Tag Archives: mentalitati

Paianjen

De unde să știm?!

Dintr-un material din Dilema Veche, mi-am adus aminte de-o întâmplare de acum vreo 7-8 ani:

 În ce țară din lumea liberă atît de mulți oameni acceptă pasiv noua ordine națională a rețelelor de fraudă financiară, intelectuală și morală? În care țară o întreagă populație se mulțumește cu atît de puțin cînd ar avea atît de mult de cîștigat?

Eram în mașină, întorcându-ne dintr-o excursie lungă și obositoare. Cred că aveam vreo 25 de ani, terminasem facultatea de 2 ani și-ncercam să-mi dau seama pe ce cale s-o apuc din punct de vedere profesional. Muzica fadă și obositoare, care se repeta prea des la radio, începuse să irite, așa că povestea fiecare despre te miri ce.

La un moment dat șoferul povestește despre experiența unui anumit loc de muncă și cât de mulțumit a fost, pe atunci, de salariul mare – mare chiar și pentru capitală. Dar care salariu ajunsese să nu-i mai fie suficient după 4-5 luni de muncă. Pentru că pretențiile și aspirațiile  crescuseră. Treptat a realizat că poate face mai multe, poate să-și îndeplinească mai multe dorințe, pofte, idei. M-am minunat, atunci, că un salariu uriaș nu-i ajunsese, ba chiar m-a uimit când a povestit că taman ambiția de a câștiga mai bine l-a împins să caute un alt loc de muncă, mai bine plătit.

Iar reacția lui visavis de mirarea mea mi-a rămas adânc întipărită în memorie: „n-ai cum să știi cum e să câștigi atât de bine și cât de ușor se duc banii aceia, de vreme ce niciodată nu i-ai avut. N-ai cum să știi cum e să ai mai mult, dacă n-ai fost niciodată în acea situație!”.

Și extrapolez replica șoferului la situația noastră. Cum să știm cum e să trăiești mai bine, liniștit și civilizat, când generațiile de azi nu mai țin minte cum e să trăiești fără frica zilei de mâine? Ai să spui că înainte de ’85 oamenii trăiau bine și liniștit (până l-a apucat pe Nea Nicu să înfometeze o țară pentru a-și plăti datoriile), dar ai să greșești. Pentru că nici atunci n-am trăit bine, liberi și liniștiți. Am trăit constant cu frica unei securități agresive, cu lipsa tehnologiilor și-a libertății de expresie. Am trăit cu speranțele deșarte și ideile false induse de istoria modificată de sovietici și comuniști. De câteva săptămâni citesc „Cortina de Fier” de Anne Applebaum, o carte excelent scrisă despre cum a nimicit un regim totalitar o mare parte din Europa. O recomand cu drag și căldură oricui vrea să cunoască mai multe despre ce înseamnă, de fapt, comunismul.

Cum să știe românul de rând cum e să trăiești mai bine, liber și civilizat, când el n-a ieșit din țară și n-a cunoscut vreodată o altă cultură, decât prin prisma televizorului?

nori-furtuna

Vrem schimbare, dar numai dacă alții se schimbă!

Pentru că ambrozia e-n floare și pentru că în august pot număra pe degetele de la o mână de câte ori am dormit o noapte întreagă, fără a mă trezi speriată că mă sufoc, am ajuns la o tanti alergolog. Cabinet privat. Tânără, drăguță, înțelegătoare, mi-a explicat una-alta, m-a consultat pentru a fi sigură că simptomele mele sunt de alergie, nu de o sinuzită.

Mi-a recomandat un tratament și ne-am despărțit cu gândul că ne-om revedea peste o lună, după ce voi trece peste perioada aceasta. Am plecat cu optimism și cu zâmbetul pe buze din cabinetul doctoriței. Prin felul său cald mi-a transmis că e o soluție pentru problema mea și că nu-i cazul să disper. Numai cine suferă de câte o boală cronică ori de-o alergie agresivă poate înțelege cât de liniștitor e gândul că ești tot mai aproape de o soluție permanentă.

Optimismul meu s-a diminuat pe măsură ce intram în farmacii pentru a-mi procura medicamentele. Am intrat în 8 farmacii diferite, în fiecare găseam ori câte un medicament, din cele 4 de pe rețetă, sau o doză incompletă. Din fericire, și farmacistele au fost amabile și înțelegătoare și-au avut grijă să mă îndrume către farmaciile unde anumite medicamente erau pe stoc. Și apreciez nespus de mult ajutorul unor străini empatici. Într-un final, după o oră de căutat și alergat prin oraș, am reușit să cumpăr toate medicamentele prescrise. Iar portofelul meu s-a ușurat de vreo 250 lei. Dar abilitatea de a respira pe nas, de a scăpa de senzația de sufocare, e neprețuită. 

Răbdare, că ajung și la atitudinea care m-a făcut să scriu articolul acesta.

Pentru a ajunge la birou în timp util, am urcat în primul taxi pe care l-am găsit în stație. City Taxi. Un Logan roșu condus de un nene trecut binișor de 55 de ani. Genul de om care, din scaunul de șofer de taxi, le știe pe toate. Și e mare naționalist, mare justițiar, ba chiar e un fan înfocat al lucrurilor bine făcute de către românii viteji ai acestei țări. Îi spun adresa unde trebuie să ajung și, nici nu apuc să-mi trag sufletul pe banchetă, începe nenea să vocifereze teoria aia stupidă a românilor sclavi la ei acasă. Redau cât mai rețin din dialog:

– El: „Ce treabă-i asta, să ajungem noi după atâția ani de la revoluție, să fim sclavi la noi în țară? Unde-n lumea asta mai găsești așa ceva?! Noi mergem la ei să-i facem sclavii noștri?! Nu mergem! De ce vin ei aici?! Că suntem fraieri, d-asta, vă spun io, domnișorică!”

– Eu: „De ce spuneți că suntem sclavi?”

– El: „Că toate companiile astea vin și ne iau toate resursele, ne dau de lucru pe salarii de nimic și apoi pleacă la ei în țară bogați. Ne fură munca și viețile, că și așa suntem vai de steaua noastră. Da, de aiasta vin ăștia, străinii la noi, că suntem ieftini și niciun politician nu le zice nu, ba chiar le și pupă picioarele. Ia să fi fost un premier hotărât, să zică „valea!” și hai să facem noi, câte s-ar mai fi făcut în țara asta. Ohoo! Că suntem bogați, avem de toate. Dar n-are cine, că politicienii ăștia români mai degrabă fură decât să facă ceva bun, ceva de viitor…”

– Eu: „Și dacă nu ar fi companiile din afară, ce-ar trebui să facă toți oamenii care au locuri de muncă în parcul industrial?”

– El: „Să lucreze la români! Că de aia trăiesc aici, pe pământul ăsta românesc! Păi, ce, noi nu știm să facem d-astea? Păcat că ne jecmănesc ăștia, politicienii, că de nu, luam noi fața Europei cu bogățiile noastre. Dar nu mai are cine să facă muncă. Bătrânii nu mai pot, iar tinerii … ehe, tineretu’ aiestea numa’ păcănele, telefoani scumpe și salariu de menejer ar vrea. Dar să nu muncească.”

Mi-am ținut părerile pentru mine, pentru că mi-era clar că omul nu înțelege un argument rațional ori economic. E cam trist când tâmpeniile antenelor și-ale realităților paralele cu realitatea țin loc de argumente. Mă rog, în taxi sunt amuzante, dar când aceleași inepții se repetă pe micile ecrane și sunt vândute sub denumirea de „adevăr”, parcă nu mai e așa de hilar.

Ajungem în parcarea firmei, și-l aud pe șofer: „iote la ăștia, ce parcare lojică și-or tras, fain așe! Iote, au și loc de taxi, pot opri aci fără să deranjez pe cineva”. Mi-a cerut 20 lei pe o cursă care-ar fi undeva la 16-17 lei, nu mi-a dat bon. Probabil pentru că am venit să lucrez la japonezi!

Ca șoferul de taxi, care visează schimbare și o viață mai bună, sunt mulți alții. Vrem infrastructură, vrem parcări și parcuri, vrem industrie și comerț, dar parcă e mai comod să ocolim regulile. Să se schimbe alții și poate atunci vom începe să umblăm și noi la atitudine. Până atunci ne miorlăim că nu ne convine când se lucrează pe stradă, pentru a se îmbunătăți sistemul de termoficare, ne isterizăm când ni se cere să plătim parcarea, ori devenim agresivi când ni se atrage atenția că nu e voie să parcăm pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Pentru că suntem români, ce pana noastră, noi ne pricepem la orice!

N-am nicio concluzie, voiam doar să scriu articolul acesta ca peste 10-15 ani să pot observa dacă se schimbă ceva sau ba.

nori-furtuna

varciorog-antene

Bună ziua căciulă …

De fiecare dată când manierele lipsesc, suntem tentați să dăm vina pe lipsa celor 7 ani de acasă. Dar cred că prea mult blamăm primii ani de creștere și educație pentru orice tâmpenie. Pentru că omul învață constant. Sau ar trebui să învețe constant. Chiar și omul care-a avut parte de părinți needucați, se poate auto educa.

Bunicii / părinții noștri, majoritatea dintre ei, s-au născut și-au crescut la țară, cu o toaletă în curte și cu dușul la lighean (troacă, așa cum îi zice-n Banat). Dar după ce s-au mutat la oraș, s-au adaptat la noua viață. Au învățat să arunce resturile menajere la coșul de gunoi, nu pe geam, la găini, au învățat să tragă apa după utilizarea W.C-ului, au învățat să folosească aragazul și să conviețuiască în liniște. Da, știu, sunt suficiente exemple urbane care m-ar contrazice, dar în mare parte, omul de la țară mutat la oraș a descoperit că ori învață să trăiască în mediul urban, ori moare-n mizerie și gunoi. Ba chiar a învățat că ușile i se deschid mai ușor dacă salută, mulțumește și zâmbește.

E nevoie de bunăvoință și deschidere spre un alt nivel de trai. Să nu uităm că omenirea a trecut prin vremuri grele după cele două războaie mondiale, iar oamenii din țările puternic zdrucinate au regăsit calea spre politețe și bunăvoință.

Așa cum învățăm să folosim un gadget nou, la fel putem învăța cum să spunem „Mulțumesc!”, „Bună dimineața”, „Bună ziua” ori „Te rog”. Mai ales atunci când vorbim de eticheta online. Spun asta pentru că mi-e greu să-i înțeleg pe cei trecuți de o anumită vârstă care atunci când se lovesc de ceva ce nu cunosc, aleg să se comporte ca niște prunci scăpați de la grădiniță, isterizându-se. Uneori un „te rog” sau „mulțumesc” fac mai mult bine decât un ton agresiv sau arogant. Iar comportamentul de țânc răsfățat al unora trecuți cu 2-3 decenii de vârsta adolescenței nu e „adorabil” ori „boem”, e de-a dreptul nepoliticos. Nu cunoști ceva, întreabă! Salută, cere o informație și pleacă lăsând în urma ta loc de bună ziua.

Mă întreb cum ar trebui să reacționeze o persoană care se lovește de oamenii proști și aroganți, care au pretenția că omenirea le e datoare cu explicații pentru orice, doar pentru că le e lene să citească instrucțiunile?!

Uneori pare că e mai ușor să învățăm omul cum să facă ceva, decât cum să se comporte în societatea fizică ori online.

varciorog-antene

pod-metal-suncuius

Piramida priorităților

În România anului 2017 oamenii au mai mare încredere într-un popă pedofil, fiind dispuși să meargă până-n pânzele albe pentru a-l apăra, în ciuda dovezilor de pedofilie. Dar nu au încredere în doctori, aruncând constant cartea aia cu „e o conspirație mondială a corporațiilor farmaceutice care vor să ne îmbolnăvească pentru a se îmbogăți pe spinarea noastră”. Dar asta nu ne oprește din a consuma tone de gel și săpun antibacterial sau antibiotice după ureche, la fiecare răceală ce ne incomodează existența. Și că tot vorbim despre medicamente, norocul omenirii că mai există cercetare-n domeniu, că altfel riscăm să ne autodistrugem prin automedicație și imunitatea bacteriilor la antibiotice. În altă lume, cu alte priorități, americanii au ajuns la concluzia că o copilărie fără microbi duce la o viață de adult bântuită de probleme de sănătate.

Tot aceiași români simt nevoia să intervină în viețile oamenilor, impunând cine cu cine ar trebui să se iubească. Pentru că prioritatea nu e bunăstarea pruncilor din familii abuzive („sigur au făcut ei ceva prostii și merită o palmă ca să nu și-o ia în cap”), nici măcar ajutorarea femeilor traumatizate de soți violenți („asta le trebuie  dacă nu-și pot ține gura, nu pot sta acasă cu ‘ăi mici, ce atâtea pretenții?!”), important e să le spunem noi femeilor că le e interzis să iubească alte femei, iar bărbaților le e interzis să pupe alți bărbați. Nici nu-i nevoie să ne uităm prea departe prin Europa, să vedem că-ntr-o țară democratică, unde besericile nu-s stăpâni pe moșie, lucrurile au evoluat firesc, chiar dacă Angela Merkel are alte opinii.

E bizar cum oamenii nu dau 2 bani pe părerea medicilor sau pe organizațiile de sănătate, însă ridică la rang de adevăr inepțiile unei pseudo-vedete de televiziune traumatizată de o nefericire în familie. În timpul ăsta, în UK, un bucătar îndeamnă la moderație și echilibru în dietă, o atitudine atât de puțin populară într-o lume aflată constant între extreme.

Românilor le e frică de aerul condiționat, pentru că-i vinovatul suprem pentru orice boală de pe lumea asta. Dar în același timp se îndoapă cu chimicale, energizante și tot felul de ape cu microbi „buni”, pentru că, nu-i așa?!, de unde trăiesc broaștele, pot bea și oamenii. În Oradea sunt oameni dispuși să meargă săptămânal în Tinca (aprox. 40 km) pentru apa „binefăcătoare” cu microbi, dar fug, ca mâțele de lămâie, de apa de la robinet, pentru că n-ar fi suficient de potabilă. În altă lume, peste iaz, Amazon lucrează intens la a deschide magazine fără stoc fizic și fără casieri.

Am văzut atât de multe mașini noi de 20-30.000 euro care circulau cu geamurile deschise, ceea ce înseamnă că nem io aer condiționat. Când afară sunt peste 35 de grade Celsius, trebuie să-ți fie mai frică de AC decât de moarte, de vreme ce preferi geamurile deschise.

Bine, nici cu prioritățile mâțelor nu mi-e rușine. Bestia mea, spre exemplu, mai degrabă ar băuna constant și enervant decât să mănânce alea 20 de bucățele de hrană rămase-n bol. Îi e mai simplu să cerșească atenție și mâncare decât să aștepte cuminte ora mesei.

Și bonus un articol prea bun pentru a nu-l citi!

porumbite

Ah, da, n-am chef de așa ceva!

E mai ușor să fugi de argumente și discuții, decât să îndrăznești să aperi o idee în care crezi. Indiferent de situația în care te regăsești. Fuga predomină în cazurile fericite și pașnice. Pentru că-n cazurile agresive și violente verbal, discuțiile nici măcar nu au vreo șansă de a fi concepute, darămite născute. Se recurge aproape instant la insulte și prejudecăți, amestecate cu stereotipii din vremuri pe care le-am dori apuse, dar care încă bântuie ca niște stafii care refuză să ia calea purgatoriului. Judecăm prea repede și cugetăm prea încet.

Starea de confort nu se rezumă doar la factorul economic ori profesional, se rezumă și la abilitatea de a discuta cu un om cu valori și opinii total diferite de ale tale. Iar discuția să crească și să se dezovolte pentru a permite ambelor părți considerarea altor puncte de vedere. Nici măcar nu-i nevoie să ajungeți la un punct comun, pentru început e suficientă deschiderea spre comunicare directă și onestă.

Parcă lumea ar fi mai interesantă dacă am îndrăzni să discutăm mai mult, dacă am dezvolta o curiozitate pentru alte opinii și nu ne-am închide în propriile bule de autosuficiență și ignoranță. Sau măcar dacă nu ne-am mai considera eroi pentru că în loc să contracarăm o prostie ori o greșeală, am zâmbit și-am lăsat omul să se scalde în propria-i imaginație.

piatra-soimului-pestis2

Paianjen

Social rant

Ne plângem că rețelele de socializare ne iau mințile și cuvintele atunci când afirmăm că am vrea să comunicăm mai mult cu oamenii care contează.

Generalizăm că vremurile astea sunt de rahat, că generațiile noi sunt vai de steaua lor pentru că se joacă mai mult decât ne-a fost nouă permis. Ridicăm “misepare-ul” la rang de înțelepciune urbană pentru că noi am crescut fără tehnologie ori acces la internet.

Oftăm din greu aducând în față “alte vremuri”, mai bune desigur, nostalgice și cu iz de fericire organică, nu artificială ca cea de azi. Asta în timp ce, pe aceleași rețele de socializare, distribuim toate tâmpeniile de care ne plângem. Și dăm lecții, pentru că ne pricepem la a le impune altora cum ar trebui să-și conducă afacerile ori viețile.

Fascinanți sunt aceia care distribuie articole despre viața sănătoasă, sport și meditație, având grijă să-ți arate și detaliile picante din ultimul scandal al “vedetelor” locale. E ca și cum ar mânca o savarină bună, gătită cu ingrediente proaspete, peste care ar adăuga și o lingură de rahat moale de mâță, pentru un adaos de aromă.

Uneori îmi displace internetul pentru că nu aduce bun simț la pachet cu oferta de internet. Ori un pic, doar un pic de simț al ridicolului.  Parcă trăim doar în era șocantului și senzaționalului, unde simplitatea și plictiseala nu au ce căuta…

/Rant over, mă întorc la andrelele mele.

Paianjen

russian-kitty

Fast `Thinking`

În vara lui 2016 am descoperit podcast-ul lui Malcom Gladwell, The Revisionist History. Îmi place cum caută o altă abordare pentru a sublinia câteva ciudățenii din societatea de azi, de la feminism, drepturi egale, homofobie, isterie-n masă, până la marketing. Pe lângă podcastul lui Gladwell, aș recomanda și cartea lui Jonathan Haidt – The Righteous Mind: Why Good People are Divided by Politics and Religion. Cred că orice om care citește și ascultă ideile celor doi, va rămâne cu impresia că lumea în care trăiește nu-i deloc doar albă și neagră. Că nuanțele sunt multe și că uneori trebuie doar să ai răbdare să le vezi, deși sunt în fața ta. E mult mai intensă și plăcută senzația de a descoperi nuanțele, decât sentimentul că trăiești închis între două tabere aflate la cuțite.

Spun asta pentru că am impresia că tot mai mulți oameni tind să vadă lumea bicolor, în alb și negru, în pro și contra. Zilele trecute, după ce-am fost încadrată în „prostimea credulă de la proteste”, cineva încerca să-mi demonstreze cât de prost și de corupt e Nicușor Dan. Omul a plecat de la premiza că de vreme ce-am ieșit la protestele anti-ordonanță sunt anti-PSD, anti-guvern, deci sunt pro USR și pro Nicușor Dan. Ceea ce e greșit! E total greșit. Doar pentru că taxez un abuz, nu înseamnă că am sărit în aceeași barcă împreună cu toți cei care au taxat același abuz inițial, având și alte obiective. Doar pentru că-mi place salata de vinete, nu am devenit vegetariană, friptura de porc – gătită la foc mic, în sosuri ușor picante – îmi place la fel de mult.

Parcă totul se reduce la „cine nu-i cu mine, e împotriva mea”, simplificându-se valorile și renunțându-se treptat la drepturi greu câștigate doar pentru a adera la o tabără sau alta. Și asta cred că mă înspăimântă, de fapt. Pentru că se simplifică totul doar pentru a cataloga mai rapid și mai ușor.

Parcă gândirea și mentalitatea s-au adaptat la vremurile „fast forward” în care trăim.

p.s: cat tax!

russian-kitty

turnul primariei oradea

Little boxes

E bizar că deși trăim în vremuri cu informația la un click distanță, ne închidem în cutii de prejudecăți și ignoranță. Pentru că e mai simplu. E mai interesant un motan Scottish Fold care se aruncă într-o cutie ca un elefant între porțelanuri decât minciunile unui lider de partid majoritar. În ambele situații poți urmări cursul întâmplărilor, dar măcar prima te amuză, cealaltă îți crește tensiunea sau ți-e indiferentă.

Calea cea mai simplă nu-i mereu cea mai bună. E simplu să-l urăști pe cel care câștigă mai bine decât tine, pe cel care are o casă plătită și amenajată, spre deosebire de tine, cel care te gândești cu groază la următorii 30 de ani de rate. E simplu să-l detești pe cel care-a votat altfel decât tine. Și e atât de simplu să-l disprețuiești pe cel care preferă să se uite la Antena 3, unde totul îi e servit mură-n gură, în loc să caute informații care echilibrează lucrurile și opiniile.

E atât de simplu să instigi oamenii la ură, să-i împarți în caste și să-i lași să se autodistrugă. Responsabilitate e un cuvânt prea complex pentru meseria de politician. Pentru că ar însemna să-ți pese de consecințele acțiunilor și faptelor tale ca om politic. Oamenii politici se apără cu limbaj de lemn, aruncă argumentul democrației și cu asta încearcă să închidă gura omului implicat civic. L-am auzit pe Tăriceanu spunând că nimeni n-are dreptul să ne spună nouă cum și când să facem legi, ori parcă într-o democrație transparența și claritatea sunt principii care n-ar trebui aplicate selectiv, doar când ne convine nouă.

Partidul majoritar caută să sădească sămânța naționalistă în român, că au văzut în America, la Trump, că a funcționat. Și oamenii leneși mușcă momeala și chiar cred că vin străinii să ne fure țara, că Soros e tătucul răutăților occidentale și că dacă nu-i dăm afară pe străini, noi n-o să putem trăi bine. Și-i învățăm pe oameni rugăciunea aia cu „Să ni se dea”, că e dreptul nostru. Să ni se dea, să ni se facă. Că doar e mai simplu să conduci un popor care așteaptă să-i pice para-n gură decât unul care pune umărul la treabă. E complicat cu omul activ, vrea drepturi, vrea să se implice, vrea să respecte niște standarde mereu, nu doar atunci când ne convin.

Așa că e mai simplu să arunci câte un os – niște măriri de salarii, niște măriri de pensii, tăieri de taxe, să înfierezi o anumită clasă mai citită – ca oamenii să se urască între ei, bogații și săracii, condamnații și necondamnații, cei care gândesc rațional și pragmatic și cei care tratează viața prin prisma experiențelor personale și-a credinței. Populismul e atât de nociv, atât de greșit într-o lume echilibrată pentru că dezbină societatea.

E greu să echilibrezi. E greu să mobilizezi și să crești spiritul civic, mai ales în Oradea. Aici se iese în stradă pentru a limita drepturile altor oameni, nu pentru a-i trage de mânecă pe aleși că nu-i normal ca omul care fură și abuzează de poziția sa să scape fără pedeapsă.

Sper să prind momentul când românul va scăpa de prejudecăți și de lăcomie.

Și sper ca orădenii să iasă-n stradă în număr cât mai mare pentru a arăta că Oradea nu-i un oraș de oameni cu capul plecat!

turnul primariei oradea

pisoi-fericit-vladeasa

Tinerii frumoși

De fiecare dată când se apropie un soi de alegeri electorale, lumea se împarte în bisericuțe: în bătrâni comuniști și tineri frumoși, în corupți și cinstiți, în „ăia vechi care-au furat 25 de ani” și-n „hai să dăm o șansă și altora”.

Și parcă fiecare tabără se închide în propria bulă, fiecare tabără știe că o nimicește pe cealaltă în sondaje. Dacă de la bătrânii care trăiesc de pe-o zi pe alta n-am așteptări, tinerii frumoși sunt cei care cresc și întrețin bula asta a schimbării, a unui viitor luminos și prosper. Tinerii frumoși care cred doar în pozitivism, în gânduri curate și bune, în proactivitate și-n influență pozitivă, în schimbarea care pornește din fiecare. Sună atât de bine în teorie!

Atenția tinerilor pentru societate și politică durează cât viața unei musculițe care se odihnește pe marginea butoiului cu vin. Și apoi se risipește exact la fel de repede cât îi ia acelei musculițe să se dezintegreze în milioane de bucățele invizibile. Pentru că tinerii frumoși au probleme reale, mai importante decât un vot. „Cu cine merg la munte/mare/Paris? Unde găsesc UGG-uri de firmă? Să ies în oraș cu X, Y sau cu Z?! De ce-mi ignoră mesajul pe FB?! Omaigad, mă plictiseeești!

Și apoi tinerii frumoși nu merg la vot. Dar îi judecă pe ceilalți, pe cei implicați și dezamăgiți de oamenii pasivi din jur, îi judecă pentru că n-au aplicat cartea aia cu schimbarea care vine din fiecare. Dar adevărul e că multora dintre acești „tineri frumoși”, pe care-i tot menționează unii politicieni, nu le pasă de politică, de voturi și de guvern. Nu e „cool” să discuți despre parlamentari, guvern, premier ori probleme sociale. Așa cum nu e „cool” să spui că ai o problemă și ai nevoie de ajutor, pentru că o problemă distruge feng șuiul și oricum, „sigur ai făcut tu ceva greșit de ai probleme”. Nu e „cool” să aprofundezi un subiect ori să conștientizezi că există și o parte gri sau neagră a unei situații, dar e „cool” să trăiești într-o stare continuă de ignoranță, ca un unicorn într-un lan de brândușe. Pentru că, nu-i așa?!, ignorance is bliss.

Oare există un antidot pentru superficialitate? 🙂

pisoi-fericit-vladeasa

cat-under-blanket

oumaigad, mă plictisești!

Când vine vorba de-un subiect serios abordat pe rețelele de socializare, tendința e de a răbufni c-un tradițional „oumaigad, mă plictiseeeeești!”. Și-i dai unfollow omului care-a distribuit o știre legată de alte impozite/ legi stupide / reportaje sociale/ articole despre cum să fii mai productiv. Pentru că unfriend e prea vizibil și, cine știe, poate mai ai nevoie de ajutorul acelui om, cândva.

La șoping lumea e mai roz …

Așa că, pentru a nu-i răni orgoliul și pentru a-i lăsa impresia că-ți pasă, îi dai unfollow și-ți continui discuțiile despre lucruri mult mai importante pentru statutul social: mașini, rochii/costume și papioane, vacanțe în locuri exotice, seriale ori filme de duzină. Plus bârfa clasică despre un coleg / un vecin / un prieten care are alte valori față de tine și grupul cu statut social superior din care consideri că faci parte. Din când în când mai distribui un articol despre viața sănătoasă, despre mersul la sală și mâncarea bună fără chimicale. Pentru că în felul acesta cei din jur vor rămâne cu impresia că ești o persoană bună și serioasă, care-și prețuiește corpul și vrea să le arate și celorlalți cât de important e un stil sănătos de viață. Iar viața sănătoasă nu include și subiecte serioase de discuție, pică greu la digestie. Iar cărțile provoacă mici crize de alergie, se știe, care se tratează cu o sesiune de șoping la mall!

Ocazional mai discuți articolele scandaloase pe subiecte serioase, pentru că uneori sunt atât de vizibile, încât nu le poți ignora. Dar nu te strofoci să le verifici autenticitatea. Nu e treaba ta, sunt pe internet, trebuie să aibă o sămânță de adevăr, așa-i? Și dacă au ajuns chiar și la tine, om care și-a filtrat cu mare grijă bula în care trăiește, sigur sunt adevărate.

Nu-i nimic rău în a te înconjura de lucruri care te fac fericit(ă), dar nici ignorarea unor probleme reale nu-i cea mai bună soluție. Pentru că așa ajungem la a trata totul cu superficialitate, valorile morale sunt bune dacă sunt cool și la modă. Ne închidem în bula comercială în care totul e bine și frumos, toți oamenii gândesc ca noi, iar lumea e un loc minunat. Orice om care nu gândește ca noi e excomunicat din minunata lume pozitivă.

Minunata bulă nouă …

Și apoi, când scoatem căpșorul din bula creionată după bunul nostru plac, ne lovim de griul societății, unde omul, care câștigă salariul minim pe economie, e acru și amărât, nu are timp să-ți asculte povețele despre cum ar putea ieși din sărăcie dacă-și dorește suficient de tare. Sau te lovești de facturile pe care trebuie să le plătești, pentru că și creditul trebuie plătit la un moment dat. Ori te trezești că dintr-o dată nu mai ajunge doar să gândești pozitiv, să glumești pe teme banale ori să te refugiezi în șoping la mall (deși, recunosc, în zilele nasoale, așa de bine ridică moralul o prăjitură cu ciocolată servită lângă un ceai cald, în timp ce discuți banalități cu un prieten).

Pe de altă parte, nu susțin nici cealaltă extremă, când oamenii prea serioși își impun ideile în grupurile de prieteni, pentru a-i forța să adere la aceleași valori. Pentru că se ajunge la derapaje de genul dacii au fost primii oameni pe lume sau a teoriilor conspiraționiste, care ne arată că extratereștii sunt printre noi și ne vor mânca sufletele dacă nu consumăm quinoa de 3 ori pe săptămână.

Dar ce știu io despre treburile astea? Merg să-mi mai tricotez o pereche de ștrimfi, am înțeles că va fi o iarnă rece, iar mâța cere de mâncare!

Sau poate lumea chiar e minunată și frumoasă, iar eu n-o văd de ochi. Și poate-ar trebui să nu mai citesc articole ca ăsta sau ăsta.

cat-under-blanket