Tag Archives: ghiocei

ghiocei clopotei

My kingdom for a hot soup!

Sâmbăta trecută am pedalat vreo 20 km pe drumuri forestiere – un pic de push bike și niște coborâri luuungi mi-au crescut nițel adrenalina -, iar duminică am urcat pe Valea Rea până la 1100 m, prin zăpadă până la genunchi.

Până am ajuns înapoi la mașină bocancii mei se transformaseră în rezerve strategice de apă pentru culturi de orez. Ocazie cu care am descoperit că ciorapii lungi din microfibră sunt foarte buni pentru a ține trupul cald. Până voi avea timp să-mi croșetez ciorapi de lână, buni sunt și cei din microfibră de 100 den.

bocanci in zapada  matisori inghetati

valea rea  green light

Cu excepția unei sâcâitoare dureri de spate cauzată de sticla de apă din ghiozdanul care-mi sărea-n spate (motiv pentru care mi-am comandat o altă geantă pentru biciclit, care se prinde în 2 locuri), n-am simțit nici măcar o urmă din febra musculară care-ar fi trebuit să apară după activitățile din weekend.

Așadar, nu m-au răpus frigul ori efortul din weekend, dar m-a nenorocit un virus care m-a atacat în … dormitor. Întâi și-a făcut de cap cu Laurențiu, de ieri dimineață mă curtează, iar de aseară ne certăm constant. Eu îl droghez cu miere, ceai cald și Coldrex, el mă face să plâng. Nu-i nimic grațios ori elegant în a-ți sufla nasul încărcat de muci …

Tremur în sacul de dormit, în timp ce croșetez un dragon pentru că-i singura activitate casnică pe care-o pot întreprinde în starea asta. Dacă știți vreun restaurant din Oradea care livrează supă caldă la domiciliu, dați-mi de știre. Până duminică e musai să-l nimicesc (pe virus, desigur!) nu de alta, dar abia aștept s-o conduc pe Puicuțăăă pe alte drumuri bihorene.

Pentru a poza ghioceii aceștia, am pedalat vreo 10 km (și-am făcut push-bike pe o singură urcare) până am ajuns în Poiana Raiului. Unde-am ațipit pentru câteva minute.

ghiocei clopotei

Ghioceii aduc primavara, nu-i asa?

Azi dimineață, așteptând la semaforul căruia parcă îi ia o veșnicie să arate culoarea verde, ajunge în dreptul meu o mamă tânără, de mână cu fetița-i de vreo 3-4 ani. Drăguță foc, cu cizmulițe roz cu flori colorate, cu un palton pufos și verzui, prichinduța era de senzație. De sub căciulița croșetată i se vedeau buclele negre, lucioase, la care multe dintre noi, doamne și domnișoare, suspinăm când ajungem la o anumită vârstă. Avea năsucul roșu de la frigul de afară, însă fața-i lucea de încântată ce era, parte de la slabele raze de soare, parte că-și vizita bunica, din ce-am dedus din conversație.

– Ai grijă mămică, să nu scapi felicitarea. Ce-o să-i spui lu’ buni dacă o scapi pe jos și o murdărești?, zise mama pe un ton calm și lejer.

– Păăăi, spuse fetița uitându-se îndelung la tramvaiul care se apropia de stație, o să-i spun lu’ buni că a venit tramvaiul repede-repede și mi-a luat felicitarea din mână. Uite-așa, și făcea semn că îi sare din mână felicitarea. Și o să-i spun că am încercat să-i fac o vrajă cu bagheta de la serbare, să-l opresc, dar cred că nu mai are chestie magică. Poate știe ea de unde mai putem lua chestia magică.

(între timp se făcuse verde la semafor și io m-am cam ținut de ele, că tare simpatică era micuța)

– Și dacă buni se supără că felicitarea e murdară?

– O să-i spun o poezie! Aia cu ghioceluuuu’! Buni mi-a zis căăăă… ghioceii aduc primăvara. O să-i spun poezia aia cu ghiocel, ghiocel, mic, firav și subțirel (a vorbit așa rapid, că a avut nevoie de o gură de aer) … și o să vină primăvara. Că așa a zis buni! Și dacă vine primăvara, n-o să mai fie murdărie pe jos și-atunci o să pot scăpa felicitarea de câte ori vreau io! (gesticula ca un om mare, de parcă ar fi spus cele mai serioase lucruri).

Traversasem deja bulevardul, drumurile se despărțeau, io m-am trezit zâmbind singură. Prichinduța mi-a amintit că așa am fost învățați de mici: primăvara vine odată cu apariția ghioceilor.