Tag Archives: hobby

Pasiuni și limite

Sâmbătă, la tura pe bicicletă Oradea-Diosig, am ajuns să constat că media de vârstă a participanților depășea vârsta mea. Cred că tindea pe la 30-35 de ani. Am fost 22 de bicicliști, cel mai tânăr având 16 ani, iar cel mai în vârstă avea peste 60 de ani din câte am înțeles. Bine, domnul de 60+ e ciclist campion, urca dealurile în viteza cu care eu merg pe drum drept :))

Azi dimineață voiam să scriu despre lipsa pasiunilor la tineri, la români în general. O tâmpenie din partea mea, o generalizare grosolană. Am vrut să compar oamenii de azi cu cei din copilăria mea, ale căror pasiuni erau pescuitul (în cazul bărbaților) sau telenovelele (în cazul femeilor). Doar că astfel de comparații sunt greșite. Bine, și timpul petrecut în fața TV-ului la telenovele e un timp irosit, dar nu toți suntem făcuți după același calapod. (:D)

Apoi mi-am dat seama că fiecare om ajunge să aprecieze cu adevărat un hobby abia după ce ajunge la o anumită vârstă, la o anumită etapă în viața sa (da, realizez că asta sună ca un clișeu cules dintr-o carte de dezvoltare personală scrisă de un om care nu știe cum să-și trăiască viața).

Frumusețea la biciclitul pe coclauri e că oricât de greu e traseul, oricât de tare transpiri atunci când urci ditamai dealul acoperit cu pietriș, odată ce-ai ajuns acolo sus și simți că ai depășit o barieră fizică și psihică, îți dai seama că merită tot efortul. Tragi aer în piept, îți reglezi respirația, mai bei o gură de apă, înfuleci o banană și ești pregătit pentru următorul deal. Iar dacă ești ca mine, 50 de kilograme cu tot cu echipament, pe al 3-lea deal urci pe lângă bicicletă, că altfel simți că-ți pierzi oasele pe drum.

Până la urmă așa-i și-n viață și-n proiecte: drumul nu-i niciodată lin și drept sau ușor de urcat. Întotdeauna e încărcat cu pietriș, cu urcări anevoioase, cu drumuri sparte și cu șerpi care se ascund după roci de îndată ce-ți simt vibrațiile.

Chiar dacă urci dealul ăla în viteză mică, senzația aia că ai cucerit un obstacol uriaș e de neprețuit. Iar cu timpul ajungi să-ți setezi alte limite, alte standarde pe care-ți dorești să le depășești.

rosii jardiniera

[foto] Recolta din jardinieră :)

Dacă în primăvară am plantat roşii, busuioc, oregano, leuştean, pătrunjel şi vreo 3 soiuri de flori, săptămâna trecută am trecut în revistă recolta de toamnă. Roşiile de vară mi-au făcut flori şi… cam atât. De fapt, mi-au ţinut ţânţarii departe de balcon toată vara. Busuiocul a fost cel mai roditor, am busuioc pentru câteva zeci de porţii de paste. Plus că toată vara am făcut roşii cu brânză, ulei de măsline şi frunze de busuioc.

flori de rosii

Roşiile de toamnă, în schimb, cherry, au fost tare dulci şi gustoase. Aşa cum trebuie să fie toate roşiile cherry! Nu doar că miroseau divin, ca produsele din grădina bunicii, dar erau suculente şi aveau aroma aia de roşii de la ţară. Mai plantez, chit că roadele de anul ăsta au fost în număr vreo 10 bucăţi delicioase.

rosii jardiniera

Despre pătrunjel, leuştean şi oregano, numai de bine. După ce-am strâns recolta, am sădit altele în jardinieră, să mă bucur toată iarna de frunze proaspete. Supa de pui n-are gust fără frunze de pătrunjel!

oregano

Mi-am făcut un obicei din a uda florile dimineaţa, în timp ce aştept după cafea. E chiar relaxant!

recolta rosii

Alături de gătit şi puzzle, mini-grădinăritul ăsta se numără printre hobby-urile de zi cu zi. Zilele astea caut un loc unde să pun jardinierele cu roşii, să am şi peste iarnă. Dacă se fac, fireşte!

Ce gospodină plictisitoare pot fi uneori!

poze făcute cu un Canon 400D cu obiectiv 50mm f1.8