Tag Archives: cetățile ponorului

pestera-padis

Comoditate #7daysofbitching

Am ieșit din peșteră și ne-am așezat pe-o piatră, la soare. Răcoarea din interior și apa rece m-au făcut să mă întind pe stânci ca o șopârlă umană, în căutare de căldură. Atunci i-am văzut, doi oameni simpli de la oraș. El, cu o pereche de pantaloni de trenning de fâș și teniși în picioare,  ea cu o pereche de pantofi tip balerini și blugi cu briz-brizuri la buzunare. Stăteau pe margine și priveau în întunericul peșterii. Să intre, să nu intre? Doamna mai aruncă o privire de jur împrejur și observă o tablă pe care scrie: „Această peșteră nu face parte din traseul oficial. Pericol de viitoră. Accesul turiștilor interzis!”.

Pe el îl despărțea un pas de cărarea care ducea-n adâncul pământului. Se privesc pentru câteva secunde și ea-i spune „nu intra, e interzis, scrie pe tabla asta aci”. Cu asta parcă l-a ațâțat și mai mult. El își dă jos bluza și scoate poșeta ei de sub braț. I-o înmânează și-i spune cu jumătate de gură: „merg numa’ pân’ aci, nu stau mult” și coboară-n șir cu alți turiști.

Ea se așează pe-o piatră mai mare și, nerăbdătoare, așteaptă un semn. Strânge de poșetă și stă încordată. Un minut mai târziu se relaxează, îl vede că iese cu grupul de turiști. Au coborât 5 metri și s-au întors. Pesemne-i cam abruptă coborârea…

p.s: Până jos faci cam 3 minute dacă ai 45 kg, ca mine, sau 5 minute dacă ai mai multe. 😀

pestera-padis

***

Am lăsat cetățile Ponorului în urmă și-am început să urcăm către drumul prin pădure ce duce-n Glăvoi. Cărările sunt bătucite, bolovanii uriași nu se urnesc, iar acolo unde-i mai îngust și mai alunecos sunt lanțuri și corzi întinse. Având bocanci în picioare, am urcat pe lângă cărări, ca să lăsăm turiștii-n teniși să coboare cât mai ușor. Când am ajuns la tabla pe care scria „Cetățile Ponorului”, am făcut o pauză.

Cărarea era plină de oameni. După accent erau de prin sud, sud-est. Mulți s-au oprit acolo, s-au uitat către portal și s-au întors la mașini. Nu erau „pregătiți sufletește pentru o asemenea aventură”, mi-a zis un tip de vreo 40 de ani care m-a întrebat dacă-i periculos traseul. Un tată grijuliu își întorsese pruncul de 6-7 ani din drum. Văzuse că urmează o porțiune mai … bolovănoasă. „Lasă tată, că am văzut suficient”, i-a spus și au făcut stânga-mprejur, înapoi către mașini. Pe drum l-a sunat soacra căreia i-a spus că e într-o zonă prea periculoasă ca să poată vorbi la telefon.

La un moment dat ne-am intersectat cu ei. Turiștii perfecți, cei datorită cărora Salvamontul încă mai există și funcționează atât de bine. El, cu ochelari de soare pe frunte, în bermude și-n șlapi. Ea cu o bentiță legată fundiță pe frunte, o poșetă cu ținte și teniși cu talpa dreaptă. Coborau frumușel printre rădăcinile pomilor. „Vedeți că e abrupt și periculos”, i-a avertizat o doamnă care urca cu greu înaintea noastră. „Eh, și ce? Ce se poate întâmpla? Hai fă, să vedem și noi minunea!”, i-a spus duduii care-l urma ca un cățeluș disperat.

Viața e frumos …. #7daysofbitching