Tag Archives: club

You should be dancing, yeah!

Acum câţiva ani era pe Cartoon Network un promo cu melodia celor de la Bee Gees, You should be dancing. Era un glob disco şi mai multe personaje animate dansau într-un club. Eh, ce vremuri şi ce distracţie!

Azi noapte am ieşit în oraş. Ieri toată ziua am stat în pijamale, am lenevit şi am mancat toată ciocolata din casă, iar noaptea ne-am îmbrăcat şi noi pentru a ne întâlni cu Ciuraru, Alex Ardelean şi alţi prieteni în Blue Monday.

Când am văzut globul disco din club mi-am adus aminte de promo-ul mai sus menţionat. Pare atât de demodat astăzi.

Pe la ora 23 clubul era aproape pustiu. După ora 23.30 parcă s-a deschis supapa de oameni! Pe la miezul nopţii nu mai aveai loc la masă sau la bar. Fetele făceau faţă cu greu comenzilor.

Muzică bună, atmosferă relaxată. Dar prea mult fum de ţigară şi bere prea scumpă. 8 lei Bavaria la 0,5l. Probabil muzica live e inclusă în preţul băuturii…

Am dansat azi noapte cât pentru următorii 10 ani! De foarte mult timp n-am mai dansat. Şi culmea, nu băusem nici un strop de alcool! Pe muzica aia era imposibil să stai locului.

Pe la 1, 1.30 Andraş şi formaţia au urcat pe scenă. Jur că n-am mai văzut femei mai distruse, enervante şi penibile precum 2 pipiţe care tot se băgau în faţa chitariştilor! Probabil au ajuns şi ele la shot-urile de vodka din partea casei.

Oricum băieţii au cântat foarte bine, oamenii au fost super încântaţi, femeile leşinau după micuţul chitarist South Park iar băutura curgea în valuri.

Când am ajuns acasă urechile încă ne ţiuiau, hainele puţeau a fum de ţigară aşa că de dimineaţă le-am băgat la spălat dar măcar ne-am distrat cum nu ne-am mai distrat de multă vreme.
Ah, am uitat să precizez: muzica a fost în principal din anii 80 şi 90.


Discover House of Pain!