Tag Archives: coborare in aven

pe marginea cascadei

Primul aven: Câmpeneasca

„Lalalala, nu mă uit în jooooos, lalalalalala nu mă uit în jooooos, nu mă uit, nu mă uit în jooooos!”.

Tot asta cântam în minte pe măsură ce treceam buclă după buclă prin „mâna curentă”. Și cum mă lonjam io frumos dintr-o buclă-n cealaltă, ajung la balcon. Și dau să mă odihnesc, deși nu eram obosită, dar așa-i frumos, să te hodinești după ce-ai trecut peste 3 bucle mândre.

„No, haidă tu, uită-te la cascadă, cum curje ea frumos vreo 40 de metri”, mi-a zis Vlad după ce mi-am așezat fundul pe balconul stâncii.

balconul din pestera campeneasca

Ah, da, nu v-am spus? Mi-e frică de înălțime. Mi-e atât de frică încât la Vârciorog, la antrenamente, cu greu reușesc să urc mai mult de 3-4 metri pe coardă. Și totuși am reușit să cobor într-un aven cu o cascadă de 40 de metri. Bine, io n-am coborât decât vreo 20-25 metri, că la ultima coborâre m-am miorlăit.

Coborârea în aven a fost ușoară, mai ușoară decât mi-am închipuit că va fi. Poate și pentru că am coborât ca o broască, lipită de stâncă. Urlau oamenii la mine să fac ceva, orice numai să las stânca-n pace, că eram prea posesivă cu bietul perete. Dar la cât eram de concentrată să cobor cât mai bine și repede, cine-a mai băgat de samă urletele?!

coborand ca o broasca in aven

La urcare, în schimb, și-a făcut apariția dracul panicii. Am urcat prima fracționare relativ ușor. Mă lonjasem frumos în amaraj și, în timp ce așteptam să urce Emil până la următoarea fracționare, am început să simt cum mă trec valuri de căldură. Gura mi se uscase, iar coarda parcă începea să se învârtă. De obicei astea sunt primele simptome ale atacului de panică. Le cunosc prea bine, le-am trăit de prea multe ori. Singurul lucru pe care l-am putut face, pentru a nu intra în panică, a fost să … cânt.

Și-am început cu :

„Foaie verde busuioc,

Când o văd, mai iau un foc.

Șalalalala, Șalalalala!”

emil urcand in pestera campeneasca

Norocul meu că zgomotul cascadei a acoperit complet micul moment muzical. Partea bună e că știu ce să fac în eventualitatea unui atac de panică pe coardă. Partea proastă e că io cânt fals.

Am evitat pe cât posibil să mă uit în jos și-am preferat să-mi fixez privirea pe cizmele lui Emil, care urca înaintea mea pe coardă.

Pentru începători am ținut morțiș să povestesc modul în care am trecut peste panică pentru că e bine să știți cum vă puteți controla singuri emoțiile. Nu contează că râde vreun speolog de voi, important este să treceți de momentul în care simțiți că vă blocați. Important e să nu vă gândiți la hău, ci la cât de bine e să depășești o barieră psihică.

pe marginea cascadei