Tag Archives: facebook

vin-nomad-aurelia-visinescu

Alegerile Prezidențiale România 2014, pe Facebook

Update, 17 noiembrie 00.15: Iohannis a primit peste 53% dintre voturi, spune Dragnea într-un interviu 

După rezultatele exit poll-urilor, care diferă în funcție de fiecare televiziune, de politica mai mult sau mai puțin editorială, ÎNCĂ nu e clar cine va deveni Președintele României. Digi și IRES spun că Iohannis a primit 50.9% din voturi, Ponta doar 49,1%. Alte televiziuni dau cote de 50%-50%, iar A3 dă exact invers datele oferite de IRES.

Însă e de observat și analizat cum și cât de activă e comunitatea fiecărui candidat.

Social Media Managerul care se ocupă de pagina lui Victor Ponta a pus o poză și un mesaj care-l dau drept viitorul conducător al țării. Într-un singur minut de la publicarea imaginii, a strâns 6 distribuiri și câteva sute de aprecieri.

ponta rezultate alegeri 2014

Social media managerul care se ocupă de pagina lui Klaus Iohannis a pus o imagine  cu un politician care nu transmite victoria, ci prin textul care însoțește poza transmite îngrijorarea față de restricționarea unui drept al omului: acela de a alege. În doar un minut a avut peste 200 de distribuiri și peste 4000 de aprecieri.

johannis alegeri 2014

Da, algoritmul Facebook ar putea avea un rol în discrepanța asta uriașă, dar din câte știu, algoritmul rețelei de socializare e influențat de useri, de cât de mult și des interacționează aceștia cu o pagină.

Aș prefera să vă formați voi, acei cititori care mai sunteți pe aici, o părere și să trageți o concluzie.

Ce mai e interesant de observat e protestul românilor după anunțarea rezultatelor, proteste anti Ponta prim ministrul, anti actuala guvernare care se face vinovată de proasta organizare a alegerilor din diaspora. O prietenă din Belgia îmi povestea că a stat 5 ore în frig ca să ajungă să voteze, un prieten din Londra arăta într-un video câte persoane stăteau la coadă ca să voteze înainte cu o oră de închiderea birourilor electorale.

Protestele oamenilor nu-s pro sau anti un candidat, ci sunt împotriva unui guvern care pare să-și bată joc de dreptul oamenilor: acela de a vota, de a alege.

Dragostea în vremea Facebook

De câteva zile timeline-ul de pe Facebook e încărcat de poze cu jacuzzi înlumânărit, de paturi pufoase decorate cu petale de trandafiri (musai roșii, că altfel nu-s romantici!) și de imagini cu ciocolate apetisante în forma inimii comerciale. Aparent astea sunt imaginile romantismului, astea sunt simbolurile dragostei.

E interesant de observat cum evoluează relațiile în vremurile astea, cu atât de multe rețele sociale, sub lupa grupurilor de prieteni. Dacă înainte doar câțiva prieteni știau de relația voastră, acum lucrurile sunt mult mai publice, mai vizibile. S-a cam dus naibii discreția, a dispărut nevoia de a ține secret iubitul acela care te face să zâmbești ștrengărește de fiecare dată când îți trimite un mesaj haios.

Dacă ea n-a primit ceva satisfăcător de VDay – ceva cu care se poate lăuda pe Facebook în fața prietenelor care n-au iubiți -, el se va trezi pe wall cu o poză c-un citat motivațional de tipul „Femeile trebuie iubite și prețuite cât le ai, că de nu, ți le fură alții”. Atacuri subtile, passive aggressive, care, IMHO, n-au vreun scop, n-au vreun rost. Aparent e necesar ca relația modernă să fie validată de prietenii de pe Facebook prin comentarii de tipul „awww, drăguților”, „ce bine vă potriviți”, „cât sunteți de adorabili” (firește, scrise cât mai prescurtat, că doar trăim în vremuri în care nu ne pasă cum scriem cuvintele, ci căutăm doar să le aruncăm odată acolo, să fie).

Ne e lene să ne transmitem admirația în propoziții concise, așa că facem economie de cuvinte și ne exprimăm telegrafic. Poate mi se pare, în definitiv, am ieșit de pe piață de vreo 7 ani, dar observ cum dispar discuțiile cu subtilități, glumele care tachinează. Știți voi, conversațiile acelea care leagă întâi prietenii, apoi relații.

Urmăresc de ceva vreme pagina Humans of New York (merci, Ioana!) și azi dimineață am găsit 2 poze cu 2 povești care-ar trebui să vă transmită (sau să vă confirme convingerea) că n-aveți nevoie de o singură zi pe an pentru a vă arăta afecțiunea, că o relație nu înseamnă citate motivaționale ori validarea prietenilor. Că libertatea individuală e mai importantă decât o cutie de ciocolată primită de Valentine’s Day.

Dar, în definitiv, ce știu eu despre relații?! Eu dresez pisici …

“My wife left me and went to Georgia.”
“Why’d she leave you?”
“We’d just grown apart. I’d recommend getting married as late as you can. We got married because we had a baby. Then we both changed a lot, because both of us still had a lot of growing left to do. You should give yourself plenty of time to grow before getting married.”

growing

 

“She always keeps her head when bad things happen. I’ve had a health scare recently, and she could easily have gone to pieces, but she’s stayed strong for me.”
“What’s the toughest thing you’ve ever gotten through together?”
“Our daughter was murdered eight years ago, and we’re still fighting it every single day.”

valentines day

natura-varciorog

Scriitorii români pe internet

Caut pagini de Facebook dedicate scriitorilor români.

Mircea Cărtărescu și Andrei Pleșu au pagini de Wikipedia – seci și impersonale, Lucian Dan Teodorovici (fără vanity url!!!)are o pagină pe care n-a mai dat nimeni din vară, deși era pe drumul cel bun la capitolul self promotion și comunicare. Horia Roman Patapievici e singurul (dintre cei enumerați în articol) care are o pagină actualizată constant, deși nu-s sigură că-i o pagină oficială și stilul de comunicare are nevoie de îmbunătățire.

Și dacă tot enumăr autorii români, vă recomand cărțile lui Răzvan Coloja. Apropos, citiți-i povestirile puse online în mod gratuit.

Practic autorii români, scriitori foarte buni de altfel, interacționează puțin spre deloc cu cititorii. Și nu-i păcat? Revin la ce-am spus în articolul anterior: librăriile locale nu promovează autorii români. Editurile fac prea puțin pentru a promova scriitorii români. Primesc zilnic vreo 3 newslettere de la diverse librării online. Rareori văd câte un titlu al vreunui autor român contemporan, cu excepția lui Neagu Djuvara. Matei Brunul n-a apărut în vreun newsletter, nici măcar o dată. Și e o carte excelentă! Câte cărți bune ratez pentru că nu știu că există?  Nu am cum să aflu de ele dacă nu apar în librăriile online, de unde-mi cumpăr majoritatea cărților.

De câțiva ani o urmăresc pe Anne Rice pe Facebook și-mi place cum comunică, mai puțin pozele rigide în care apare uneori. Discută cu cititorii, își promovează munca, dar promovează și alți autori. Dezbate subiecte ce țin de religie, de politică, de societate. Iar Chuck Palahniuk e un alt scriitor pe care-l admir, e amabil și direct. Chuck și Anne (mă rog, oamenii din staff-ul lor) au înțeles cât de important e să-ți construiești o comunitate și să o menții activă pentru a-ți vinde cărțile, pentru ca oamenii să audă de tine constant.

Știu, nu-i tocmai corect să compar ce fac americanii cu ce nu fac românii, nu avem același buget, nu avem o piață dezvoltată. Dar nici nu cred că soluția e să băgăm capul în pământ și să ne plângem de milă că românii nu citesc și scriitorii mor de foame, așa cum reiese adeseori din diverse studii.

Câți dintre autorii români se promovează singuri, construindu-și comunități de cititori? Pentru că editurile nu fac mare lucru pentru a promova autorii români, de ce nu se promovează singuri?

Da, știu și că românii citesc puțin și atunci când o fac, aleg cărți scrise de autori cunoscuți. Dar poate că cititorii ar cumpăra cărți românești dacă ar ști că există, dar s-ar vorbi despre ele. Pentru că mie, spre exemplu, mi-e teamă să cumpăr o carte scrisă de-un român despre care nu știu nimic, în condițiile în care orice prost poate scoate o carte.

Câți dintre voi, cei ce-mi răsfoiți blogul, ați citit în ultimul an o carte scrisă de un scriitor român contemporan? 

natura-varciorog

Unde e limita pe Facebook?

După valurile de poze și statusuri cu și despre politică de pe Facebook, revine valul cu poze grețoase: aici intră copii maltratați și desfigurați (nu, Facebook, AOL și Yahoo nu dau vreun cent pentru ca acel copil să primească un tratament!), pisici și câini tăiați și plini de sânge (nu, nu voi citi despre ce a pățit acel animal, voi ieși de pe pagină și voi da unlike la acea pagină pentru că nu-mi place să văd animale chinuite) și poze cu căcaturi! Nu înțeleg ce caută în news feed-ul meu, dar ăsta e doar unul dintre multele lucruri pe care nu le înțeleg pe lumea asta.

Să-mi fie scuzată expresia, dar io vă întreb cât se poate de serios, de ce ai da like și share (pt ca și alți oameni din lista ta de prieteni să vadă) la o imagine cu un tip care s-a cufurit pe el?

Există vreun bun simț în umor?  Nu de alta, dar io chiar nu găsesc umorul într-o imagine cu un tip care s-a c*cat pe el!

Social media gone bad

sarcasm hat

În Anglia huliganii (ah, ce termen ceauşist) se folosesc de twitter, facebook, mesageria instant de la BlackBerry şi de diverse alte reţele de socializare pentru a  plănui când să se întâlnească şi când să iasă în stradă.

Dacă în Egipt, Libia şi Republica Moldova oameni au folosit reţelele sociale pentru a scăpa de un guvern autoritar sau comunist, în Londra tinerii au folosit internetul pentru a răzbuna moartea unui gangster, nepotul unui alt gangster şi mai mare care conducea lumea interlopă din Londra.

În urmă cu doar câteva săptămâni publicaţia News of the World s-a închis după ce au ieşit la iveală câteva cazuri în care jurnalişti sau detectivi particulari ascultaseră telefoanele unor personalităţi.

Acum reprezentanţii guvernului britanic se chinuie să găsească o soluţie prin care să intercepteze apelurile şi mesajele tinerilor care instigă şi săvârşesc acte de violenţă. Mai bine plăteau detectivul jurnaliştilor şi treaba era ca şi rezolvată. Oh, stai, că detectivul ăla e mort…

Concluzia, dacă mai era nevoie să o precizez, e că şi internetul e un instrument puternic de manipulare a maselor şi social media e o armă periculoasă. Mai ales în mâinile unor derbedei.