Tag Archives: femei

trandafir galben portocaliu

Romantism la bătrânețe

Am ieșit din gară și mi-am făcut loc printre zecile de oameni care veneau, ca o viitură, de pe peroanele reci.
Studente, îmbrăcate sumar, înghețau cu telefoanele în mâini, băbuțe, cu năframe groase și monocrome, cărau plase mari de rafie. Hrana săptămânală pentru un nepot student la Cimișoara. La un moment dat m-am oprit pe margine, pentru a face loc viiturii umane.
Și atunci i-am văzut.

Ea era așteptată la intrarea în gară de un el. Cu un trandafir portocaliu. Înfofolită într-un palton vechi, cu o geantă de mână burdușită de lucruri foarte importante pentru femei, s-a rușinat instant la vederea florii. S-a bâlbâit, i-a zâmbit cu juma de gură. A încercat să-și ascundă rușinea aia tipic feminină, când reacționăm ca niște prostovane atunci când primim complimente, în loc să le acceptăm cu mândrie.

I-a mulțumit rapid cu încă un zâmbet cald și, ținând sacoșa la piept, l-a cuprins de braț și-au intrat mândri în gara jegoasă a Timișoarei.
The end!

trandafir galben portocaliu

floare-mov

Anti feminitate?

Pe măsură ce bărbații devin tot mai efeminați, femeile devin tot mai masculine. Și nu-s sigură dacă-mi place lumea asta. Sigur că afirmația mea e o generalizare ce se bazează pe câteva exemple observate în ultimii 5 ani.

De multe ori am asistat la discuții între grupuri diverse, oameni din cercuri sociale diferite, cu studii diferite. Și am observat un tipar: cu cât omul e mai puțin citit, cu atât are mai multe idei preconcepute, cu atât judecă și cataloghează mai prost. Discuțiile devin predominate de stereotipii și preconcepții atunci când lipsesc argumentele.

Dacă ești femeie și îți place să porți fuste ori rochii, ești pisi (chiar am auzit asta!). Dacă rochiile-s colorate și vesele, ești piți. Dacă porți tocuri, ești o răzgâiată, dacă-ți place să-ți faci unghiile din când în când, ești prințesă.

Dacă nu te machiezi, ești o ratată urâtă (yup, that’s me!). Dacă te machiezi zilnic, ești snoabă. Dacă îți place să fii elegantă la serviciu, ești prețioasă. Dacă-ți plac florile, ești o femeie banală.

Feminitatea nu înseamnă fustițe, floricele, culoarea roz și toculețe. Feminitatea nu se traduce printr-un trup de model ori prin „ce culoare se poartă anul ăsta”, nici prin tocurile tip copite atât de populare în zecile de magazine cu produse chinezești.

Cunosc femei care nu se apropie de 90-60-90, dar sunt mai feminine și elegante decât multe tipe care-ar trece drept fotomodele. Feminitatea stă-n voce, în zâmbete, în mișcări, în atitudine. În parfumul discret pe care-l porți, în părul răvășit de vânt, în hainele care-ți pun trupul în evidență fără a părea vulgar. Feminitatea se regăsește și-n modul în care gestionezi o situație de criză.

Feminitatea e primul lucru care dispare de la o femeie isterică (ori bosumflată!), de la o individă care alege să se victimizeze în loc să încerce să remedieze o situație neplăcută.

De fapt, ce înseamnă feminitatea pentru tine?

floare-mov

bocanci in hamac

Două idei despre noi, tinerii

Pentru femei, nu e important cine câştigă jocul, ci doar că îl câştigă cineva. Testosteronul nu are nicio şansă în faţa estrogenului. Bărbaţii români nu au fost înţărcaţi încă.

[… ]

se plasează într-un loc în care am văzut puţini români: acela de Putere, de Sprijin şi de Afirmare tăcută a calităţii de bărbat, lucru care, comparat cu lăudăroşenia adolescentin-masculină de pe la noi, pare ciudat.

Articolul se numește „Bărbații români nu au fost înțărcați încă” și descrie niște obiceiuri normale, dar tot mai rar întâlnite. Le regăsesc ocazional la cei trecuți de 40-50 de ani, dar se pierd printre egoismul și prejudecățile specifice acelor generații.

1. Articolul generalizează, pe ici pe colo, dar da, bărbații români – mă refer strict la băieții născuți după ’89 – sunt fie efeminați, fie prea vulgari/prostovani/iresponsabili. Din păcate, nici domnițele nu-s mai breze. Nesigure, crizate, geloase și mereu în căutare de validare. De parcă nu ești tu dacă nu te validează te miri cine. Cunosc femei frumoase și istețe, care, însă, așteaptă mereu să fie apreciate pentru fiecare gest mărunt. Se laudă constant pentru orice nimic. Atât de nesigure sunt pe ele. Atât de frică le e să încerce ceva nou pentru că „o să se supere iubi și n-o să mă mai pupe de noapte bună”.

Bărbații din jurul lor s-au obișnuit să primească aproape totul de-a gata, pentru că s-au obișnuit ca problemele să fie rezolvate de altcineva. Părinții, încercând să-și ocrotească odorurile de suferințele pe care le-au îndurat în tinerețile lor, preferă să le aștearnă un viitor cât mai lipsit de probleme. Ori tocmai suișurile și coborâșurile, problemele și situațiile neprevăzute te ajută să te călești, să evoluezi, să crești ca om. Altfel rămân răzgâiați care așteaptă ca altcineva să ia deciziile. Și apoi se plâng că nu sunt/au ceea ce și-au dorit.

Mă uimesc bărbații care-s mai prețioși decât orice domnișoară răsfățată. „Nu vin în oraș pentru că plouă/ninge/bate vântul/mi-e lene/am făcut baie și mi-e frică să nu răcesc/ n-am bani de taxi / nu mai am gel pentru păr/ etc. Sunt orgolioși din cale afară, se bat cu pumnul în piept pentru a câștiga o discuție banală, se întrec în mărci de produse și-n bani cheltuiți pe tâmpenii inutile.

2. Politețea și bunele maniere sunt tot mai des confundate cu flirtul. Doar pentru că ai complimentat o persoană pentru o trăsătură / calitate/ o activitate reușită nu înseamnă că vrei să i-o tragi sălbatic în primul tufiș care vă iese-n cale*.

Sigur că nu-i dracul chiar atât de negru și firește că și eu am generalizat în acest articol, sperând să scap de-un of care mă macină de câțiva ani.

Poza spune multe unui om care pricepe apropourile fine și deloc vulgare.

bocanci in hamac

* asta nu înseamnă că nu poți experimenta senzația, măcar o dată-n viață 😀

mina de bauxita

Impulsul de a țipa înainte de a acționa

Înainte de a argumenta titlul, e musai să citiți cele 2 întâmplări ca să vă faceți o idee la ce mă refer:

Zilele trecute am intrat într-o mină veche, folosită-n exploatarea de bauxită. Intrarea e inundată, apa trece cu aproape 2 palme de genunchi. Să vă reamintesc faptul că suntem în februarie? Sau să vă spun direct că apa nu are mai mult de 2-3 grade Celsius?!

Fiind singura fată din grup (și cea mai curajoasă din parcarea goală, firește!) mă așteptam să aud urlete și chiuituri din partea bărbaților care-au intrat în apă înaintea mea. Când singurele zgomote care s-au auzit au fost „mno, haidăți mai repede, să nu se despartă grupul”, m-am gândit că n-a fi dracu’ chiar atât de negru.

Și-am intrat în apă.

Și … m-am miorlăit ca un prunc de țâță când am simțit cum se umplu cizmele cu apă rece. Și-am continuat să mă miorlăi pe măsură ce apa urca-n salopetă, pân’ la genunchi. Apoi a trecut de genunchi. Și io nu reușeam să mă controlez și să scot alte sunete în afară de „Ioooi! ud, ud, ud, ud … udă-i apa, ai de mă-sa!”. După primele 5 secunde de acomodare, n-am mai avut vreo problemă, am mers liniștită prin apă, fără a tremura din toate cele (trăiască neoprenul!).

___

Astă vară, la rafting, cu Cipri-n barcă. După o oră de teorie despre cum trebuie cârmuit raftul, despre cum trebuie să stai în caz că se răstoarnă barca, cum trebuie să prinzi coarda care te scoate din apă etc., am pornit pe Criș în jos. Și pentru că a fost prima dată când am făcut rafting, nici eu și nici Cipri n-am prea știut cum stau lucrurile cu dirijarea bărcii pe râu. Și uite-așa era să ne răsturnăm de vreo 4 ori în 200 metri. De fiecare dată când barca dădea semne că se-ntoarce cu fundu-n sus, din instinct țipam de teamă. Apoi, în următoarea secundă, încercam să redresez barca. Drept e că nu știu să-not și nici nu vreți să știți cât de mâță devin atunci când ajung cu capul sub apă.

Mă irită că nu reușesc întotdeauna să controlez instinctul de a țipa prima dată, că nu-mi pare deloc productiv. Adică, na, ce scop poate avea urletul ăla, în afară de a-l surzi, pe moment, pe cel de lângă tine?

Treaba asta cu urlatul/țipatul/strigatul de frică am observat-o și-n alte cazuri, la alte doamne și domnițe. Dar nu și la bărbați. Și tot mă întreb: e un impuls specific femeilor? Sau și vouă, bărbaților (știu că mă citiți! :D), vă mai scapă câte-un urlet când situația vă scoate din zona de confort? 🙂 Dacă da, de ce? De teamă/din instinct?

Aș proba teoria asta sâmbătă, de 1 martie, la Tomnatic. Tot la mina de bauxită. Persoana care va oferi cea mai creativă și haioasă explicație pentru întrebarea mea cu urletele, mă va însoți de 1 martie. 

p.s: asta-i mina în care-am intrat:

mina de bauxita

jungla-bihoreana

Vreau bocanci, nu glezne sucite!

Pentru că-ntr-o săptămână mă așteaptă o aventură montană, îmi caut bocanci. Gugălind de zor am intrat pe diverse site-uri de unde pot cumpăra „păpuci” de munte (bănățenii știu la ce mă refer).

Și zău că nu pot înțelege cum și de ce cineva s-a gândit să pună bocancii de munte în aceeași categorie cu urâțeniile alea de UGG-uri sau, și mai tare, cu bocancii ăia de piți cu toc de 10 cm și imprimeu cu tigru.

Îmi și imaginez o madmoazelă îmbrăcată-n roz turbat, cu ghetuțele ei leopard print, cum zburdă ca o căpriță printre stâncile de la Vadu Crișului, spre exemplu. Fără a-și scrânti vreo gleznă, că doar are antrenament de la craterele urbane.

În altă ordine de idei, unde în Oradea găsesc bocanci pentru femei, la un preț decent? Bugetul meu e de 250, cel mult 300 lei.

jungla-bihoreana