Tag Archives: carti

russian-kitty

Fast `Thinking`

În vara lui 2016 am descoperit podcast-ul lui Malcom Gladwell, The Revisionist History. Îmi place cum caută o altă abordare pentru a sublinia câteva ciudățenii din societatea de azi, de la feminism, drepturi egale, homofobie, isterie-n masă, până la marketing. Pe lângă podcastul lui Gladwell, aș recomanda și cartea lui Jonathan Haidt – The Righteous Mind: Why Good People are Divided by Politics and Religion. Cred că orice om care citește și ascultă ideile celor doi, va rămâne cu impresia că lumea în care trăiește nu-i deloc doar albă și neagră. Că nuanțele sunt multe și că uneori trebuie doar să ai răbdare să le vezi, deși sunt în fața ta. E mult mai intensă și plăcută senzația de a descoperi nuanțele, decât sentimentul că trăiești închis între două tabere aflate la cuțite.

Spun asta pentru că am impresia că tot mai mulți oameni tind să vadă lumea bicolor, în alb și negru, în pro și contra. Zilele trecute, după ce-am fost încadrată în „prostimea credulă de la proteste”, cineva încerca să-mi demonstreze cât de prost și de corupt e Nicușor Dan. Omul a plecat de la premiza că de vreme ce-am ieșit la protestele anti-ordonanță sunt anti-PSD, anti-guvern, deci sunt pro USR și pro Nicușor Dan. Ceea ce e greșit! E total greșit. Doar pentru că taxez un abuz, nu înseamnă că am sărit în aceeași barcă împreună cu toți cei care au taxat același abuz inițial, având și alte obiective. Doar pentru că-mi place salata de vinete, nu am devenit vegetariană, friptura de porc – gătită la foc mic, în sosuri ușor picante – îmi place la fel de mult.

Parcă totul se reduce la „cine nu-i cu mine, e împotriva mea”, simplificându-se valorile și renunțându-se treptat la drepturi greu câștigate doar pentru a adera la o tabără sau alta. Și asta cred că mă înspăimântă, de fapt. Pentru că se simplifică totul doar pentru a cataloga mai rapid și mai ușor.

Parcă gândirea și mentalitatea s-au adaptat la vremurile „fast forward” în care trăim.

p.s: cat tax!

russian-kitty

pisica si cartile

Holy Cow, de David Duchovny

Da, agentul Fox Mulder scrie și cărți! Sau na, tipul ăla din Californication, depinde câți ani ai. Că de-ai crescut cu X-files, așa-l cunoști pe David Duchovny.

Cartea Holy Cow cred că mi-a fost recomandată de GoodReads pe baza a ceea ce-am citit. Nu mai dau curs recomandărilor, pentru că, din cauza ăstora am citit literatură young adult foarte proastă. Exagerat de proastă. Gen „City of Bones” și 50 shades of Crap (pentru care încă mai primesc înjurături prin comentarii).

Dar recunoscând numele lui David mi-am zis că n-are cum să scrie mai prost decât Stephenie Mayer sau E.L James la un loc. Și-am tras lozul câștigător. Pentru că, spre deosebire de soft porn ladies, David Duchovny are umor. E lejeră cartea, e exact acel gen de carte haioasă pe care-o pot asculta/citi când moralul e undeva sub nivelul mării. Am ascultat versiunea audio a cărții, cu vocea lui David. Pe ici, pe colo se simțea că abia-și potolește râsul.

E despre o vacă ce-și pune întrebări existențiale. Pentru că, asemenea oamenilor, și vacile au suflet. Și porcii. Iar curcanii știu să piloteze avioane. :))

E o carte pentru copii sau pentru adulții care vor să le citească pruncilor și alte povești ce implică detalii despre religii, toleranță și obiceiuri.

Un citat memorabil: ”… Basically Jews are Christians with longer sideburns. And a better sense of humor!”

Cartea-i pe Amazon în engleză sau la Okian în română.

ochelari-de-vedere-ballance

Audiobooks: A tale for the time being, Ruth Ozeki

Dacă ai intrat pentru prima dată pe blog, da, îmi place să ascult audiobooks. Cărți audio. Pentru că nimic nu-i mai relaxant și interesant când tricotez sau croșetez precum o carte bună. Și dacă nu pot citi și tricota în același timp, ascult cărți. Sau podcasts.

A Tale For The Time Being de Ruth Ozeki nu-i o capodoperă de artă, însă e așa de bine narată că m-a captivat. Pe cât de tare mă irită începutul cărții – cu jurnalul unei adolescente care, din cauza crizei economice, se mută din America în Japonia – pe atât de mult îmi place finalul. Pentru că e optimist și lasă senzația, că indiferent câte greutăți ai întâmpinat, există o cale, o soluție pentru a schimba lucrurile în bine.

Cartea e scrisă pe 2 planuri, cel al adolescentei japonezo-americane (se naște și crește în America), care nu înțelege cultura în care e forțată să trăiască. Și al doilea plan e al scriitoarei care se retrage în Canada, pe-o insulă, să-și găsească muza și sursa de inspirație pentru o nouă carte. Posibil să fie chiar un personaj inspirat din scriitoare, Ruth Ozeki, nu m-am documentat despre ea.

Ce-mi place e felul în care îmbină noul cu vechiul, tradiția cu modernul. Atinge subiecte sensibile, precum Al Doilea Război Mondial, Fukushima și, desigur, 11 septembrie. Tratează subiectele fără a abuza de emoțiile produse de acestea. Mai tragice și revoltătoare mi s-au părut pasajele ce descriu răutatea adolescenților japonezi la adresa adolescentei din America.

De altfel, după cartea asta am mi-am readus aminte de Haruki Murakami și-am ascultat, pe rând, A Wild Sheep Case și Dance, Dance, Dance.

La capitolul audiții plăcute mai enumăr „Time and Time Again” de Ben Elton, o călătorie excelentă prin Istanbul și Europa anilor 40. Iar vocea naratorului e atât de plăcută. Practic se folosește de teoria că Newton ar fi descoperit o modalitate de a călători în timp și de a modifica trecutul.

Acum am început să ascult 11.22.63 de Stephen King, narată de Craig Wasson.

Human

„I don’t know that we are actually human at this point, those of us who are like most of us, who grew up with TV and movies and now the Internet. […]

It’s a very difficult era in which to be a person, just a real, actual person, instead of a collection of personality traits selected from an endless automat of characters. And if all of us are play-acting, there can be no such thing as a soul mate, because we don’t have genuine souls.”

Citate din cartea lui Gillian Flynn, Gone Girl, partea când Nick realizează că trebuie să anunțe în fața presei dispariția soției sale, când trebuie să ceară ajutorul străinilor pentru a o găsi pe Amy. Un scriitor talentat nu reușește să găsească reacțiile și cuvintele potrivite, pe care orice om care privește situația din exterior, le așteaptă. Parcă toată lumea așteaptă plânsete, sânge, explozii, ohmaigoduri și reacții exagerate.

Ne-am obișnuit cu multe tragedii și reacții dramatice, cu plânsete isterice și cu manipularea emoțională prin intermediul cananelor publice: TV, radio, social media. Uneori mi se pare că sunt tot mai greu de filtrat țipetele disperate după atenție, mascate în cazuri dramatice, de adevăratele situații ce ar merita compasiune și o mână de ajutor.

Parcă ne vindem empatia pe lacrimi false acordate unor drama queen care n-ar merita mai mult de 2 palme peste ceafă.

Cel mai mult mă irită prejudecățile și categorisirile. Îi plângem de milă sufletului care se victimizează în public și-l blamăm pe cel ce preferă să-și trăiască dramele departe de ochii lumii.

Și încep să mă simt ca Străinul lui Camus …

Prin_Bihor-2014_43

cimitirul-adrian-telespan

Cimitirul, de Adrian Teleșpan

cimitirul-adrian-telespanM-a convins o recenzie, acum câteva luni și, când am prins ocazia, am cumpărat-o de pe elefant.ro. A fost prima carte în format digital, în limba română, pe care am cumpărat-o din România. Mi-am făcut un prost obicei: cumpăr de pe amazon și citesc în engleză, pe kindle. Mi-e mult mai comod așa. Am luat-o la pachet cu „Scriitor în comunism” a lui Ștefan Agopian, după ce m-a convins Simona Tache. Partea proastă e nu pot să pun pe kindle cartea lui Agopian pentru că are un format de rahat și se deschide cu Adobe Digital Edition. O mică paranteză: îi urăsc pe ăștia de la Adobe! Pentru fiecare carte vândută, în format .acsm, o femeie mimează un orgasm, iar un bărbat minte c-o iubește. Am încheiat paranteza.

Cimitirul lui Adrian Teleșpan e cea mai bună carte pe care-am citit-o în ultima perioadă. E indecentă, încărcată de scene sexuale homosexuale și de un umor pe care nu-l regăsesc ușor în jur. Pe care-l ador. E umorul ăla simplu și sec, dar care te face să râzi în hohote, cu lacrimi. Și apoi devii serios, pentru că după râsete isterice, încerci să empatizezi cu românul bătut de soartă într-o familie nenorocită, măcinată de lipsa banilor.

Adrian Green e un românul care-a plecat în Londra în speranța unei vieți mai bune. E impulsiv și, în același timp, relaxat. Își stăpânește cu greu poftele trupești și e un visător incurabil. Speranțele sale, pentru o schimbare bruscă și pozitivă de macaz, se rezumă la marele pot la loto. De fapt, când trăiești într-o țară unde ți se spune și vezi că nu ai cum să obții ceea ce-ți dorești prin muncă, tot ce-ți rămâne e să visezi. Să speri că poate cineva te va descoperi peste noapte și vei deveni faimos, așa cum încep poveștile de succes ale unor modele/cântăreți/actori.

Recenziile nu-s punctul meu forte, așa că va trebui să o cumperi ca să te convingi că am dreptate. Mereu am dreptate, ca orice femeie! 😀

Recomand cartea!