Tag Archives: club escape

Nu-s parale-n buzunare! Nici la Artemotion!

Asociaţia ArtEmotion a lansat o nouă piesă de teatru de pub, intitulată “Nu-s parale-n buzunare!“. Piesa este realizată de Sebastian Lupu, textele au fost culese de soţia sa (din câte a precizat aseară pe scenă), după cupletele lui Constantin Tănase, cel mai mare pamfletar român care a avut un cuvânt de spus nu doar în viaţa socială şi politică a românilor, dar şi în ceea ce priveşte cariera muzicală a Mariei Tănase.

Piesa, care s-a jucat ca de obicei în Club Escape, a fost savuroasă! Excelentă! Cât se poate de actuală, în ciuda faptului că a fost scrisă în urmă cu mai bine de 70 de ani. Cât e dom’le de actuală! Normal că nu-s parale pentru mâncare sau cultură, nici măcar pentru beutură (hehe!), dacă Miţa, Iliescu şi ‘nea Emil au nevoie de farduri, creme, viloaie şi piloaie.

Cât despre Oana Lianu, nu am cuvinte să-i descriu vocea şi felul în care a cântat. Maria Tănase ar fi fost mândră să audă cum Oana îi interpretează melodiile. Câte voci bune are Oradea, păcat că nu-s promovate la nivel central, păcat că pentru a apărea în presa din România trebuie fie să te prostituezi, fie să plăteşti advertoriale inutile. Păcat, mare păcat!

Până nu mă enervez iarăşi, te las să vezi câteva imagini de la premiera Nu-s Parale-n Buzunare!

p.s: deşi la începutul spectacolului s-a precizat că ar fi frumos ca spectatorii “să fumeze pe rând”, adică mai puţin întrucât Oana Lianu a cântat la câteva instrumente, mulţi oameni din sală au renunţat să fumeze pe timpul spectacolului. Mi s-a părut o chestie ce trebuia menţionată.

Buletinista din Club Escape, Oradea

Ţi-am povestit despre Gunoierul din Escape, o comedie excelentă pe care am văzut-o acum câteva săptămâni. Recent, duminică fiind, am fost la Buletinista, o piesă de teatru de pub excelentă. În 15 mai va avea loc premiera unei alte piese, tot în Escape şi tot cu aceeaşi actori orădeni talentaţi.

Fiind piesă de teatru, n-am folosit blitz-ul în timpul spectacolului, motiv pentru care unele imagini nu sunt atât de clare.

Galerie foto:

 

gunoierul piesa de teatru

Gunoierul din Escape (piesă de teatru)

gunoierul piesa de teatruŢi-am mai povestit de piesele de teatru pe care le-am văzut şi care mi-au plăcut atât de mult, încât le-aş revedea în fiecare zi. Dacă aş avea timp! Aseară am fost la Gunoierul, în Club Escape. Am râs cu lacrimi cum n-am mai râs de multă vreme. Felicitări actorilor pentru … prestaţia actoricească, evident!

Singurul dezavantaj al localului e fumul de ţigară. Până la finalul piesei m-am bucurat enorm că n-am pus vreun strop de machiaj pe faţă, nu de alta dar de la fumul de ţigară şi de la atâta râs, ochii mi-au lăcrimat aproape non stop.

Ne-au distrat Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Niţă-Lupu într-o piesă de Mimi Brănescu. Pe toţi i-am mai văzut în Desculţ în parc şi Tot Mort-Tot Mort (nu în aceeaşi formaţie), piese pe care de asemenea ţi le recomand cu mare drag.

În cazul în care n-ai apucat să vezi piesa, trebuie să ştii că:

  • o profesoară de desen tehnic e aproape pictoriţă
  • prezervativele au cod de bare pe ele, pe plastic …
  • gunoiul tău spune mai multe despre tine decât maşina pe care o conduci
  • în Oradea avem actori extraordinari!
  • bărbaţii înşeală în lift 😀
  • dacă ai găsit 4 prezervative folosite într-o singură zi, ăla mai greu e primul folosit! 😀

Nu ştiu să fac recenzii de teatru, nici măcar la recenziile de cărţi nu mă prea pricep, dar sper că am reuşit să te conving să-ţi faci rezervare în club Escape pentru următoarea piesă de teatru.  Mai multe informaţii găseşti pe profilul de Facebook al Asociaţiei ArtEmotion.

A mai scris şi Ioana de piesă, dacă eu nu te conving, poate o va face ea! 🙂

p.s. 2: poza e şutită de pe pagina de feisbuc şi făcută de sebi.