Tag Archives: comanda online pizza

pizza oradea

De unde poţi comanda online pizza în Oradea?

S-au aliniat iarăşi planetele împotriva mea. Am rămas singură acasă, fără credit pe telefon. Fără ingrediente pentru o mâncare săţioasă, afară ploua şi era frig, io tocmai ce-mi spălasem părul (şi io ştiu de la bunica: fetele cuminţi nu ies din casă după ce şi-au spălat părul că le deoache lumea!). Aveam o foame de lup. Mă rog, de mâţă hapsână.

Cum poţi comanda pizza dacă n-ai credit pe mobil şi nici telefon fix? (chiar, mai foloseşte cineva telefonul fix?)

No, asta am întrebat şi io pe Facebook. Şi ce bine că n-am mii de Facebook Friends care doar dau bine la numărătoare şi-n statistici, ci am prieteni care ajută atunci când e cazul. Mulţumesc tuturor pentru recomandări, sugestii şi ajutorul oferit!

Aşa am aflat că există cel puţin 3 servicii online de unde îţi poţi comanda de mâncare dacă nu poţi suna la telefon:

1. Pizzaoradea.ro

2. Zulu Pizza

3. Borsalino

Am încercat pizzaoradea.ro, fiind recomandat de mai mulţi prieteni. Contul şi comanda mi-au fost confirmate telefonic în 15 minute, după primirea unui e-mail prin care am fost înştiinţată că mi-a fost creat contul pe site.

De la Borsalino am comandat telefonic de câteva ori, e ok şi pizza şi livrarea. De Zulu abia azi am aflat că există, dar Alex recomandă localul.

Probabil că mai există şi alte servicii online unde poţi comanda mâncare, despre care nu am aflat. Că-n Oradea informaţia ajunge cu greu la consumator, în ciuda faptului că trăim în era reţelelor sociale şi a blogurilor. Dar asta-i o discuţie pentru o altă zi când planetele se vor alinia altfel.