De câte ori poți să-i acorzi o „a doua șansă” unui om care promite că se implică, promite că va duce la bun sfârșit un proiect, dar n-o face din motive de lene/comoditate/aroganță, și apoi își plânge de milă că nimeni nu-l(o) ajută?

De câte ori să ajuți un om care se consideră mai presus de oricine, cu un ego uriaș și nociv? Ego-ul uriaș poate și fi benefic atunci când e creativ.  De câte ori să tolerezi un om frustrat, care nu se simte bine în pielea sa dacă nu-i critică și judecă pe cei din jur, distrugându-le încrederea de sine?

Io renunț după a 3-a șansă. Sunt tolerantă, știu.

p.s: evident că poza n-are legătură cu textul. mă gândeam că impactul psihologic va fi mai puțin negativ dacă alăturez o poză cu un peisaj drăguț.