Așa s-au aliniat planetele anul acesta, mă rog în primele 4 luni din 2017, că n-am ajuns să vedem prea multe lucruri / zone încă. Muncă, diverse evenimente neprevăzute, vreme neprielnică pentru condiția fizică și uite așa multe zile libere le-am petrecut în casă cu Neflix, ocazional la teatru sau la un pahar de Guinness. Un fel de hibernare urbană.
Dacă acum 2 ani la mijloc de aprilie ne sufocam de cald în timp ce urcam pe creste în Vadu Crișului, anul acesta am resimțit din plin frigul în timp ce stăteam pe-un vârf în Șuncuiuș. Sigur că la soare a fost bine, dar de îndată ce un nor acoperea razele soarelui, se zburlea părul de frig. Pe de altă parte, mi-a fost dor de-o plimbare departe de oraș și de oameni care se plâng constant de orice.
Iaca È™i câteva poze de la ȘuncuiuÈ™ – am ajuns până la fosta carieră de argilă, terenul e curățat complet, în afară de culoarea arămie a pământului, sunt puÈ›ine dovezi că ar fi existat o fabrică uriașă în acel loc uitat de lume. Am dat peste-un È™anț construit de zeci de ani, după cum arăta. ȘanÈ› făcut pe deal, la dracu-n praznic. DeÈ™i având în vedere istoria zonei, sigur avea un rol în cadrul fabricii. Doar că acum e acoperit de muÈ™chi È™i mărăcini pe ici, pe colo.
Ne-am întors în Șuncuiuș pe scurtătură, care scurtătură a însemnat o coborâre abruptă și lungă, vreo 15-20 de minute tot am dezbătut dacă mai ajungem sau nu în vale. Printre mărăcini, trunchiuri de pomi și copaci căzuți, aflați în plin proces de descompunere. Nu încercați asta dacă n-aveți un ghid bun lângă voi.
La Piatra Șoimului, însă, drumul e perfect pentru plimbări per pedes. Chiar și cu prunci. Însă recomand grijă și atenție când urcați sus la cetate, sunt multe gropi rezultate din săpături arheologice.
Și, desigur, nu uitați să strângeți după voi ambalajele de bere/suc/ciocolată/mâncare! În caz contrar sper ca o marmotă turbată să vă vâneze, ca Liam Neeson în seria Taken, și să vă îndese pe gât toate ambalajele pe care le-ați lăsat în mijlocul naturii.
E frumos prin Bihor!
