La o aruncătură de băț de Bratca (mă rog, aruncătura unui uriaș campion la oina, pentru care 3 km e o nimica toată). Până acolo te încălzești bine, atât de bine încât apa rece o să ți se pară un duș cald.
De văzut, admirat și menținut curat!
Note to self: usturoiul e nemaipomenit lângă pita cu slănină friptă! 😀
Adică o aventură de-o sâmbătă. Că aventura de duminică s-a rezumat la a dormi. Și a munci. C-așa-i în tenis, fir-ar jocul să fie!
Am ajuns prin pădure, pe dealul Țiclu – destul de aproape de peștera Țiclu-Stan – închisă publicului din motive de lilieci care trebuie protejați de bipezii care le provoacă mari coșmaruri. Sper să nu fi provocat infarct vreunei viețuitoare, mai ales că io-s aia care fuge speriată ca o mâță atunci când vede un liliac zburând deasupra frontalei.
De data asta am reținut o mică parte din traseul de săptămâna trecută și … nu m-am pierdut prin pădure (mulțumesc, mulțumesc, aplauze, plecăciuni etc. 😀). Bine, e cam greu să te pierzi atunci când colinzi pădurea doar pe drumul forestier. Dar astea-s detalii …
Am văzut și peștera unde băieții au găsit vetre de foc și grămezi de oase de animale. În timp ce o echipă lucra la decolmatarea unei porțiuni, alții coborau într-un aven îngust. Și-au coborât până s-a terminat coarda de 30 de metri. Apoi au cerut una suplimentară, de vreo 15 metri.
În timpul ăsta, noi, bipezii plus Seth, patrupedul, – un superb exemplar Vizsla maghiară -, tot colindam. Și când am ajuns sus pe creastă, am moțăit oleacă. Și bine-o fost!
Voi pe unde-ați colindat în sfârșitul ăsta de săptămână? Vremea a fost prea frumoasă pentru a sta în casă!
