Tag Archives: jurnalism

cer-albastru-vladeasa

Pauză de citit

În zilele când nimic pare să nu meargă așa cum trebuie, uneori prinde incredibil de bine o pauză de 15-20 de minute pentru a citi. Recomand 2 articole în engleză, pentru când vrei să te deconectezi complet de muncă:

  1. Un articol despre obsesia tinerilor din China pentru frumusețe și selfie. Și mi-a plăcut în mod deosebit ideea asta:

„People born in the nineteen-seventies, one star explained, still bear traces of the collectivist mind-set of the days before Communism was tempered by market reforms. “They only know what it’s like to please the group, and don’t really have a sense of self,” he said. The one-child policy meant that people born in the eighties are a bit more self-centered, and subsequent generations are even more so. Today’s teen-agers, he said, “want to stand out and be individuals—to be like everyone else is just uncool.”

2. Un text despre cum o relație a început din plictis și a murit din jenă. Despre o tânără de 20 de ani și-un bărbat de 34 de ani. Cat person se numește și, truth be told, n-are vreo legătură cu mâțele.

 

Despre ziarele online și articole alarmiste

gandul.infoAm citit recent un articol pe gândul.info despre efectele secundare ale zgărzilor antipurici care conțin substanță activă diazinon. Care Diazinonul – acid fosforotioic – e un insecticid organofosforic. Dar asta nu se precizează în articol. Titlul, în schimb, sugerează că iarăși românii sunt cei mai proști din curtea școlii, că suntem ultimii care mai utilizăm aceste produse, în timp ce francezii le-au interzis. Înainte de a te panica, haide să despicăm firul în 4 și să vedem de ce nu-i bine să citești toate articolele românești traduse din ziare britanice, cum e și-n acest caz!

Trecând peste titlul malițios, articolul nu precizează niciun brand de zgardă care folosește această substanță, deși  autorul articolului din Daily Mail o face fără vreo reținere. Autoarea româncă nu s-a obosit nici măcar să întrebe vreun veterinar român despre aceste produse, măcar de lua o declarație vreunei autorități în domeniu despre poziția acesteia legată de problema efectelor secundare ale diazinonului asupra omului. Sunt curioasă dacă veterinarii români au cunoștințe de asemenea efecte și studii despre diazinon.

Ba mai mult, cei de la gândul.info nici măcar nu ilustrează cu vreo imagine de produs. Au luat de la britanici poza cu pruncul și câinele, uitând să se documenteze despre produsele românești care conțin acest insecticid. Sunt zeci sau sute de modele de zgărzi antipurici. Care dintre ele sunt toxice? Din câte am văzut, majoritatea oamenilor care cumpără din petshopuri  sau din piață nu se uită la ingrediente, la substanțe active, ci cumpără după buget.

Ah, costă doar 6 lei, iar cealaltă e 20 de lei? Aaaa, păi nu dau 25 de lei pe o pipetă care trebuie aplicată la fiecare 2-3 luni, mai bine-i cumpăr o zgardă cu 10 lei și-l ține 6 luni.

Cam așa gândesc mulți români care cumpără produse pentru animalele lor. Așa că articolul de pe gândul.info e incomplet și alarmist. Românii nu vor da năvală în petshop căutând substanța activă de pe zgardă. Mai ales că deseori nici măcar angajații magazinelor nu fac diferența între substanțe. Mulți vânzători știu doar că Frontline e mai ieftin decât Advantix. Și că zgarda protejează câinele de purici mai mult decât o pipetă, dar e mai puțin eficientă în cazul căpușelor.

daily mailȘi mai interesant e că articolul din gândul.info nu precizează că multe zgărzi antipurici funcționează cu insecticide de tipul diazinonului. Că doar vorbim de stârpit insecte. Da, sunt și zgărzi care conțin extracte de plante, dar alea nu costă 5 lei!

Ideea e că în cazul oricărei soluții deparazitare se recomandă să te speli pe mâini după ce-ai mângâiat animalul, mai ales în primele zile după aplicare. Dacă nu vrei zgardă, există alternativa pipetelor care-s mai practice și mai eficiente, dar și nițel mai scumpe. Se aplică la fiecare 2-3 luni în funcție de greutatea animalului și-l protejează de insecte. Inconvenientul e că o săptămână câinele nu trebuie să intre în apă și trebuie să te speli pe mâini după ce l-ai mângâiat. Iar pentru pisică, dacă nu iese din casă, nu văd rostul unei zgărzi. E mai simplu să-i dai o pastiluță deparazitară la fiecare 3 luni. Că doar nu crești purici prin casă să aibă nevoie de zgardă! Dacă are acces în curte, pipetele sunt muuult mai practice, întrucât mâțele nu prea acceptă o zgardă în jurul gâtului.

Sunt foarte multe produse pe piață destinate protejării animalelor de insecte. Dacă veterinarul nu te-a sfătuit în privința produselor, deși ar trebui, cumpără de pe site-uri unde există descrieri complete. Pentru medicamente, vitamine și produse anti paraziți îți recomand petcare.ro pentru că știu că oamenii din spatele acestui site au cunoștințe de medicină veterinară și informațiile de pe site sunt mult mai bine prezentate decât pe alte saituri.

N-am scris acest articol pentru a face reclamă unui site, ci pentru a atrage atenția că nu tot ce scrie în mass-media e musai corect. Mă enervează articolele alarmiste, de tipul celui tradus de redactorul gândul, pentru că-s incomplete și nu prezintă alternative, ci doar cauze.

jurnalism adevarulro

Jurnalistul judecător

Una dintre regulile de bază în jurnalism e să nu cazi în patima judecătorului. Ești jurnalist, nu judecător. Ceea ce înseamnă că datoria ta față de societate e de a informa, nu de a judeca (mai ales atunci când lipsește verdictul unui om al legii).

Să luăm cazul bărbatului care înțepa femei în tramvai. Se dă exemplul Adevărul.ro. Jurnalistul care a scris materialele deja i-a pus stigmatul de psihopat, nebun, dement etc. Deși un judecător nu s-a pronunțat, jurnaliștii deja i-au distrus orice șansă de a se apăra în fața opiniei publice. Și prin restul materialelor care au apărut pe Adevărul, s-a declanșat o amplă operațiune de tipul „witch hunt” în care a fost implicată cariera și familia acuzatului.

Interesează pe cineva că omul lucrează la UniCredit Țiriac? Nu, dar jurnaliștii n-au omis să implice numele companiei într-un scandal care ar putea periclita serios imaginea respectivei firme. Dacă șeful de la UniCredit Țiriac l-ar fi obligat pe om să înțepe femeile, da, atunci se putea face legătura cu locul de muncă al acuzatului. Dar în cazul ăsta, io, dacă aș fi Țiriac, i-aș da în judecată pe cei de la Adevărul să-mi restabilesc numele.

Nu iau apărarea omului respectiv, trebuie să ai probleme serioase la „mansardă” dacă înțepi femeile în mijloacele de transport doar ca să le atragi atenția. Dacă omul e vinovat, să înfunde pușcăria.

Dar înainte de a pune verdicte și de a ne lansa în campanii denigratoare, să nu uităm că orice acuzat are dreptul de a se apăra.

jurnalism adevarulro

Despre aşa zisul război blogări vs. jurnalişti din Oradea

În primul rând, nu e vorba de vreo luptă între cele două tabere. N-a fost şi, sper!, nu va fi vreodată. Nu pot spune că blogării sunt mai buni, mai deştepţi, mai frumoşi sau mai obiectivi decât jurnaliştii. Dar nici jurnaliştii nu pot fi încadraţi, nu toţi, la categoria “oameni de presă” obiectivi şi nici nu pot susţine că ar fi “câinele de pază al societăţii”. Rolul ăsta s-a pierdut în momentul în care presa, mass-media s-a transformat într-o afacere profitabilă. O afacere unde contează mai mult să ai contract de publicitate cu firmele, decât să scrii obiectiv despre acestea, un business unde e important să primeşti informaţii despre concurenţa unei firme pentru a le publica, pentru o anumită sumă, evident!

Cele două tabere se completează sau, mă rog, aşa ar trebui să funcţioneze. Fiecare tabără se supune unor reguli specifice. Dar la baza ambelor tabere se află bunul simţ. Cel puţin teoretic. Pentru că practic, bunul simţ lipseşte adeseori atât de la blogări, cât şi de la jurnalişti. La fel se întâmplă şi-n cazul responsabilităţii. Probabil ar fi mai bună relaţia dintre cele două tabere dacă fiecare ar renunţa la orgoliile stupide şi-ar lăsa nasul mai jos. Calitatea ta, ca blogăr sau jurnalist, se evidenţiază prin munca ta, nu în aroganţa de care dai dovadă în conferinţe sau discuţii.

Tot tărăboiul din Oradea a pornit de la o conferinţă de presă la Festivalul de Teatru Scurt unde o anumită jurnalistă de la un mare cotidian orădean i-a reproşat directorului instituţiei că ea nu scrie despre festival pe “10 milioane de lei salariu şi doar pentru o singură acreditare”. Cum adică nu poate merge pe gratis la teatru cu soţul? “Dacă vrea X coleg să meargă la teatru cu logodnica lui, ce face? Plăteşte bilet?”, “Am colegi care n-au ce pune pe masă la copil şi vrei să plătească biletul la teatru?”. “Veţi vedea, cum ne-aţi dat voi acreditări, aşa se va şi scrie, nu o zic eu, vă transmit doar ce-au spus colegii mei din redacţie”. Sunt cuvintele jurnalistei, au fost 5 oameni de faţă când doamna a răbufnit în felul ăsta în faţa directorului instituţiei. E aberant să pui problema în felul ăsta! De la asta au pornit toate discuţiile! Când am precizat că presa nu primeşte totul gratis, s-a dezlănţuit iadul.

Io zic aşa:

  • Dacă ai nemulţumiri legate de salariu, te adresezi şefului tău, nu unui director de instituţie publică;
  • În toate ţările civilizate şi la festivalurile civilizate, presa primeşte un număr limitat de acreditări. Aşa se elimină sălile supra-aglomerate cu jurnalişti+rude care se înghesuie la spectacole, care profită de legitimaţia de presă pentru a vedea o piesă ori un concert pe gratis. Şi nu, jurnaliştii sportivi nu primesc acreditări la festivale de teatru, iar cei de cultură nu primesc acreditări la meciuri de fotbal, tenis etc.

Luând în considerare cele precizate mai sus, eu nu am vreo problemă cu presa din Oradea. Că taxez greşelile de fiecare dată când le văd, e partea a doua. Le taxez şi la blogări (întreabă-l numai pe Laurenţiu cât pot fi de nesuferită când mă roagă să-i corectez textele), deşi în tabăra asta nu există un editor care să verifice un text înainte de publicare, cum e-n presă.

Închei, că mi-e teamă că mă întind prea mult cu scrisul şi e târziu, mâine e o altă zi de muncă (deşi, când vei citi acest text e posibil să fie zi, depinde când îl programez să apară). Nicio tabără nu e fără cusur! Sunt blogări buni şi obiectivi care ştiu cât de important e să ai credibilitate, sunt jurnalişti excelenţi care ştiu meserie şi nu-şi bat capul cu prostii de genul: “lucrez pe 10 milioane, nu scriu despre asta pentru că nu am alte beneficii personale”, dar sunt şi lichele (repet, de ambele părţi) care profită de o anumită poziţie, titulatură, pentru a obţine diverse bunuri sau bani!

Nimeni nu încearcă să fure meseria celuilalt! Terminaţi odată cu aroganţele şi cu prostiile! Fiecare tabără are un anumit public şi-un anumit specific!

charles manson

Da, opiniile lui Charles Manson sunt foarte importante!

charles mansonSerios, Charles Manson (acelaşi care a dat naştere marii familii Manson şi a ucis câţiva oameni), e un om foarte important de care ar trebui să ascultăm cu toţii. (sarcasm!)

Altfel nu-mi dau seama de ce jurnaliştii se înghesuie să-i ia interviuri pe diverse teme, altele decât teoria manipulării. E foarte important să ştim care e părerea lui despre administraţia Obama din Statele Unite ale Americii, despre cât de periculoasă e încălzirea globală etc. (dacă ştii spaniolă, aici e interviul!)

Plus, să nu cumva să uitaţi că, în ciuda crimelor săvârşite şi a complicităţii la crime, Charles Manson se consideră un martir şi o victimă în acelaşi timp. Îmi vine greu să cred că un om rău se poate schimba la bătrâneţe.

Recunosc, sunt fascinată de studiile în care s-au analizat comportamentele unor oameni sadici, malefici şi foarte inteligenţi, dar pe bune că nu înţeleg de ce trebuie promovaţi în mass media, de ce trebuie ca vocile lor să se mai audă. În afara faptului că sunt anti-exemple, nu văd motivul pentru care oameni precum Charles Manson ar trebui să apară prin ziare sau reviste.

Poate pentru că, în viziunea mea de femeie îngustă la minte, nu pot percepe cum cineva poate face rău în mod deliberat, fără să aibă vreun motiv. Nu pot înţelege nici de ce un om ia la bătaie un alt om pe lângă care a trecut pe stradă.

foto: telegraph.co.uk