Tag Archives: muzica noua

Recomandă-mi muzică nouă :)

Mi s-a reproşat că ascult prea multă muzică veche, că la vârsta mea ar trebui să ascult posturi de radio cu format Contemporary Hit Radio (deşi eu sunt genul care preferă posturi Adult Contemporary), că muzica celor de la Guns’n’Roses şi cea a lui Eric Clapton mă fac să par mai bătrână (încă n-am înţeles cum un gen de muzică te poate îmbătrâni, dar nu mai contează!) iar eu ar trebui să zburd prin cluburi, să ţopăi de zor pe boxe pe ritmurile ultimelor hit-uri muzicale.

Şi pentru că fac „alergie” la câteva posturi mari de radio din România, vă rog să-mi recomandaţi melodii noi. Exclus Inna şi alte maimuţăreli de genul.

Momentan singura melodie nouă care „m-a prins” e Empire State of Mind, Jay-Z şi Alicia Keys. Aştept şi alte recomandări.