pot merge fără a mă simți ca o girafă leșinată. Oricât de mult iubesc obiectivul de 50 mm, e frustrant să nu pot cuprinde peisajele în cadre mai mari. Da, știu, nu-i cel mai sharp, mai ales pe un 400D vechi de 8 ani, dar pentru poze de blog e ok. Și ieftin.
merci, Robi :)
1 thought on “La munte, fără filtre”