Tag Archives: Budapesta

2017 în câteva poze

De obicei la început de an îmi curăț telefonul de imagini. Nu înțeleg abilitatea galeriei foto a telefonului de a se înmulți pe nesimțite. De s-ar transmite abilitatea asta și contului bancar, zău că n-aș mai face curățenie în galerie.

2017 a fost un an ciudat, per total mai bun decât 2016, dar tot ciudat. Am învățat multe, am râs mult și-am plâns, am dansat și-am socializat cu oameni diverși, oameni cu alte valori față de mine. Și-am învățat că pot trăi excelent fără aplicația de FB, fără nevoia de a vorbi non stop la telefon, că sunt fericită cu ceea ce am, nu sunt frustrată pe ceea ce nu am obținut. Și mai presus de toate sunt tare mulțumită de ceea ce am reușit să fac cu mâinile mele în ceea ce privește pasiunea pt tricotat și croșetat – mi-am tricotat prima rochie!!!

From the sea…

În top 10 experiențe de neuitat pentru 2017 se regăsește prima întâlnire cu marea. În UK, la Aberystwyth. Pe același loc a fost nunta soră-mii. A fost singura nuntă la care chiar m-am distrat și m-am simțit bine, în ciuda nenumăratelor întrebări stupide de tipul “și la tine când venim?!”.

… to Berlin

Apoi excursia la Berlin, la festivalul de fire de tricotat, unde-am învățat despre mine că pot socializa foarte ușor cu străini în jurul unei pasiuni comune. M-am așezat pe o bancă, în curtea interioară a clădirii și în 5 minute mi s-au alăturat alte 4 doamne. Pentru o ființă stupid de timidă cum pot fi de multe ori, am fost fascinată de cât de ușor mi-a fost să intru în vorbă cu străinii. Și totul a pornit de la un salut : “oh, hello!”

Music

În 2017 am văzut și-am țopăit la câteva concerte excelente: Depeche Mode la Cluj, Sting la Budapesta, JazzyBit la Filarmonică, jazz într-un mic club din Budapesta. Și GoGoPenguins la Smida, în Beliș. Sper ca în 2018 să fie reluată seria de concerte de jazz la Posticum.

Șezătoarea din Cetatea Oradea a rămas refugiul meu săptămânal în ceea ce privește tricotatul. Doare de fiecare dată când oamenii mă tratează ca pe un prost doar pentru că tricotez, dar îmi trece rapid când mă pierd în proiect și-n cărțile pe care le ascult.

Books

Și dacă am ajuns la cărți, în 2017 mi-a plăcut nespus de mult seria Mr Mercedes a lui Stephen King, mi-a plăcut și Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King. Cu “Cel care cheamă câinii” de Lucian Dan Teodorovici am petrecut un weekend excelent la munte, în cort. Anne Applebaum și “Cortina de Fier” m-au ajutat să înțeleg mai bine cum se repetă istoria sovietică în Europa de Est, iar cu Paul Kalanithi am plâns ca un prunc în timp ce citeam “When Breath Becomes Air“.

Spuneam că 2017 a fost un an ciudat pentru că în ciuda experiențelor memorabile, organismul mi-a demonstrat că nu-s eu cea care deține controlul.

Cred că provocarea lui 2018 va fi să reușesc să gestionez toate cărțile pe care mi le-am propus spre lecturare și proiectele pe care aș vrea să le fac. Și probabil cea mai la îndemână soluție va fi să-mi stabilesc obiective mici, de tipul “citesc doar 12 cărți anul acesta, lucrez doar 12 proiecte mari”. Pentru a evita senzația de copleșire. În definitiv, cine știe ce surprize pregătește 2018.

Trabant in Berlin Prin Berlin Berlin Berlin Dom Berlin Apus in Berlin

Knitting in Budapest

Fântâna pe strada in Berlin Stâlp Budapesta Pod Budapesta La plimbare prin Budapesta Pozând baloane de sapun Tricotand la Smida Echilibru la Belis Prima dată când am văzut marea Wales Peisaj din Wales Restaurant de Michelin Pietre de la mare Marea în Aberyswyth Marea în Wales Apus pe malul marii Mesaj stradal Size 37 vs 47 Prima rochie tricotata Canicula din 2017 Suncuius Șezătoare la cetate Pui de pisica salvati La munte Valea boiului Fluturas

29_ani-budapesta

Prima experiență cu Air BnB

A fost astă vară, în august, când un ungur m-a plimbat prin Budapesta, ținându-mă strâns de mână, de frică să nu mă pierd pe străzile alea frumoase. Străzi late și trotuare înguste, alei pietruite, clădiri uriașe și atât de frumoase arhitectural. Zău că m-aș fi lăsat pierdută încă vreo săptămână pe acolo, dar mno, apartamentul fusese plătit doar pentru 2 nopți și 3 zile.

Pentru că am vrut să stăm cât mai aproape de centru, să ajungem rapid în caz că pic de oboseală (am obiceiul de a adormi brusc și rapid când sunt foarte obosită), am căutat pe AirBnB un apartament. Și l-am găsit pe Vam Utca, pe malul Dunării, la 2 minute de stația de metrou.

Micuț, o idee mai încăpător decât garsoniera din Oradea, apartamentul a fost mobilat și utilat pentru a împăca atât privirea, cât și picioarele obosite după multe ore de plimbat pe străzi. Pe balconul mic au avut loc o masă, 2 scaune și o scrumieră. O adevărată plăcere să-ți începi dimineața cu o cafea pe balcon, ascultând vasele care treceau pe Dunăre.

Zău că tare mult mi-a plăcut. Proprietarii, aflând că vizitam Budapesta pentru prima dată, mi-au lăsat 2 borcane cu dulceață. Ne-am întâlnit o singură dată, când ne-au lăsat cheia apartamentului. Am avut tot ce-am vrut la dispoziție, apartamentul curat.

Parcă aș mai merge o dată în vizită 😀

tokaji vin unguresc

strada din budapesta

cetate-budapesta

dunarea in budapesta

usa parlamentului budapesta

parlamentul din budapesta

29_ani-budapesta

 

living-the-hungarian-dream

Românca în Budapest

Pe cât de străin mi-e graiul maghiar, pe atât de mult mi-a plăcut cealaltă capitală. Clădirile restaurate și valorificate, toate marcajele și-n limba engleză, curtea lui Gojdu – în ciuda zecilor de restaurante diverse de la parter, toată construcția arată impecabil și-ți lasă impresia că ești în altă lume, alt oraș, altă țară – Szimpla Kert cu dezordinea și amalgamul de culori, cafenelele cu pisici unde ești rugat să nu te atingi de mâncarea și apa felinelor, Dunărea cu zecile de ambarcațiuni de tranzit sau de lux, cetatea cu miile de trepte, citadela de unde se vede o mare parte din oraș, toate m-au cucerit. Am folosit Here Maps pentru a nu ne pierde prin oraș.

Că-s prea mulți turiști pe străzi, iar chinezii sunt neciopliți, e partea a doua. Nu cred că am perceput chinezii ca needucați doar pentru că nu le înțeleg limba – anumite limbi par agresive deși nu sunt – pur și simplu mulți chinezi nu aveau pic de respect față de ceilalți turiști, se băgau în față, își lăsau pruncii să urle pe străzi și se certau. Pe un pod mic mai mulți prunci chinezi se jucau incomodând și împiedicând turiștii care voiau să treacă, în timp ce părinții se amuzau de pe margine.

Pasajele subterane, precum și toate zonele din jurul gării Budapest Keleti sunt pline de refugiați, iar voluntarii unguri le aduc mâncare în canistre. Nu le-am recunoscut dialectele, dar sunt pașnici, mulți stăteau pe saci de dormit și se jucau pe telefoanele mobile.

Selfie sticks! Atât de multe bețe pt selfie! Nu înțeleg rostul bețelor respective, așa cum nu înțeleg nici rostul pozelor selfie cu obiectivele turistice. Mi s-a părut că deși avem tehnologie din abundență, dispunem de tot mai puțină empatie, de compasiune și de respect față de cei din jur. Oamenii se înghesuiau, se călcau pe picioare, dar puțini își cereau scuze pentru disconfortul provocat altui om.

În 20 august a fost gratuită intrarea în Parlamentul Ungariei, dar coada de așteptare se întindea pe cel puțin 1 km. Așa că decât să stăm la rând, am preferat să ne plimbăm prin oraș. Seara a fost un spectacol de artificii și m-am distrat văzând zecile de drone care zburau deasupra parlamentului, ca-ntr-un joc al ielelor.

Trei zile de plimbat pe străduțele pietruite sau asfaltate mi-au pus capac, am dormit aproape o zi întreagă la întoarcere.

Mi-a plăcut nespus de mult apartamentul unde-am stat în sejur, dar despre asta în alt articol.

Momentan câteva poze. Cred că toate obiectivele turistice au fost fotografiate din toate unghiurile posibile, așa că nici pozele mele nu-s spectaculoase.

chinezi-budapesta

croaziera-viking-dunare

lavanda-parlament-budapesta

living-the-hungarian-dream

parlament-budapesta-lateral

parlament-budapesta-opinca

parlament-budapesta-ziua

parlament-maghiar-noaptea

pod-vechi-budapesta

straduta-budapesta

tipic-unguresc

autobuz-pe-dunare

budapesta

Back to Romania … :(

Azi dimineaţă, pe la ora 10, intram în ţară pe la vama Borş. N-am reuşit să dorm prea mult pe drum, l-am lăsat o bună bucată de drum pe bruta mică să doarmă în braţele mele. De fapt, vreme îndelungată nu mi-am mai simţit picioarele, aşa de incomod stăteam pe banchetă. Deh, prea multe bagaje şi prea multă bere …

În 4 zile am vizitat 2 capitale europene şi am trecut pe lângă alte 2.

De pe autobandă am văzut Budapesta şi Bratislava. Capitala Ungariei e imensă, cel puţin din cate am apucat să văd. Mi-au plăcut pădurile din jurul uriaşului oraş. Faţă de Bratislava, nu am văzut blocuri “comuniste”, aşa cum le numesc eu. Mă refer bineînţeles la blocurile de 10 etaje, neapărat gri şi ordonate parcă unul lângă celălalt, paralele.

Autobanda ungurilor e mai bună decât cea slovacă sau cehă. Nici nu simţi că mergi cu 160/h. Am rămas uimită când am văzut că, în afară de Borş, nici o altă vamă nu avea vameşi. Am trecut nestingheriţi prin Slovacia şi apoi prin Cehia. Bineînţeles că ne-am cumpărat vigniete pentru toate cele 4 ţări străbătute.

Apropo de autostradă şi maşini, ungurii sunt foarte disciplinaţi în trafic. Plus că n-am văzut multe Jeep-uri sau Tuareguri la unguri. Dimpotrivă, am văzut o Lada, poate mai bătrână decât mine, care rula liniştit cu 100 la oră. Ba mai mult, am văzut o Dacia papuc ce se ţinea al naibii de bine la 120 la oră. În Ungaria am văzut multe Swift-uri iar în Cehia (aşa cum era de aşteptat) multe Skoda-uri.

Satele din Ungaria par atât de aranjate, că ţi-e mai mare dragul să treci pe acolo cu maşina. În Slovacia deja se schimbă treaba. De la autostradă până la blocurile gri şi clădirile uriaşe ale fostelor fabrici comuniste, toate ar trebui să descrie un peisaj întunecat şi puţin prietenos. Dar totul arată altfel, schimbat. Parcă cineva a şters cu buretele o bună parte din cenuşiul comunist. Ei bine, slovacii (asemenea românilor) se pot mândri cu peisaje incredibile. Mă refer la pădurile de conifere şi dealurile verzi. Diferenţa faţă de români e că aproape peste tot am văzut câmpii arate sau cultivate cu porumb şi floarea soarelui.

La cehi, câteva sate mi-au amintit de România, cu şosele peticite şi case părăsite. N-aş vrea să generalizez, pentru că nu e aşa peste tot. Înspre Hradec Kralove panoramele sunt superbe: văi abrupte împădurite de foioase şi conifere. Apropo, nu prea am văzut cimitire la şosea sau cruci pe marginea drumului, nici la cehi, unguri sau slovaci.

Satele austriece m-au fermecat. Da, cel mai mult mi-a plăcut Austria. Peisajele au fost incredibile. Lanuri de floarea soarelui peste tot, podgorii de viţă de vie sau lanuri pe porumb. Oamenii de pe acolo chiar muncesc. La şantierul de la autostradă se muncea de zor. La ora 7 p.m lumea încă trebăluia pe şantier.

Când am intrat în ţară, azi dimineaţă, am rămas uimită să observ diferenţele uriaşe între români şi civilizaţie. Gunoiul de pe marginea drumului, chiar la intrarea în ţară, maşinile parcate aiurea, iarba ce creşte nestingherită peste tot, liniile albe de pe şosea par atât de şterse în comparaţie cu ce am văzut în Ungaria … Uf, ar fi multe de spus.

Mai multe despre oraşele vizitate în postul următor.