Tag Archives: andy williams

Despre muzica aia bună :)

Ştii senzaţia aia pe care o ai când asculţi una dintre piesele tale preferate, melodie pe care n-ai mai auzit-o de mulţi ani şi te întrebi „Cum de am uitat de melodia asta?”. Şi pe măsură ce-o asculţi îţi vin în minte tot felul de situaţii, locuri, oameni, gânduri. Parcă eşti din nou în locul ăla unde ai auzit prima dată piesa aia preferată.

Adevărul e că de la atâta muzică de tipul bumţi-bumţi (poate cei de la Creative Monkeyz ar trebui să înregistreze expresia), atâtea ritmuri electro, dance şi alte bumţimăieli, nu mai au loc sunetele de chitară. Sau de saxofon. Ori de pian. De fapt, şi dacă îşi fac loc prin melodii, se pierd printre sunetele care-s făcute să-ţi bubuie creierul, să-l intoxice cu tot felul de senzaţii pe care nu le-ai mai experimentat. Nu le recunoşti, dar nici nu-ţi provoacă repulsie. Ştii că nu-s pe gustul tău, dar le accepţi ca sunet de fond. O încăpere tăcută e una care deprimă, aşa că merge şi-un radio comercial care se aude în surdină. Încet, atât cât să nu-ţi distragă atenţia, dar suficient de tare pentru a nu-ţi auzi gândurile. Sau, mă rog, piticii ăia nevrotici care mereu vor ceva! (medicameeenteeeeee!!!)

Nu mai ştiu când am uitat să ascult doar „muzica mea”, acele ritmuri care-mi permit să răsfăţ neuronii cu sunetele copilăriei. Am crescut cu melodii pe care oricât de rar le-aş asculta, întotdeauna-mi provoacă aceleaşi senzaţii. Cu tot respectul pentru artiştii şi producătorii autohtoni, nu cred că muzica din ultimii 10 ani va reuşi vreodată să-mi trezească asemenea sentimente.

The Healer ascultam noaptea la radio, la NovaFM în Lugoj. Tot acolo am fost cucerită de The Rolling Stones cu Angie, Simon and Garfunkel cu Bridge over troubled water, Andy Williams cu Speak softly love, Love Hurts de la Nazareth ori Stairway to Heaven de la Led Zeppelin (ce-mi mai place să ascult asta dimineaţa, pe la 5). Să mai spun de Guns’n’Roses cu Paradise City ori de Lisa Stansfield cu Been Around the world?! Sunt doar câteva melodii din miile de piese în care mă regăsesc.

Muzica de azi nu-mi transmite vreo emoţie. O aud, aşa cum aud un tren care trece pe lângă bloc şi … cam atât! Din când în când îmi mai transmite câte-un şoc, când văd câte-un videoclip exagerat (totuşi poate-s eu prea pudică), dar nu mă îndeamnă să iau vreo atitudine.