Dintr-un material din Dilema Veche, mi-am adus aminte de-o întâmplare de acum vreo 7-8 ani:
 În ce țară din lumea liberă atît de mulți oameni acceptă pasiv noua ordine națională a rețelelor de fraudă financiară, intelectuală și morală? În care țară o întreagă populație se mulțumește cu atît de puțin cînd ar avea atît de mult de cîștigat?
Eram în mașină, întorcându-ne dintr-o excursie lungă și obositoare. Cred că aveam vreo 25 de ani, terminasem facultatea de 2 ani și-ncercam să-mi dau seama pe ce cale s-o apuc din punct de vedere profesional. Muzica fadă și obositoare, care se repeta prea des la radio, începuse să irite, așa că povestea fiecare despre te miri ce.
La un moment dat È™oferul povesteÈ™te despre experienÈ›a unui anumit loc de muncă È™i cât de mulÈ›umit a fost, pe atunci, de salariul mare – mare chiar È™i pentru capitală. Dar care salariu ajunsese să nu-i mai fie suficient după 4-5 luni de muncă. Pentru că pretenÈ›iile È™i aspiraÈ›iile  crescuseră. Treptat a realizat că poate face mai multe, poate să-È™i îndeplinească mai multe dorinÈ›e, pofte, idei. M-am minunat, atunci, că un salariu uriaÈ™ nu-i ajunsese, ba chiar m-a uimit când a povestit că taman ambiÈ›ia de a câștiga mai bine l-a împins să caute un alt loc de muncă, mai bine plătit.
Iar reacÈ›ia lui visavis de mirarea mea mi-a rămas adânc întipărită în memorie: „n-ai cum să È™tii cum e să câștigi atât de bine È™i cât de uÈ™or se duc banii aceia, de vreme ce niciodată nu i-ai avut. N-ai cum să È™tii cum e să ai mai mult, dacă n-ai fost niciodată în acea situaÈ›ie!â€.
Și extrapolez replica È™oferului la situaÈ›ia noastră. Cum să È™tim cum e să trăieÈ™ti mai bine, liniÈ™tit È™i civilizat, când generaÈ›iile de azi nu mai È›in minte cum e să trăieÈ™ti fără frica zilei de mâine? Ai să spui că înainte de ’85 oamenii trăiau bine È™i liniÈ™tit (până l-a apucat pe Nea Nicu să înfometeze o È›ară pentru a-È™i plăti datoriile), dar ai să greÈ™eÈ™ti. Pentru că nici atunci n-am trăit bine, liberi È™i liniÈ™tiÈ›i. Am trăit constant cu frica unei securități agresive, cu lipsa tehnologiilor È™i-a libertății de expresie. Am trăit cu speranÈ›ele deÈ™arte È™i ideile false induse de istoria modificată de sovietici È™i comuniÈ™ti. De câteva săptămâni citesc „Cortina de Fier†de Anne Applebaum, o carte excelent scrisă despre cum a nimicit un regim totalitar o mare parte din Europa. O recomand cu drag È™i căldură oricui vrea să cunoască mai multe despre ce înseamnă, de fapt, comunismul.
Cum să știe românul de rând cum e să trăiești mai bine, liber și civilizat, când el n-a ieșit din țară și n-a cunoscut vreodată o altă cultură, decât prin prisma televizorului?
N-as crede ca romanul nu stie cum e traiul afara in vest (ca la asta te referi). Chiar si prin prisma “teveului”, are totusi o idee. Doar de acolo a pornit si mitul urban cu JeRe din Dalas care a ajutat la caderea comunismului in Romania, nu?
Doar ca nu stie (sau nu vrea sa faca nimic) sa si-o schimbe pe a lui. Sau poate e comod, mai stii? Poate si de aia asteapta ca altii sa o faca pentru el. Altii fiind “autoritatile” (locale sau centrale) sau, de ce nu, “americanii”…
Ionuț, nu te credeam atât de naiv. Știi bine că din filmele americane se vede doar partea filtrată, bună, optimistă. Binele învinge răul, toți americanii au bani și orice catastrofă se întâmplă doar la ei, că doar America există pe lumea asta. Io aș zice că tocmai realitatea filtrată din filme strică, taman pentru că românul care n-a ieșit vreodată din țară nu poate înțelege conceptele din filme. Le-ar aplica, dar nu le poate adapta în contextul actual, zic eu.
De asta apar niÈ™te bazaconii precum sunt balcoanele cu coloane È™i apartamentele decorate ca pixu’.
Consider că omul își poate schimba condiția dacă vrea, dacă citește, dacă e dispus să cunoască alte popoare, alte mentalități, alte opinii, alte puncte de vedere. Înțelegi unde bat cu sublinierea asta grosonală.
Și orice ar face „alÈ›iiâ€, unde includem È™i autoritățile, o cultură nu se poate modifica fără participarea activă a omului. Degeaba mergi în excursie-n Viena È™i te pliezi, pentru o scurtă perioadă după regulile de acolo, dacă la întoarcerea-n È›ară rămâi ancorat în aceleaÈ™i obiceiuri pe care le-ai evitat cât ai stat dincolo.
Nu, nu-ti fa griji, nu sunt atat de naiv. Eu ma refeream la ultima ta propozitie, nu am facut referire la “filmele americane” (aia ai facut-o tu)… ca nu doar aia vezi la “teveu”. Am facut intr-adevar referire la Dallas, un serial ( nu film) TV, intr-adevar american, despre care se zicea (mai mult in anii ’90 decat acum) ca a “pus umarul” la caderea comunismului. Sa fim sinceri, de acolo au auzit romanii prima oara de cuptor cu microunde. Nu stiu daca toti, dar sigur multi dintre ei… Serialul ala – ca tot l-am pomenit – s-a difuzat in plin comunism, dar se pare ca ar fi avut inversul efectului scontat de PCR-isti.
Si daca stai sa te gandesti oleaca, nu spunea ca binele invinge raul (tocmai invers… JR ateriza ca pisica in picioare intotdeauna… JR era misto, Bobby era naivul’ familiei), nici ca toti americanii au bani (oamenii se sinucideau ca ii pierd pariind pe “calul” gresit, sau in alte cazuri excrocau (daca nu mai rau) alti oameni ca sa ramana cu actiunile lor, etc). Sau poate nu am vazut acelasi serial? Ca unii romani au ramas cu altceva din vizionarea acelui serial e o alta poveste….
Acuma, cat de tare a influentat un serial TV mentalul colectiv al romanilor in decembrie ’89 nu stiu, de unde si formula “mit urban” utilizata de mine….
Da, romanii de rand se uita mult la TV, motiv pentru care au o idee intrucatva distorsionata despre ce este in afara tarii. Pentru multi dintre ei, INCA este o sursa importanta de informatii si nu toti au posibilitatea “sa iasa afara”. Dar asta nu inseamna ca aia e SINGURA sursa de informatii, cum insinuezi.
Foarte multi au rude, cunostinte, pe care le “descos” cand acestea vin in tara, din pura curiozitate sau alte motive… Si asa afla ca se poate si mai bine. Problema apare cand trebuie sa faca ei ceva pentru a fi mai bine. A se vedea simpla chestiune a sortarii gunoiului menajer, ca sa nu pomenesc altele… La noi se vrea ca autoritatile sa faca de toate, dar noi sa platim cat mai putin pentru asta, sau daca se poate chiar deloc. Probabil cunosti si tu cativa d-astia.