Tag Archives: atitudini

Baile Felix si oamenii …

Azi dimineaţă, pe la ora 8 tramvaiul 3R era plin de turişti care plecau din Băile Felix înspre casele lor. Fiind destul de aglomerat (deştepţii aia de la OTL bagă tramvaiele mari în depou şi le lasă pe cele mici în circuit, în zi de piaţă!) am nimerit lângă 2 femei, cam la 50 de ani, pensionare din cate mi-am dat seama.

Îşi povesteau cât de frumos a fost la Băi, cum s-au distrat (fără soţ şi copii), cum vor reveni la Felix cu prima ocazie etc.

La un moment dat au povestit de ospitalitatea oamenilor. Spuneau că au fost încântate când au văzut că oamenii nu le-au închis uşa în nas, ba chiar le-au invitat în casă. Una dintre femei cred că era de pe lângă Arad, aştepta autobuzul ce face naveta Oradea-Timişoara.

Tot drumul până la gară femeile astea au despicat firul în patru, că mâncarea a fost bună, oamenii calzi, “la noi sunt mai reci şi mai indiferenţi oamenii din sat” etc.

La un moment dat, una dintre tanti spune ceva legat de sănătate şi Dumnezeu, “Să ne dea Dumnezeu sănătate, că de restul ne ocupăm noi, avem de toate dar sănătate ne trebuie, să ne dea Domnu'” etc.

Nici nu termină bine de spus asta că începe şi se laudă cu carnea de vită şi de porc pe care o are în congelator, că înainte de a pleca de acasă a tăiat un viţel, apoi un porc şi are vreo 120 de kilograme de carne acasă, că abia aşteaptă să ajungă acasă. Tanti nu părea să aibă mai puţin de 110 kilograme …

Eu nu pot înţelege mentalitatea asta: te rogi la Doamne-Doamne să-ţi dea sănătate dar tu te indopi ca o scroafă cu toate prostiile şi apoi te întrebi de ce te dor toate?! Nu te mai mira că nivelul colesterolului e de 10 ori decât cel normal, nu te întreba de ce ţi-e rău şi leşini când afară sunt numai 25 de grade celsius, nu te mai întreba de ce nu slăbeşti. Îndoapă-te!

Sănătatea nu ţi-o dă Doamne-Doamne când îi ceri tu! Stilul tău de viaţă, ce mănânci toate se reflectă în sănătatea ta!

Mi se par aşa de aiurea fazele cu “Vai, nu reuşesc să slăbesc, sunt atât de grasă… dar cum să renunţ eu la toate bunătăţile alea, o viaţă am, măcar mor ştiind că am mâncat de toate” etc.

Românul nu concepe sărbătoare fără mâncăruri grase, la român încă se păstrează obiceiul de a găti mult duminica, cu cât mai multă carne, că doar ne respectăm.

Mi se pare o risipă totală de bunătăţi. Prefer să gătesc în fiecare zi câte ceva, decât să fac de toate şi să arunc jumătate din mâncare.

Sometimes, less is better!