Oradea, orașul minune al României, care pare să renască din fiecare articol din presa online, din fiecare studiu realizat pe intuiție și „misepărerism”, devine o atracție turistică pentru sado-maso. Sau, na, pentru creștinii care-și simt credința mai potentă atunci când văd oameni biciuiți pe stradă.

Vezi, nea Bolojan, de aveam Ciupercă, altul era spectacolul. Îți dai seama câți creștini fericeai c-un spectacol de biciuit pe dealul Ciupercii? Și câți orădeni s-ar fi mas … ahm, liniștit la văzul unui Cristi plin de sânge care-și cară crucea pe treptele renovate de pe deal?

„Drumul Crucii și-a propus pt fiecare dintre dumneavostră să reîmprospăteze în mintea și-n inima dumneavoastră, ceea ce înseamnă cu adevărat Paștele. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de la fiecare, să reîmprospătăm în mintea noastră semnificația acestor sărbători. Și anume faptul că omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu și a fost nevoie de o jertfă răscumpărătoare să-l aducă înapoi”.

Și-acum copii, să facem analiza acestui text recitat în timp ce-n centrul orădean un om era bătut cu biciul, apoi urcat pe-o cruce și lăsat să atârne în văzul lumii.

Practic din acest text aflăm că de nu mergem la biserică, ne bate Dumniezo cu biciul, iar dacă nu fac ce vrea Dumniezo, trebuie să-ți bați pruncii ca să revină pe calea cea dreaptă.

În ton cu discursul coaliției pentru familie …

Fokonalt și fügefa!