E revoltător nivelul scăzut de toleranță, de compasiune și de empatie al unora. Mă îngrozesc la gândul că oamenii ăia, care urlă pe diverse forumuri că rockării-s nespălați și merită să moară, sunt ființe care trăiesc în societatea asta și nu le crapă obrazul de rușine și nesimțire. Mă enervez când văd cum persoane publice uită cât de fragil e trupul și psihicul uman, uită că-n urma victimelor au rămas părinți și prieteni care nu pot concepe gândul că atât de mulți tineri s-au stins în câteva minute. Au rămas în urmă oameni care au nevoie de alinare și de consolare, nu de isterii și amenințări cu pedepse divine.
Ce creștin e ăla care, în loc să ofere consolare, se transformă în judecător în momente critice?! Cât de habotnic și cât de obtuză trebuie să-ți fie gândirea ca să arunci cu vorbe despre iad, diavoli și pedepse divine, în timp ce părinții, care și-au aflat pruncii la morgă, nu reușesc să găsească un gând de consolare?!
Tot încerc să-mi dau seama cum au ajuns unii să compare și să lege o tragedie de o joacă de-a costumatul?! E fenomenală abilitatea unora de a găsi simboluri, legături oculte în coincidențe și accidente. Refuz să cred că trăiesc într-o lume atât de bolnavă și de rea, de meschină.
Am citit nenumărate articole și mărturii despre ce s-a întâmplat în 30 octombrie. Nu știam pe cineva de acolo și tot nu pot să fiu indiferentă. Pentru că n-ai cum, ca om, să rămâi indiferent la o asemenea tragedie.
Tot ce poți face e să oferi condoleanțe și ajutor celor îndoliați. E singura atitudine acceptabilă față de cei rămași în urmă, în astfel de situații. Orice alte idei legate de religie, pedepse și simboluri ascunse păstrează-le pentru tine, purule cre(ș)tin.
Din respect față de oameni, din respect față de ideea de umanitate!
Nu mai conteaza parerea ta. Sau a mea, sau a orisicui. Moartea e viata si viata unui om o judecam si o analizam atunci cand moare, indiferent de circumstante. Acesta este paradoxul existentei, dar pentru cei plecati, nu mai conteaza. Si nu mai conteaza nici pentru noi, decat in masura in care invatam ceva din asta. Ceva ce stim deja, dar nu regasim intotdeauna in viata de zi cu zi. Compasiune pentru semeni si invataminte pe care le tragem din nenorocirea altora. Alt paradox. Viata si moartea reprezinta paradoxuri pe care nu le vom cunoaste, probabil, decat la sfarsit. Iar sfarsitul va veni, mai devreme, sau mai tarziu, pentru fiecare. Asta e ideea. Toti vom pieri, inevitabil, iar tot ce conteaza e sa facem cat mai mult bine atata vreme cat existam. Fiindca binele se perpetueaza, iar raul piere cu noi si inutilitatea raului, asa cum il cunoastem, ca norme morale si sociale e definita de ideea de umanitate. Fii om si plange-ti semenii, respecta-i si invata de la el, sau fii indiferent si altii te vor plange si vor invata de la tine. Acesta e mesajul. Condoleantele, asta inseamna. Ca om care exista inca, regret nespus ce s-a intamplat, dar nu am putut schimba asta, oricat as fi vrut sau vreau acum. Fiindca mai e o forta care guverneaza Universul, detasata complet de vointa umana, iar dupa parerea mea, forta aceea este BINELE.