Tag Archives: festivalul luminii

floare-galbena-cheile-videi

Evenimente de mai în Oradea

Câteva evenimente interesante se anunță pentru următoarele zile. Dar pentru că nu voi merge la toate, vă scriu pe scurt despre cele la care ne-am putea întâlni (și la care, cel mai probabil, voi face poze). Despre Gaudeamus, de săptămâna trecută, n-am scris nimic pe blog, deși am fost și pe la târgul de cărți. Am povestit puțin cu vânzătorii, am aflat că Game of Thrones s-a căutat cel mai mult la unul dintre standuri, iar Agatha Christie și John Grisham au avut un stand mic doar al lor. Mi-a rămas gândul la colecția de audiobooks cu Neagu Djuvara, dar 200 lei reprezintă jumătate din chirie, așa că mai croșetez niște jucării ca să mi le pot cumpăra.

Și dacă tot vorbim de muncă și bani, e interesant de observat că mirobolanta comisie care se ocupă de cultura din Oradea face o treabă atât de bună încât nici măcar nu se observă. Asta da măiestrie. Jos pălăria, stimabililor! Dacă nu era Gaudeamus mă întreb cu ce se putea lăuda Primăria Oradea în materie de evenimente culturale în oraș?! Cu mutarea unui muzeu întreg în cetate, desigur!

Mno bun, eu vă recomand următoarele evenimente în Oradea:

1. Zilele Muzeului Țării Crișurilor

Seria de evenimente a început astăzi. Programul oficial și complet îl regăsiți pe Facebook.

2. Oradea Cultural Fest 

Vineri, 16 mai, în Student`s Place, din incinta Universității din Oradea, de la ora 18:00. Spectacole și prezentări de ținută din diverse țări și degustări de mâncăruri tradiționale. Având în vedere că evenimentul e organizat de Asociația Studenților la Medicină – unde sunt mulți studenți din zeci de țări – poate că evenimentul e una dintre puținele ocazii când puteți degusta preparate specifice Indiei, Pakistanului ori Franței. 

3. Lansare Byron în Green Pub (sub pasajul Vulturul Negru)

Tot vineri, 16 mai, după ora 20.30, are loc lansarea albumului „Melancolic”. Biletul e 20 lei.

4. Premiera piesei „Circul Mondial” la Teatrul Maghiar Oradea

În 16 mai, ora 19.00 e premiera. Se mai joacă în 20 mai (ora 19:00), 28 mai (ora 19:00) si 29 mai (ora 16:00). La piese supratitrate în limba română am fost și a fost ok. Mi-s curioară de spectacolul „Circul Mondial”, mai mult pentru că regizorul și coregraful spectacolului e Tamás Juronics, directorul Baletului Contemporan din Szeged, Ungaria.

4. Lecturi Urbane – Citește cu mine

Prof. Laura vă invită la o nouă ediție Lecturi Urbane, în 17 mai, de la ora 18.00 în Parcul 1 Decembrie.

5. Festivalul Luminii @ Oradea

Sâmbătă, 17 mai, de la ora 18 în Parcul 1 Decembrie.

7. Zilele Teatrului Regina Maria

Dacă mai găsiți locuri, vă recomand să mergeți în 23 mai la Cei ce nu uită …, o piesă foarte reușită. Sau puteți vedea Producătorii ori Leonce și Lena (ambele piese-mi plac, chiar dacă se cântă mult în ele 😀).

Mno, voi la ce evenimente participați în Oradea? 

p.s: la final de lună reluăm Schimb de Cărți Oradea.

 festivalul-luminii-oradea2012-94

schimb-de-carti-oradea-mai-2013

Un sfârșit de săptămână plin de evenimente în Oradea

În acest sfârșit de săptămână toate stelele s-au aliniat și s-au bătut cap în cap pentru ca-n Oradea să se desfășoare diverse evenimente.

25 mai:

  • Concertul Subcarpați, la Moara Răsărit. Biletu-i 20 lei, se poate cumpăra de acolo. De la ora 22.
  • Nocturna Incubator 107. Începe la ora 22 în Moszkva. Durează toată noaptea. Afișul și detalii aici!
  • De la ora 19 se joacă piesa „În curând vine timpul” la Teatrul Regina Maria.
  • FINALA LIGII CAMPIONILOR EUROPENI Bayern Munchen vs Borussia Dortmund in Stage. De la 21.45 în Stage (str. Iosif Vulcan nr. 16).
  • Festivalul Luminii în Parcul 1 decembrie.
  • Lecturi Urbane de la ora 18 în Parcul 1 Decembrie, în cadrul Festivalului Luminii
  • Din cauza vremii, evenimentele Festivalul Luminii și Lecturi Urbane Oradea s-au amânat pentru data de 15 iunie.

În 25 mai ProBikers organizează Turul Ciclist Podgoria Diosig. Noi ne-am înscris, ne vedem sâmbătă la Diosig? :)))

26 mai:

  • Schimb de Cărți Oradea de la ora 16 în Stage. Aș fi vrut să ne vedem în parc, dar din păcate se anunță ploi și aș prefera să povestim la un pahar de vin/suc/ceai/apă, feriți de ploaie, pe terasa Stage.
  • Seara se joacă Scripcarul pe acoperiș de la ora 19, tot la Teatrul Regina Maria.

Plus diversele chefuri din barurile orădene sau din viluțele de pe dealuri. Să fim sănătoși!

schimb-de-carti-oradea-mai-2013

Festivalul Luminii Oradea – 19 mai 2012

Și-a fost și Festivalul Luminii, ediția din 2012. Spre deosebire de anul trecut, n-a mai fost un frig năprasnic. Dar parcă nici atât de multe lumânări.

Parcul 1 decembrie a fost plin de copii, de tineri îndrăgostiți, de mame grijulii și de bătrâni care ieșiseră din casă pentru a uita de necazurile vârstei. A fost o atmosferă interesantă și plăcută.

În cadrul Festivalului Luminii, organizat de Cercetașii României, a avut loc și cea de-a 5-a ediție a Lecturi Urbane Oradea.

De la festival am trecut și pe la Noaptea Muzeelor care-n Oradea s-a desfășurat în Palatul Baroc. Cam dezamăgitoare atmosfera. Puține exponate, puține încăperi deschise publicului. Măcar orădenii au văzut multe caricaturi realizate de Ovidiu Pascu și expoziția cu lucrările artistului venețian Marcello Leoncini. Orădenii s-au înghesuit mai mult în sala cu aurul și argintul dacic și în sălile unde erau expuse caricaturile.

lecturi-urbane-oradea_8

[foto] Festivalul Luminii şi Lecturi Urbane Oradea

Ziua de 7 mai a fost una plină de evenimente, dar mă voi rezuma la doar două dintre ele la care am reuşit să particip: Festivalul Luminii şi a Lecturi Urbane Oradea, ambele ajunse la a 3-a ediţie.
În ciuda frigului, a fost destul de multă lume. Deşi la prima ediţie s-au căutat cu ardoare cărţile în limba maghiară, de data aceasta cele în limba română au avut mai mare căutare. Mulţumim Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai pentru cărţile donate.

Cercetaşii s-au organizat foarte bine şi evenimentul a fost reuşit. Au fost peste 10.000 de lumânări aprinse prin parc.

Partea proastă pentru mine e că după cele 6-7 ore de frig de ieri, de aseară nu mai scap de durerea de cap şi de urechi. Şi da, am fost nevoită, într-un final, să iau o pilulă roz – ibuprofen!

Galerie foto: