Tag Archives: aberatii

Cat esti de sincer?

De ceva vreme încoace mă tot frământă întrebarea asta: Cât ești de sincer?

floare rosieSpun asta pentru că, în lumea oamenilor mari, sinceritatea e mai degrabă un defect, un act de iresponsabilitate, „un atentat la viața civilizată”. Exagerez putin, desigur.

Recunosc spășită că am prostul obicei de a spune tot ce-mi trece prin cap. Dacă nu-mi place de o persoană, voi lăsa acest lucru să se vadă. Dacă nu-mi place ce am făcut, întotdeauna voi spune asta și voi încerca să schimb cumva. De altfel, lucrul ăsta se poate observa și pe blog. Deși sunt afirmații pe care nu le-aș mai face…

Ei bine, sinceritatea asta totală e chiar aiurea, mai ales când ești într-un grup de oameni. Nu-i poți spune lui X că se comportă precum un copil răzgâiat pentru că, nu-i așa?!, o lady nu critică vreodată. Plus ca sunt situații în care trebuie să ții pentru tine anumite observații.

N-ai voie să-i spui lui Y că a greșit pentru că oricum toți greșim. Iar tu de vei greși, Y aflând de acest lucru, nu va ezita să anunțe acest lucru cu surle și trâmbițe. Dar tu nu ai voie să fi la fel de sincer pentru că … nu e etic!

Autocenzura asta nu e un fel de ipocrizie impusa? Deși, dacă toată lumea ar fi sinceră, cred că multe războaie nu s-ar fi sfârșit nici până astăzi. Și asta pentru că, pe de-o parte, ne e foarte greu să acceptăm și alte opinii, iar pe de altă parte, sinceritatea asta e foarte subiectivă.

Într-o oarecare ordine de idei, admir persoanele care reușesc să-și modereze gândurile. E și asta o artă. Sau poate un semn al maturității. Poate când voi crește mare, voi reuși să-mi stăpânesc mai bine gândurile și ideile …

Viespile carnivore

Sâmbătă dimineaţă. Terasa “popotei” din Arsenal Park. Câţiva bloggeri, uşor mahmuri sau cu ficatu-n gât, se adunau de prin toate tufele…

Nu dăm nume, că nu e frumos, nu-i aşa Brută Mică? 😀

Şi cum încercam noi să ne reculegem cu o cafea tare şi un mic dejun sănătos, cine crezi că încearca să ne saboteze trezirea? 2 viespi. Şi nu orice viespi ci d-alea carnivore.

Din motive de ficat ocupat cu bere şi pălincă, cineva şi-a uitat şunca în farfurie. Viespile, simţind mirosul de carne procesată, s-au aciuiat şi s-au servit. Nici măcar nu s-au sinchisit să întrebe dacă am terminat de mâncat.

Viespele la sunca

Viespea la sunca

Şi cum îşi tăiau ele, dragele de ele, bucăţele de şuncă, mintea mea ţesea planuri menite a combate aceste vietăţi feroce. Cine ştie?! mai devreme sau mai târziu, ar fi încercat să ne mănânce!

Duminică dimineaţă planul meu era pus în aplicare. O viespe a sfârşit decapitată în urma unui atentat nefericit la miere, iar alte 4 s-au înecat, din greşeală, în cafea!

Deci planul meu a funcţionat! Am salvat lumea şi cremwuştii!