Tag Archives: online

Bine c-ai inventat tu roata!

Nesimţirea unora nu are limite. O tanti, sau poate un nenea ce se ascunde sub preudonimul unei ţaţe, copiază din feed toate reţetele publicate aci, pe blog. Şi nu sunt singura pe care o fură. Fură tot ce prinde cu reţete, condimente etc. Deh, a inventat roata cu scriptuleţul ăla de copiat feeduri!

Desigur, e vina mea. Idioata de mine mi-am activat feedul şi … involuntar am dat voie tuturor puturoşilor să câştige şi gura lor un ban cinstit de la nea’ google de pe munca mea, nu? Spamul cu pricina se numeşte retete-culinare-diverse.ro. În veci nu mi-aş fi dat seama după nume că e spam (*ironic!)

imbecili

Asta mi-a răspuns “stimabila” când am rugat-o frumos, prima dată, să dea jos toate posturile copiate de aci. Oare lucrează pentru Technorati? (*sarcastic!)

Puii mei, m-a văzut mai mică şi mai pricăjită şi a zis că se poate, ca deh …

Cu ocazia asta am învăţat să folosesc spam report de la Google!

Asta se întâmplă dacă permitem marilor companii să spameze. Puţoii iau lecţii şi se pun pe furat!

UpdateLaurenţiu e şi mai revoltat! Fără carne în frigider n-au scăpat nesimţiţii!

P.S: cred că tanti n-a auzit de “duplicate content”!

Responsabilitate sociala – Bilantul pe 2008

1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce?

In timp ce ma  gandeam la 3 companii pe care le apreciez pentru implicarea lor in societate, mi-am dat seama ca nu prea am de unde alege. Sunt multe companii mari care s-ar fi putut implica, ar fi putut incerca o schimbare a mentalitatii, a lucrurilor in Romania, dar totusi au preferat sa nu o faca. Mi-a placut initiativa Procter & Gamble, cea in care o anumita suma din pretul unor produse era donata copiilor si proiectelor medicale destinate pruncilor. Peste tot in supermarketuri am vazut pliante unde era explicata campania. Mi-a placut campania lor pentru ca au fost printre putinele companii care s-au gandit la copii si la nevoile medicale ale acestora. Daca nu ne pasa de copii, ce ne ramane de facut?!

Umbrela Verde a fost ok dar mai mult pe online. Adica, in Oradea n-am prea vazut ceva legat de Umbrela Verde. Mi-ar fi placut sa particip la ceva campanie in oras. Dar adevarul e ca nici nu consum Tuborg!  🙂

Initiativa Vodafone (si Orange dar nu folosesc!) de a renunta la facturi tiparite in scopul protejarii mediului, e binevenita. Eu am renuntat la factura trimisa prin posta, pe mine m-au convins. Deci au avut rezultate.

2. In ce masura marile companii din Romania au raspuns in 2008 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Cum spuneam mai sus, s-ar fi putut implica mult mai mai multe companii. Poate la nivel central situatia sta altfel, insa in Oradea lucrurile nu s-au miscat prea tare. Da, si oamenii sunt nepasatori si indiferenti, dar se puteau initia cateva campanii bune care ar fi putut atinge un segment important al populatiei care ar face ceva. In 2008 oradenii au protestat impotriva taierii copacilor de pe malul Crisului, in procesul de amenajare. S-au adoptat, de catre persoane fizice sau vedete, copaci batrani care infrumuseteaza orasul. Insa n-am auzit de companii mari care sa vina cu o initiativa si sa propuna o solutie de compromis, astfel incat ambele parti sa fie impacate. Una e ca o companie mare sa propuna ceva si alta e ca o mana de oameni sa incerce sa schimbe lucrurile.

S-au mai facut niste proteste in legatura cu amenajarea peisagistica de toata jena, care a costat orasul un tanc de bani, insa lucrurile s-au rezumat la atat.

Nu stiu de ce dar mi s-a parut ca totul s-a miscat destul de incet. Daca au existat alte initiative, au fost prea putin mediatizate.

3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in 2009?

Ma astept sa se miste lucrurile mai bine. Ma astept sa se extinda pe mai multe domenii, sa reuseasca sa mobilizeze mai multe persoane in promovarea campaniilor. E trist cand ai o initiativa buna si nu ai oameni care sa o promoveze sau nu vrei sa “think outside the box” in privinta promovarii.

Sunt curioasa, avand in vedere actuala situatie economica nationala si mondiala, cate companii mari, nationale si multinationale, se vor implica la nivel social in demararea unor campanii bune pe tara cu efect si la nivel local.

Un exemplu e rezolvarea problemei cainilor si a pisicilor fara stapan. Solutii sunt, mesajul exista, trebuie doar sa punem punctul pe “i”. Ar fi misto daca s-ar face o baza de date nationala pentru cainii si pisicile care au cip.

In Oradea ar fi multe de facut, ne trebuie doar un branci si sustinere.

4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, si in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2009?

Eu deja am scris despre asteptarile mele. E un inceput.

Enervant!

E frustrant şi enervant când reuşeşti să faci ceva, te documentezi, cauţi informaţii şi încerci să încropeşti ceva cât mai la obiect şi nu poţi să promovezi munca ta pentru că … trebuie să aştepţi acel “good to go”!

E foarte enervant şi frustrant pentru că în timp ce tu ştii că ai fost primul care a descoperit chestiunea, alţii se bucură de munca ta iar tu încă aştepţi un răspuns. Evident, când răspunsul va veni, vei fi privit ca încă un “copiator, un ahtiat după trafic”. Ce bă, te-ai gândit şi tu să-mi spui asta acum, când toată lumea ştie?!

Şi mai frustrantă devine situaţia când vezi că alţii nici măcar nu pomenesc sursa ideilor. Nu nene, eu am descoperit, eu am văzut. Dacă ai văzut de la început, de ce mama naibii n-ai spus nimic? De ce ai tăcut în banca ta şi ai aşteptat să scriu eu ceva ca apoi să vii şi tu cu un articol?

Ştiu, ţi-era frică să nu cumva să te faci de rahat. Dar dacă tot te-ai inspirat din munca altuia, măcar fă bine şi mulţumeşte-i! N-am nevoie de link dar măcar precizează că o fraieră ca mine ţi-a dat mură-n gură dovezile!

Cred că a fost singurul moment în care mi-a fost ciudă pe mine că blogul ăsta nu are trafic şi nu are notorietate. Chiar nu mă interesează aspectele astea în mod normal dar în momentul în care văd cum cineva se foloseşte de munca mea pentru a se bate în piept cu o cărămidă: “eu am descoperit, eu am observat”, mama naibii, atunci chiar devine frustrant!

Şi mai ciudă mi-e pe faptul că încă aştept un răspuns. Birocraţia există peste tot, nu doar în sistemul administrativ!

Oradeni intoxicati cu senzationalism ieftin!

Cineva îmi spunea să citesc mai des presa orădeană şi să o critic puţin. Din când în când mai citesc şi eu ce scriu principalele ziare şi portalurile de ştiri din Oradea dar de criticat … prefer să-mi ţin părerile pentru mine. Încă mai am de “rumegat” …

Pentru că la facultate ni s-a cerut, printre altele, şi analizarea articolelor din presa orădeană, azi voi scrie despre câteva modalităţi de a face trafic, specific portalurilor de ştiri. Reţine: nu sunt critici sunt observaţii! 😀

Începem cu micuţul, dar orgoliosul, portal ContrastOnline. O tanti jurnalistă titrează un articol:

A dispărut o minoră!

A se observa semnul exclamării. E vital pentru portalul ăsta de ştiri. Nu există ştire de senzaţie fără un semn al exclamării! Când citesc articolul mă gândesc la ce e mai rău: o fetiţă de 10-12 anişori, i s-o fi întâmplat ceva rău, fata a fost furată, a fost lovită şi apoi răpită … că doar a dispărut. Citind articolul aflu că de fapt fata a fugit de acasă, ea lăsând un bilet prin care îşi anunţa părinţii de fuga sa şi chiar i-a sunat pentru a-i ruga să nu o caute. Aha! Deci nu e un act de dispariţie involuntar, fata a fugit de acasă. Păi tanti Otilia, de ce n-aţi spus aşa de la început? M-aţi lăsat să-mi fac griji degeaba!

Pe Bihon titlul articolului ce tratează acelaşi subiect, a fost ceva mai moderat: “Adolescentă din Diosig, fugită de acasă“. Deh, măcar cineva a realizat faptul că fata are 17 ani deci e adolescentă, nu e o minoră de 10 ani care a fost răpită!

Încă una de la mirificul ContrastOnline. Au şi ei un poll, pe prima pagina care spune cam aşa:

“Sunteţi de acord cu avortul, în condiţiile în care măsurile contraceptive sunt legale?”

Hai că e bună întrebarea. Practic rezultatele sondajului sunt irelevante. În mod subtil îi impune respondentului să răspundă cu “Nu”, că doar măsurile contraceptive sunt legale. Alo, contrastu’, avortul nu e o măsură contraceptivă. Nu confundaţi oaia cu varza, nu e frumos! Giovanni Sartori (nah, că iarăşi revin la ce spune nenea ăsta italian) precizează că sondajele de genul ăsta sunt foarte irelevante pentru că omul are opţiuni limitate pentru a înţelege problema. În cazul de faţă e ceva de genul “Dacă eşti de acord cu avortul înseamnă că nu eşti de acord cu măsurile contraceptive legale” şi “Dacă nu eşti de acord cu avortul înseamnă că eşti de acord cu măsurile contraceptive legale”. Contează foarte mult cum pui problema. De asta sondajele cu bătrânii care spun că nu-l mai vor pe Iliescu la guvernare sunt cât se poate de false. Nu e de mirare că Viorel Gaiţa a avut succes în anii ’90 cu mini interviurile stradale.

Închei cu Bihoreanul. E un portal de ştiri pe care îl citesc aproape zilnic pentru că, printre multe alte articole de umplutură, sunt şi alte articole scrise foarte bine. Nu e cazul celui la care fac referire.

“Ghizi unguri concediaţi după o fugă ruşinoasă prin Munţii Bihorului”

Din articol nu reiese că ghizii respectivi ar fi unguri. Au fost angajaţi de o agenţie de turism din Ungaria dar nu reiese nicăieri că ar fi unguri. Poate ştiu foarte bine limba maghiară, lucru care nu-i face unguri.

Cum ar spune profu’ “titlu ce duce în eroare”.

Da, ştiu! Nici eu nu scriu perfect, fac greşeli şi uit să-mi recitesc posturile, dar nici nu mă laud cu prostiile mele.

Later edit: titlul postului e ales întocmai pentru a demonstra superficialitatea unor portaluri de ştiri orădene!