De prin cărţi şi reviste de specialitate ştiam că felinele, mai ales pisicile de apartament, nu suportă citricele, iar multe soluţii repellent conţin citrice. Ei bine, azi am desfăcut o clementină în speranţa că voi împrăştia aromă de citrice în locurile unde nu are voie să ajungă: pe masă, pe la cabluri, în pat.

Măi, ori pisica mea e mai specială, ori pisicile n-au treabă cu citricele. Monstruleţul abia aştepta să-i dau o coajă de clementină ca s-o terfelească prin toată camera, într-un final alergând fericită cu acea coajă în guriţă, de parcă ar fi câştigat vreun premiu. Iar dacă eu eram în baie, lua coaja în gură şi venea în baie, să o văd eu cum se joacă.

În altă ordine de idei, de azi avem o pisică cu acte-n regulă. Are carnet de sănătate, a fost deparazitată intern şi extern, iar luna viitoare mergem la primul vaccin (după ce împlineşte 3 luni). Între timp vitaminele au ajutat-o să se însănătoşească complet, micuţa noastră rotunjindu-se frumos, aşa cum îi stă bine oricărei pisicuţe (Laurenţiu spune că pisica noastră a făcut curu’ mare).

Aşa mă bucur de mâţa asta de zici că-s o babă nebună. Curios este că oricât de nervoasă sau obosită aş fi când ajung acasă de la lucru, mă amuz instant când o văd ţopăind fericită prin cameră. E tare haioasă când sare după serveţelul textil sau aleargă cu mingea în gură prin casă. Iar când începe să toarcă de fericire pe picioarele mele, uitându-se la mine cu privirea ei perversă, mă calmez şi îmi trece orice supărare.

Ni la ea: