Tag Archives: gripa de sezon

ghiocei clopotei

My kingdom for a hot soup!

Sâmbăta trecută am pedalat vreo 20 km pe drumuri forestiere – un pic de push bike și niște coborâri luuungi mi-au crescut nițel adrenalina -, iar duminică am urcat pe Valea Rea până la 1100 m, prin zăpadă până la genunchi.

Până am ajuns înapoi la mașină bocancii mei se transformaseră în rezerve strategice de apă pentru culturi de orez. Ocazie cu care am descoperit că ciorapii lungi din microfibră sunt foarte buni pentru a ține trupul cald. Până voi avea timp să-mi croșetez ciorapi de lână, buni sunt și cei din microfibră de 100 den.

bocanci in zapada  matisori inghetati

valea rea  green light

Cu excepția unei sâcâitoare dureri de spate cauzată de sticla de apă din ghiozdanul care-mi sărea-n spate (motiv pentru care mi-am comandat o altă geantă pentru biciclit, care se prinde în 2 locuri), n-am simțit nici măcar o urmă din febra musculară care-ar fi trebuit să apară după activitățile din weekend.

Așadar, nu m-au răpus frigul ori efortul din weekend, dar m-a nenorocit un virus care m-a atacat în … dormitor. Întâi și-a făcut de cap cu Laurențiu, de ieri dimineață mă curtează, iar de aseară ne certăm constant. Eu îl droghez cu miere, ceai cald și Coldrex, el mă face să plâng. Nu-i nimic grațios ori elegant în a-ți sufla nasul încărcat de muci …

Tremur în sacul de dormit, în timp ce croșetez un dragon pentru că-i singura activitate casnică pe care-o pot întreprinde în starea asta. Dacă știți vreun restaurant din Oradea care livrează supă caldă la domiciliu, dați-mi de știre. Până duminică e musai să-l nimicesc (pe virus, desigur!) nu de alta, dar abia aștept s-o conduc pe Puicuțăăă pe alte drumuri bihorene.

Pentru a poza ghioceii aceștia, am pedalat vreo 10 km (și-am făcut push-bike pe o singură urcare) până am ajuns în Poiana Raiului. Unde-am ațipit pentru câteva minute.

ghiocei clopotei

heart to heart

1000 de ace reci și subțiri

O senzație ciudată mi-a străbătut tot corpul când mi-am luat pijamalele. Mă cuprinsese un fior, dintr-o dată simțeam că spatele mi-e înțepat de 1000 de ace subțiri și reci. M-am acoperit rapid, ba chiar mi-am făcut un fel de cocon din plapumă. „Sper că Modafenul își va face efectul cât mai repede”, m-am gândit și-am închis ochii, încercând să adorm.

În continuare mi-era frig. Caloriferul era pe maximum, în cameră era cald. Dar mie-mi era frig. Atât de frig încât tremuram sub plapumă. Am mai îmbrăcat o bluză groasă, de lână. N-a ajutat prea mult. Cele 1000 de ace reci și-au continuat dansul haotic pe șira spinării. Îmi imaginam că pe spatele meu milioane de firicele de păr și milioane de celule sunt fulgerate de săgeți înghețate care se sparg în zeci de bucăți la impactul cu pielea fierbinte. Știi cum se mișcă-n sincron oamenii din galeria Poli? Cam așa simțeam eu săgețile alea, umblându-mi pe șira spinării, de sus în jos, de jos în sus. În sincron, firește.

 Astfel de senzații cer măsuri mai drastice. Am scos sacul de dormit, acel sac ce ține de cald și la minus 9 grade Celsius. În cameră erau peste 23 de grade, teoretic ar fi trebuit să mă sufoc de cald în doar câteva minute.

O jumătate de oră mai târziu tremuram în sacul de dormit. Îmi tremura stomacul, îmi simțeam picioarele grele și reci. Dintr-o dată am simțit că am capul ușor și că perna plutea. Trupul, devenit greoi și rece, mă ținea la orizontală, mă împiedica să plutesc cu totul. În vis oricum pluteam, sfidam gravitația și făceam tumbe-n aer, în timp ce mâța mă mârâia speriată dintr-un colț al camerei.

Senzația asta stupidă am mai experimentat-o acum vreo 12 ani, când temperatura corpului trecuse nițel de 41 de grade Celsius. Șosetele îmbibate în apă rece și oțet mi-au reglat atunci temperatura. Azi noapte, însă, Modafenul a fost mai eficient decât plapuma, sacul de dormit și ceaiul cald.

În vis textul ăsta suna mai bine. Sau poate mi s-a părut. Din fericire am scăpat, temporar, de miile de ace subțiri și reci.

Firește că poza n-are vreo legătură cu textul. 

heart to heart