Tag Archives: deparazitarea animalelor de companie

bolerioza-borelioza

Bolerioză, borelioză, tot un drac pentru un jurnalist!

Una dintre regulile de bază în jurnalism e să verifici de 2-3 ori dacă ai scris bine termenii, mai ales dacă sunt medicali şi medicina veterinară nu e tocmai punctul tău forte.

Probabil LAURENTIU MUSOIU a lipsit de la cursul ăsta. Deşi ţine de bun simţ şi documentare să te asiguri că ai scris corect termenul în cauză, domnişorul Laurenţiu nu o face. În tot articolul apare cuvântul Bolerioză. Io ştiam, şi mai multe surse confirmă, că termenul corect e borelioză, de la Borrelia burgdorferi sau Borrelia garinii, ori Borrelia afzelii, care duc la apariţia bolii Lyme.

Într-adevăr, consider că e important ca toată lumea să ştie cât de periculoase pot fi căpuşele, însă e o prostie să spui că persoanele care au animale de companie au mari şanse să aibă şi boala Lyme. Adică, noi, ăştia cu animale de companie avem vreo boală pe care restul oamenilor nu o au?

“Sunt şanse mai mari ca persoanele care au un animal să aibă şi această boală, însă ea este transmisă şi de ţânţari.” link

În loc să precizeze cât de important e ca toţi posesorii de animale să-şi vaccineze şi deparaziteze periodic animalele, omul doar dă alarma că boala Lyme e periculoasă şi greu de tratat, ba mai mult, poate fi depistată doar în Bucureşti, la un microscop în câmp întunecat, aparat ce se află în incinta unui cabinet veterinar privat.

Da, nu toţi românii îşi deparazitează câinii şi pisicile de companie, pentru că publicul nu a fost educat în acest sens. Dar nu era mai bine să atragi atenţia asupra acestui aspect decât să panichezi cititorii? Nu era mai potrivit să precizezi cum poţi evita apariţia acestei boli?

Pentru cei interesaţi, analizele la microscopul în câmp întunecat se pot face la Dr. Moscu Cristian sau la Fundeni, la dr. Gogoase Ghervan, ambele aparate fiind în Bucureşti.

bolerioza-borelioza