Șezi blând È™i … È™ezi

Am crescut cu ideea că timpii morți, în care doar stai și „meditezi” la nemurirea sufletului, echivalează cu lenea. Și cu lenevitul. Cine are timp să șadă când e prea ocupat să trăiască pentru a munci?! Am învățat foarte devreme, de la bunica paternă, că o femeie are timp să se odihnească duminica, după ce vine de la biserică și după ce a pus masa de prânz pentru familie. Pentru că asta era viața ei, asta ne-a transmis și, sub o formă sau alta, asta ne-a impus.

Cum să stai în timp ce alții muncesc?! 

Genul acesta de comportament, a sta și a nu face nimic, mi-a fost (și încă îmi e, recunosc) greu de învățat, de adoptat. Să stau în timp ce el gătește prânzul mi se părea de neconceput. Acum mi se pare perfect normal.

Să-l privesc în timp ce spală vasele? Să croșetez în timp ce el dă cu mopul prin casă? Pfu, ce m-ar mai spurca bunica dac-ar ști. „Ogârsâtă mică, nu țî-i rușânie?!”

Roboți și emoții

Azi dimineață am pus robotul la treabă, să curețe tot apartamentul. După un sfârșit de săptămână în care niciunul n-a avut chef de curățenie, s-a adunat păr și praf peste tot. Plus bucățele de silicat pe care pisica binevoiește a le aduce pe lăbuțe până-n sufragerie, unde le leapădă cu o așa rapiditate, de zici că podeaua e formată din lavă fierbinte.

Și în timp ce Siri făcea ture prin coridor, am zis că aș putea face și eu ceva. Așa că am dat cu mopul prin camerele deja curățate. Că doar el, robotul, și-a făcut treaba. Fără a gândi prea mult, lăsându-mă pradă instinctelor (sau unor gremlin, potrivit doctorului Steve Peters și a teoriei din The Chimp Paradox) mi-am spus că e cazul să fac și eu ceva, să-mi aduc aportul la curățenia casei, dacă robotul a fost atât de harnic.

După ce-am spălat podeaua din dormitor mi-am dat seama cât de irațional e gândul că un robot s-ar fi putut supăra pe mine dacă n-aș fi avut vreo contribuție la curățenie. Mi-o și imaginam pe Siri cea delicată, cu vocea și cuvintele vecinei isterice care locuia în apartamentul de lângă noi, urlând :

„Nenorocito, io muncesc ca un sclav să nu-ți pârâie silicatul mâței pe sub picioare și tu nu ești în stare nici măcar să dai cu mopul? Leneșă ce ești, putoare oropsită, ptui, bată-te să te bată, că nimic nu se prinde de tine”.

„Idleness is not lazy”, un concept opus culturii în care am crescut. Momentele de pauză, de stat la taclale cu prieteni sau ore în care nu mă gândesc la ceea ce am de făcut, ci fac un sumar al ideilor care mi-au rămas după ce-am citit o carte, sunt mai importante decât am crezut.

De multe ori, când mă blochez într-un proiect, mă ajută să mă ridic de la calculator, să fac o plimbare până jos (mă rog, zilele acestea până-n balcon, să privesc roșiile), eventual spăl vasele sau fac o cafea, dar fără a gândi cum să fac să-mi iasă proiectul. 20 de minute de deconectare de la un task sunt mai mult decât binevenite.

Cred că plictiseala e ceva ce aș putea învăța de la răsfățata mea, TheMitsi. E maestră în a se plictisi ore-n șir.