Tag Archives: barbati

pisica-adormita

Paradoxul masculinității moderne

Unii bărbați moderni poartă blugi mai strâmți decât port eu, petrec de 3 ori mai multe minute în oglindă aranjându-și freza și n-au nicio problemă în a purta tricouri roz, decoltate. Sau cardigan asimetric. Să mai spun de eșarfele colorate, de multele șampoane și gelurile de duș, cu diverse arome exotice, folosite? De pensatul la 2 săptămâni ori de epilatul cu ceară pe mâini, pentru că arată urât părul creț pe brațele lucrate la sală?!

Sigur că astfel de obiceiuri nu le știrbește din masculinitate, zic unii <cough> bullshit </cough>. Însă aceiași bărbați, care poartă blugi de crapă pe fesele atent lucrate, consideră că e sub demnitatea lor să-și spele paharul după ce-au băut bere. Ah, pardon, mojito, berea nu mai e la modă. Ori să dea cu aspiratorul prin cameră, o dată pe săptămână. Duamne feri să-i rogi să ducă gunoiul ori să ajute la gătirea cinei, e ca și cum le-ai tăia biluțele și le-ai arunca la tomberon.

De fapt, probabil cea mai urâtă trăsătură a bărbatului modern și necioplit e obiceiul de a descrie o femeie ca pe-o bucată de carne …

pisica-adormita

no-mediocrity

Bine că am răbdare, că de aveam putere …

De felul meu sunt liniștită și destul de calmă, când situația e tensionată am tendința de a face glume (pe care, de obicei, doar oamenii isterici nu le înțeleg…) pentru a detensiona atmosfera. Și am răbdare, chiar și atunci când am de-a face cu un om prost. Cum s-a întâmplat azi, cu un curier …

Recurg la sarcasm când the shit hits the fan, că e singura modalitate prin care pot face față unor imbecili. Dacă se aliniază stelele și nimeresc zevzecii taman în ziua când o migrenă mă chinuie cu orele, șansele să rămân calmă scad cu vreo 50%.

Mă sună un curier:

El: „Alo, aaaa, domnu sau doamna aaaa… Liliana?”

Ahm! Da, pentru că vocea mea e atât de groasă încât o poți confunda cu a unui bărbat … 

Eu: „Da, eu sunt Liliana, spuneți …”

El: „Aaaaa, am un pachet pentru domnu sau doamna Liliana, de la Timișoara, nu știu dacă am nimerit numărul de telefon …” (?!?)

Eu: „Liliana e prenume de femeie, încă n-am întâlnit bărbați numiți Liliana, dar fie, nu le știu io pe toate. Unde sunteți?”

EL: „Io-s la adresă, dar nu vă găsesc. Unde să vin?”

Îi explic adresa, de 2 ori, cu o mulțime de detalii în repere: parcare, partea stângă, un cabinet, apartamentul, ce scrie la interfon.

EL: „Bine, întorc mașina și vin imediat”.

Mă sună după 10 minute:

El: „Alo, doamna Liliana, am ajuns, unde să vin?”

Eu: „Urcați la etaj, scrie pe ușă firma, aici sunt”.

El: „Dar unde să urc, că nu văd scări de urcat”

WTF?!

Într-un final cobor și-l aștept în fața clădirii, pe stradă – care e-n centrul orașului! Și stau și aștept. Pentru că e atât de descurcăreț bărbatul ăsta încât a ignorat toate indicațiile mele și m-a căutat în clădirea de peste drum de biroul nostru. Dap! Pentru că … fuck logic!

Dăm unul de altul și începe cu gargara! Că el nu e din zonă, că el nu știe numerele, că trebuia să cobor eu de la început, că câr, că mâr, aaaaaaa, shut the fuck up!!! Durerea de cap e tot mai puternică, simt că-mi iese ochiul drept din orbită, mă înțeapă sub arcadă și mi-e tot mai greu rămân calmă. Colac peste pupăză? Se laudă că mă știe, că a mai adus colete la birou!

Așa că, dacă o exista o divinitate acolo sus, un duh magic și atotștiutor, mulțam, bă! Mulțam că mi-ai dat răbdare și nu putere. Că altfel rămânea fără dinți stimabilul curier!

no-mediocrity

magar

Măi #băieți

Ne bucurăm că existați. Și că ne faceți viața mai ușoară. Câteodată.

Știm că e instinctul vostru primar să (ne) vânați. Ca pe niște căprițe pe cale de dispariție ce nu suntem. Și nouă ne place să fim curtate, dorite, vânate.  Ne plac discuțiile constructive și bărbații care știu să se îmbrace fără a-și întreba mamele unde le sunt boxerii.

Apreciem că vă străduiți să inventați texte și pretexte cât mai inteligente pentru a ne atrage atenția, pentru a vă accepta pe teritoriul nostru.

Dar de ce, tu bărbat independent și puternic, ai fluiera sau sâsâi după o fată pe stradă? Nu știi că prin astfel de obiceiuri îți lipești singur o etichetă pe frunte pe care scrie „Prostovan”?

Seriously, guys?!

magar

Toyota Auris și modelul androgin

 Io am o dilemă. Mă rog, în articolul acesta vom vorbi despre una dintre multele mele dileme. Că doar nu degeaba mi-s femeie curioasă, nu-i așa?

Bun. Se dă următoarea reclamă pentru Toyota Auris:

Să înțeleg că mesajul subliminal e că Auris e o mașină pentru oameni care nu sunt ceea ce par a fi? Pentru că modelul care apare în clip e bărbat, deși la început pare a fi femeie. Adică pentru cei care deși par vulnerabili sunt de fapt puternici? Numai că, un bărbat care arată ca o femeie, nu mă convinge, pe mine ca femeie. Ori e un bărbat cu o privire de om hotărât și o voce caldă, dar fermă, ori nu-i. Punct!

Numele persoanei din reclamă e Stav Strashko și, după cum se vede și-n finalul clipului, e bărbat. Are 20 de ani, s-a născut prin Ucraina (ahm, să fie un efect întârziat al Cernobîlului?!) și a copilărit în Tel Aviv. Mereu e confundat cu o femeie pentru că … să recunoaștem, arată ca o femeie fără forme.

În altă ordine de idei, mi se pare doar mie sau tinerii care vor deveni bărbații de mâine sunt tot mai efeminați? Îmbracă haine asemănătoare celor pentru femei, cât mai colorate și cât mai vaporoase, se dau cu mai mult parfum decât noi, ba chiar unii au împrumutat gesturi feminine. Să nu mai spun de scenele de „drama queen” pe care le fac prietenilor, când dau ochii peste cap, se oftică și refuză să mai vorbească.

Grrr, ăsta ar trebui să fie comportament de femeie cu prea mult estrogen, nu de bărbat sigur pe el.

Sau, repet, poate mi se pare.