Tag Archives: bani

pe Paleu in jos

Cușca imaginară

Zilele trecute am găsit bani în buzunarul gecii de piele. Nu știu cum au ajuns acolo, nu știu dacă erau ai mei. Dar m-am bucurat că i-am găsit. Așa cum se bucurau odinioară pruncii de acadelele din zahăr ars. Cocoșei, parcă se numeau.
Azi mi-a zis vecina că trebuie să-mi dea bani. Aparent am fost cuminte, merit.

Aștept ziua când va ploua torențial cu bancnote. Așa aș simți că munca mea e valorificată și de vreun zeu ascuns, care stă cuminte și care chiar își face apariția atunci când ai mai mare nevoie de un sprijin. Sigur, citatele motivaționale sunt interesante, dar podul mi-e plin de mulțumiri, cuvinte de laudă și de lingușeli.

În altă ordine de idei, am nevoie de-o ieșire cu bița. Un traseu mai lung. Sau de o coborâre pe Paleu. Mi-s ca un leu într-o cușcă veche și ruginită din fosta grădină Zoo din Oradea (care, apropo, s-a modernizat și va fi inaugurată în 1 mai!). Mă mișc într-una, n-am stare să aștept, n-am răbdare să urlu ca să audă toată jungla. Mi-e dor să cobor dealul ăla cu viteză (mă rog, viteză pentru mine, pentru un biciclist experimentat io-s înceată), să aud vântul șuierându-mi în urechi, înțepându-mi fața, iar presiunea ochelarilor să-mi apese pe nas.

Dora, Alex, Laura, Radu? Pe Laurențiu îl urnesc eu, cumva. 😀

pe Paleu in jos

Prezentari, oameni, bloggeri @ BlogTrip

Pentru mine a fost prima astfel de conferinţă despre online la care am participat până acum. L-am mai auzit pe Vali povestind de una-alta, despre bloguri şi bani din blog, dar n-am avut ocazia să stau într-o încăpere cu atâţia oameni care, într-o oarecare măsură, fac bani din online ca bloggeri.

Nu s-au discutat lucruri noi, neştiute până acum. Toate chestiunile abordate sunt “old” şi răs-discutate.

  • Din prezentarea Cristinei (cu multe intervenţii din partea lui Bobby), am înţeles că practic un blogger care scrie pe un blog de nişă face aceeaşi treabă pe care trebuie să o facă şi un jurnalist care scrie pentru o publicaţie de nişă: documentare, contactare de posibili parteneri media, exclusivităţi.

Practic trebuie să te evidenţiezi cu ceva faţă de ceilalţi existenţi pe piaţă. Lucrurile astea se aplică foarte bine şi siteurilor de nişă. Cel mai important lucru, care diferenţiază un blogger de nişă de un jurnalist de nişă, e că primului trebuie musai să-i placă ceea ce face pentru ca nu va face bani prea repede din activitatea asta, ori un jurnalist e plătit să scrie, indiferent dacă publicaţia are succes sau ba. Hai, să nu-mi spui că n-ai văzut jurnalişti care au ales profesia asta doar pentru renume…

  • Tudor, de la Microsoft ne-a ţinut o prezentare despre bloggeri şi corporaţii, despre relaţia dintre cele 2 grupări antagonice 😀

Ce mi-a plăcut (lucru cu care sunt perfect de-acord!) a fost îndemnul de a nu folosi blogul ca o armă de răzbunare.  N-am încredere nici într-un jurnalist care scrie la comandă lucruri nasoale despre o persoană sau o instituţie, fără a avea argumente solide.

Se pare că în percepţia unora, New Media=Google! Riiightt!!

  • Laurenţiu a povestit despre hosting. Ce trebuie să ştii, cum să-ţi alegi compania de hosting etc.

Simplu, la obiect deşi mai are de lucrat la partea de coerenţă. Pentru o primă prezentare, a fost ok. Eu abia aştept să se ocupe mai mult de articole de hosting scrise “pentru blonde”. Ok, eu nu-mi fac griji de găzduire, că doar d-aia îi fac de mâncare, dar sunt destule persoane care nu fac pasul spre un domeniu propriu pentru că nu ştiu cu ce se mănâncă toată treaba asta cu hosting-ul. Nu-i aşa, Dan?

  • Alex aka Buddha, a ţinut o prezentare despre plug-in-urile necesare unui blogger.

Partea cu “Recent Comments”, “Top posts” sau “Cei mai vorbăreţi” nu-mi place. Pur şi simplu nu-mi place. De aceea nu le am activate pe blog. Eu folosesc 5 plug-in-uri, n-am nevoie de mai mult.

Ce voiam să precizez şi n-am apucat pentru că timpul ne cam presa, a fost faptul că sunt puţine tutoriale pentru “proşti” pe net, în limba română evident. Laurenţiu nu mă ajută să-mi modific blogul, nu are timp şi chef de asta. Aşa că blonda din mine îşi bagă nasul în temă şi face prostii, pe principiul “dacă şterg asta, ce se întâmplă pe pagină?!” Cred că nu sunt singura care face asta. De exemplu, n-am ştiut cum să-mi pun tag cloud. Am căutat pe google şi am dat de un blog, parcă, unde era explicat cum să-ţi pui tag cloud-ul într-un widget. E un început. Dar sunt atâtea lucruri neştiute (nu e vorba de RSS!) şi puţine locuri de unde să te informezi. Dacă îmi spui că există bloguri în engleză care explică, it’s not enough. Suntem români, ce naiba, suntem mai proşti decât alţii?!

  • Vali nu ne-a arătat nimic în PowerPoint. Dar a povestit despre bani din blog, cu cât să te vinzi (evident, e vorba de produsul intelectual 😀) şi cum să faci să atragi posibili clienţi.

Normal că cea mai mare curiozitate a fost legată de cât de mult câştigă bloggerul Vali Petcu din blog. Nu înţeleg de ce lumea e atât de curioasă de chestia asta.  Nu mai bine te preocupi de cât de mult poţi câştiga?!

Bobby Voicu suferă de logoree sau mă rog, blogoree (:P) însă are un stil anume de a întreţine atmosfera fără să plictisească.

M-au dezamăgit, într-o oarecare măsură, puţinele întrebări ce au venit din partea orădenilor participanţi. Vin oameni care au ceva de spus, oameni de la care poţi învăţa atât de multe dar tu nu pui vreo întrebare?! Cu riscul de a mă face de ruşine, mai degrabă întreb decât să plec de la eveniment cu un mare ghiveci în cap. Mă rog, aşa sunt eu.

Ieri m-am simţit ca la un curs de la facultate. Bobby, în rolul profesorului “open minded” iar noi, în rolurile studenţilor curioşi sau dezorientaţi, după caz. Nu ştiu de voi, dar eu nu pot să tac la astfel de cursuri. De aceea m-a cam surprins lipsa întrebărilor orădenilor.

Poze le voi adăuga după ce le procesez!

P.S: Dany, copilul nostru de weekend, îmi şopteşte că şi el a scris despre eveniment!

Ce-as face cu 8 milioane de euro?

Săptămâna trecută, printr-o întâmplare, am jucat la Loto. Ce-s 4,5 lei când poţi câştiga 8 milioane?!

După ce tanti de la casă mi-a dat înapoi biletul, mă şi visam milionară. În euro, fireşte. Mă gândeam care ar fi primul lucru pe care l-aş face. Cred că mi-aş face programare la cel mai bun oftalmolog din România. Nu de alta dar măcar cred că nici un doctor român nu ar rămâne indiferent la banii primiţi pentru o procedură cu laser la ochi.

De ceva vreme mă bate gândul să-mi fac operaţie la ochi (adică, de când am împlinit 22 de ani, vârsta minimă recomandată pentru astfel de proceduri), dar mi-e o frică de zici că mă taie ca pe porc. Am citit pe diverse forumuri că doare, că ustură ca naiba operaţia cu laser la ochi. Aşa că mai amân puţin. Sau mai bine spus, amân până când strâng cei 1500 de euro cât mi-ar trebui pentru o astfel de operaţie.

Dar dacă aş avea 8 milioane de euro în cont, mi s-ar cam rupe de frică şi de dureri. Uf, ce materialistă pot fi uneori!

Apoi, cred că le-aş cumpăra părinţilor mei o casă, undeva în apropierea unui râu sau lângă un lac/baltă. Tati ar fi cel mai fericit. Iar mami, eh, mami ar fi bucuroasă cu o grădină mare şi o casă trainică. Mai ales dacă are bucătărie mare, complet utilată.  Soră-mii i-aş lua o garsonieră cochetă prin Timişoara. Să nu uite cum e viaţa în cămin! 😀

Şi aş mai cumpăra o casă nu prea mare, cu 3-4 camere dar una musai la mansardă, cu o grădină imensă unde să se joace un Beagle şi o pisică Scottish Fold. În partea din faţă a grădinii vreau să fie gazon iar în spate să pun şi eu nişte pomi fructiferi, câteva roşii, ardei şi căpşuni. Castraveţi nu, că au ţepi!

Cu restul banilor nu ştiu ce aş face. Dar cred că aş putea trăi din dobânzi! Oricum, sigur aş găsi o utilitate unei sume de bani atât de mare!

Aşa de frumos am visat toată săptămâna. Până duminică seara când visele mele s-au risipit! A fost o trezire la realitate mai mai dură decât o palmă peste fund!

Apoi a venit ziua de azi. Luni. Cea mai nasoală, anostă, oribilă zi a săptămânii! M-am trezit în acelaşi pat care scârţâie, lângă acelaşi bărbat (thank God că încă arată bine!), am băut acelaşi ceai, am mâncat o felie de pâine cu unt şi cu gem şi am plecat la acelaşi serviciu, alături de aceeaşi Adela.

Ce viaţă plictisitoare. Paradoxal, adeseori poate fi atât de perfectă!

Ducem un stil de viaţă fără prea multe pretenţii. Suntem încă foarte tineri încât să vrem şi luna de pe cer. Însă uneori e bine să visezi. Aşa îţi dai seama câte lucruri există şi pe care ai vrea să le cunoşti, să explorezi, să experimentezi.

Tu ce ai face dacă ai deveni milionar peste noapte?

Salariile ar putea creste, in urmatorii X ani…

Aşa-mi plac ştirile astea, scrise parcă pentru proşti: “Salariul minim ar putea ajunge la 1600 lei în următorii ani“.

E de bine, vom avea salariul de 1600 de lei iar un litru de ulei va costa 20 de lei. Vom da 15 lei pe un kilogram de zahăr iar pâinea o vom economisi, vom cumpăra făină de mălai cu 9 lei kilu’. Deh, şi aşa au spus nişte cercetători că pâinea prosteşte!

Cu ce mă încălzeşte pe mine, salariatul de rând, că peste 10 ani voi avea un salariu dublu/triplu cât e acum? Mai ales dacă preţurile vor creşte în acelaşi ritm. Cât vor valora peste 10 ani cei 1.600 lei?

Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat miercuri seara, la Realitatea TV, ca salariul minim pe economie ar putea ajunge in urmatorii ani la 1.500 – 1.600 lei. [de aici!]
Acum salariul minim e de 600 de lei, parcă. Cât din suma asta îmi acoperă mie cheltuielile zilnice? Mâncarea? Ieşirile în oraş?
În condiţiile în care preţurile au sărit cam prea mult, în ultimele 2-3 luni, salariul minim de 600 de lei abia îţi acoperă hrana zilnică şi întreţinerea. De o pereche nouă de pantaloni sau o bluză nici nu poate fi vorba. Să ieşi în oraş? Eventual economiseşti 2 luni ca să-ţi permiţi o pizza. Dacă mai stai şi în chirie, faci economie şi la mâncare…
Exemplu: în urmă cu 2 luni cumpăram mazăre congelată cu 7 lei. Acum e 12 lei, la acelaşi magazin. Legumele cu orez erau 4 lei, acum sunt 6. În decembrie uleiul era 2,5-3 lei, acum e 5,5-6.
Again, cine mai crede declaraţiile astea? Cine mai crede în poveştile lor?

Donaţii stradale

Azi după masă, pe stradă ne abordează o tanti cam de 35 de ani, împreună cu fiica. Spunea că împreună cu alte 30 de FAMILII au venit în Oradea în urma inundaţiilor din Tecuci. Ne cerea bani, “cu cât puteţi voi să ne ajutaţi”.

Celelalte 30 de familii sunt împrăştiate în tot oraşul, fiecare adună bani de la oameni miloşi, de pe stradă.

“Pensionarii ne-au ajutat, ne înţeleg necazul”, spunea tanti.

Colega cu care eram i-a recomandat să meargă la fundaţia Caritas, să ceară ajutor. Tanti a replicat că de la Caritas ar fi primit doar 1000 lei ajutor financiar pentru toate cele 30 de familii şi haine, dar că “mai bine ne dădeau bani decât atâtea haine”.

Apoi i-am spus să meargă la primărie, să ceară ajutor dar cică nu îi ajută nimeni pentru că nu sunt din judeţ. Aceeaşi poveste şi cu Biserica. Ne tot spuneau că oricine ar ajuta un astfel de caz, că se poate întâmpla oricui să rămână fără casă după o viitură, că şi ei ar ajuta dacă ar fi cazul, că în alte părţi oameni au ajutat mai mult, că orădenii sunt reci şi au râs de nenorocirile lor etc. Clişee psihologice …

După discuţii de vreo 5 minute, femeia ne-a întrebat dacă vrem să o ajutăm cu bani sau ba, că nu are timp să stea la poveşti atât de mult, cu toţi cei pe care îi roagă să le ajute.

Le-am răspuns că nu avem la noi bani şi am plecat mai departe. Apoi ne-am pus câteva semne de întrebare: în Tecuci locuitorii sunt moldoveni. Tanti nu avea accent de moldovean, dimpotrivă, vorbea repede ca un oltean.

Cum au ajuns din Tecuci până la Oradea? Cu ce bani? De ce tocmai la Oradea? Traversezi ţara dintr-un capăt în altul pentru a face rost de bani? 30 de familii au plecat din Tecuci? Unde locuiesc oamenii ăia? Care e rostul unei călătorii costisitoare până la dracu’n praznic?

De câţiva ani buni nu mai am încredere în oamenii care mă opresc pe stradă şi îmi cer bani. Pur şi simplu instinctul îmi spune să plec, să nu ascult. Poate pentru că am văzut destui cerşetori care înşelau încrederea oamenilor naivi, adulţi care chiar lăcrimau la auzul unui necaz.

Poate pentru că mi-e frică de a nu-mi fi înşelată încrederea, de a nu face alegeri greşite. Îmi vine foarte greu să cred că femeia respectivă chiar fusese victima inundaţiilor din Tecuci.