Tag Archives: copii

upside down

Un mic experiment

Vara asta toridă a încins spiritele din te miri ce motive. Acum refugiații reprezintă problema majoră în toată țara, deși nu prea ne afectează direct, și a împărțit populația în tabere.

Dintre miile de afirmații fără argumente, 2 mi-au crescut tensiunea atât cât să fie normală:

  • că refugiații, ca și țiganii, se înmulțesc în număr tot mai mare și de asta Europa o să fie musulmană în 20 de ani
  • că oamenii din țările civilizate preferă să țină câine sau pisică decât să facă prunci. Și asta e marea problemă a europenilor, că în loc să facă prunci, cresc animale de companie.

Experimentul meu ar fi așa: întreabă 5 oameni care n-au copii, dacă, în următorul an, și-ar asuma responsabilitatea unei familii.

Întreabă 5 prieteni de-ai tăi – mai ales bărbați, că ăștia fug de prunci de parcă ar fi Satana! – dacă ar vrea să aibă copii și dacă nu, de ce. Ascultă-le argumentele și apoi trage o semi concluzie.

Aruncăm vina pe animalele de companie, în loc să vedem că, de multe motivul e egoismul. Suntem egoiști, vrem să experimentăm cât mai multe, să cunoaștem cât mai multe, să vedem cât mai multe. Și nu văd nimic greșit în asta.

Plus că ne e frică pentru ziua de mâine. Și, în cazul meu, nu vreau un copil trofeu (cu care să mă laud de parcă ar fi singura mea reușită în viață). Aș vrea ca pruncii mei, dacă o să-i am vreodată, să fie mândri de mine și de reușitele mele. Așa cum și eu îmi admir părinții pentru că nu ne-au sufocat, ne-au încurajat să ne trăim viața pe cont propriu și nu ne-au ținut acasă cu forța, șantajându-ne emoțional așa cum am văzut în atât de multe cazuri.

Nu vreau o familie doar pentru că dă bine în pozele de pe facebook. Vreau o familie pentru că știu că pot face față și unei asemenea responsabilități.

Mă rog, io-s deja prea bătrână ca să mai sper la o familie și mărițiș. Așa am citit pe interneți …

upside down

mere in ladita

Perspicacitate

La supermarket, în timp ce tanti bătea-n casa de marcat tot ce cumpărasem, dintr-o dată am auzit un chicotit de prunc și-o voce calmă, prea calmă de femeie. Am ridicat privirea și-am văzut lângă frigiderul cu lactate un băiețel de vreo 5-6 ani, cu bucle blondine. Nimerisem la țanc la o lecție de economie predată de către cel mic celei care-l însoțea.

Maaaami, dar ți-am spus de atâtea ori! Niciodată, dar niciodată în viața mea n-am văzut să se vândă lucruri gratis la magazin. De câte ori să-ți mai spun?”.

Gesticula ca un om mare, de parcă ceea ce spunea era cel mai important lucru pe care-l avea de transmis în acel loc și-n acel moment.

It made my night better!
mere in ladita

colectia copilarie fericita

Cu și despre copii

În copilărie ieșeam toți copiii din bloc la joacă. Ne jucam „scunsa” ori șotron sau rațele și vânătorii. Ori volei, atunci când cineva din bloc primea o minge care se spărgea, de obicei, după câteva ore. Ai mei ne culegeau de prin pomi ori de pe terenul de fotbal. Drept e că locuiam într-un cartier mic, plin de prunci, unde toți se cunoșteau și unde majoritatea participa la jocuri. Puțini copii mai fac asta în zona unde locuim. Nu cred că doar calculatoarele și jocurile pe calculator sunt responsabile pentru lipsa de socializare a pruncilor.

Zilele trecute povesteam cu o cunoștință, mamă a 2 copii. Cel mare e la școală, clasa a 3-a, cel mic e încă la grădiniță. Ea, ca multe alte prietene mame, iese zilnic cu pruncii în parc, merge după ei la grădiniță/școală și nu-i lasă deloc nesupravegheați când sunt afară din casă. Pruncii nu au prieteni cu care să iasă la joacă, așa cum făceam noi. Pentru că nici ceilalți părinți nu-și lasă copiii afară fără supraveghere. Iar atunci când merg în parc, întâlnesc mereu alți copii. Practic zilnic își fac prieteni noi, dar nu ajung să cimenteze relațiile, să le continue.

Înțeleg motivele părinților, probabil așa aș proceda și eu dacă aș fi mamă în vremurile astea. Riscurile sunt prea mari pentru a-ți lăsa copilul singur pe stradă: trafic aglomerat, lipsa locurilor de joacă, vagabonzi etc. Dar totodată mă întreb: dacă pruncii se desprind tot mai târziu de părinți, cum va arăta societatea în 20-30 de ani? Dacă pruncii nu mai socializează jucându-se în fața blocului, cum se mai leagă prieteniile din copilărie? Ambele idei bat în aceeași direcție.

Nu-mi permit și nu doresc să-i judec pe părinții care nu-și lasă copiii singuri când ies la joacă în fața blocului, nu ăsta e scopul articolului. Ci pur și simplu mă întreb cum va afecta dezvoltarea copilului faptul că pruncul e dependent de părinți până la vârsta adolescenței, adulții controlându-i toate aspectele vieții, inclusiv cele ce privesc relațiile de prietenie. Probabil există studii sociologice și psihologice pe tema asta, sunt chiar curioasă.

Sau poate privesc eu greșit lucrurile din afară, nefiind părinte.

colectia copilarie fericita

Ghioceii aduc primavara, nu-i asa?

Azi dimineață, așteptând la semaforul căruia parcă îi ia o veșnicie să arate culoarea verde, ajunge în dreptul meu o mamă tânără, de mână cu fetița-i de vreo 3-4 ani. Drăguță foc, cu cizmulițe roz cu flori colorate, cu un palton pufos și verzui, prichinduța era de senzație. De sub căciulița croșetată i se vedeau buclele negre, lucioase, la care multe dintre noi, doamne și domnișoare, suspinăm când ajungem la o anumită vârstă. Avea năsucul roșu de la frigul de afară, însă fața-i lucea de încântată ce era, parte de la slabele raze de soare, parte că-și vizita bunica, din ce-am dedus din conversație.

– Ai grijă mămică, să nu scapi felicitarea. Ce-o să-i spui lu’ buni dacă o scapi pe jos și o murdărești?, zise mama pe un ton calm și lejer.

– Păăăi, spuse fetița uitându-se îndelung la tramvaiul care se apropia de stație, o să-i spun lu’ buni că a venit tramvaiul repede-repede și mi-a luat felicitarea din mână. Uite-așa, și făcea semn că îi sare din mână felicitarea. Și o să-i spun că am încercat să-i fac o vrajă cu bagheta de la serbare, să-l opresc, dar cred că nu mai are chestie magică. Poate știe ea de unde mai putem lua chestia magică.

(între timp se făcuse verde la semafor și io m-am cam ținut de ele, că tare simpatică era micuța)

– Și dacă buni se supără că felicitarea e murdară?

– O să-i spun o poezie! Aia cu ghioceluuuu’! Buni mi-a zis căăăă… ghioceii aduc primăvara. O să-i spun poezia aia cu ghiocel, ghiocel, mic, firav și subțirel (a vorbit așa rapid, că a avut nevoie de o gură de aer) … și o să vină primăvara. Că așa a zis buni! Și dacă vine primăvara, n-o să mai fie murdărie pe jos și-atunci o să pot scăpa felicitarea de câte ori vreau io! (gesticula ca un om mare, de parcă ar fi spus cele mai serioase lucruri).

Traversasem deja bulevardul, drumurile se despărțeau, io m-am trezit zâmbind singură. Prichinduța mi-a amintit că așa am fost învățați de mici: primăvara vine odată cu apariția ghioceilor.

În 2012 bătălia se dă pentru dreptul de a folosi contraceptive!

Citez:

It is 2012: Are we still fighting over condoms and the pill? In fact, we are. The score so far: both supporters and opponents of birth control can point to some significant wins, and neither side shows any sign of backing down. ideas.time.com

Unii activişti americani îşi fac griji că ţara lor, care numără peste 312,931,000 de oameni, va dispărea dacă locuitorii folosesc produse contraceptive. În timp ce guvernul lui Obama a insistat ca toate măsurile de contracepţie să fie incluse în planul de sănătate, adică să fie suportate financiar de către companiile de asigurări, cei care se opun contracepţiei susţin că n-ar trebui ca americanii să primească prezervative sau pilule anticoncepţionale gratuite. Şi că oamenii care folosesc aceste metode ucid copiii care ar putea asigura perpetuarea speciei. Că americanii n-ar trebui să decidă singuri (?!) dacă vor să contribuie la repopularea ţării. Ştiam că, într-o democraţie, într-o societate liberă, fiecare om are dreptul de a decide dacă vrea sau nu să devină părinte.

Acum câţiva ani am citit un articol aberant şi foarte religios despre cum pilula contraceptivă ucide. Era genul de articol menit să spele creierele femeilor naive cărora le e lene să gândească şi singure. Despre cum toate femeile care folosesc aceste pilule ucid lunar câte un copil. Da, dacă vorbim abstract, da, fiecare femeie contribuie la dispariţia unui ovul care ar putea deveni o fiinţă umană. Dacă ar fi fecundat!

Şi-apoi se plâng că sunt prea mulţi copii abandonaţi. Că-s prea multe adolescente însărcinate. Că rata divorţurilor creşte exponenţial.