Tag Archives: pandemie

rosii-in-ghiveci

Numerele pandemiei, doar numere pe-o hartă

Zilnic, după ora prânzului, primesc o notificare de la Biziday cu numărul de noi cazuri de coronavirus din România. Apoi citesc despre Italia, Spania, Germania, America și uite așa, știre cu știre, am informații despre toate numerele din lume. Dar nu știu la ce-mi folosesc datele acestea. Nu e ca și cum aș putea face ceva pentru a schimba situația în vreo țară. De fapt, fac ceva: împreună stăm acasă și privim cum cresc roșiile în ghiveci. Centimetru cu centimetru. (well, slowly going mad, but who cares?! we’re all mad here)

E frustrantă neputința asta, să n-ai cum să ajuți. Mă gândesc cum e să te prezinți zi de zi la muncă în timp ce tot auzi de cazuri noi, apoi citești despre ușurința cu care se transmite și cât de mare e riscul pentru cei vulnerabili. Mă refer la medici și asistente, forțe de ordine, vânzători și curieri, sau oamenii care asigură curățenia și igiena. Tot respectul pentru cei care încă se prezintă la locul de muncă, fără a fi copleșiți de nebunie.

Toate știrile pomenesc numărul de cazuri sau numărul de morți, nu viețile omenești. Nimic  despre familiile care nici măcar nu-și pot lua rămas bun de la victime, pentru că n-au voie să se întâlnească. Parcă suntem doar numere seci, fără pic de emoție. Când am încetat să fim ființe cu speranțe, planuri, idei?

Înțeleg nevoia de a trata criza în termeni cât mai raționali, dar parcă e o limită fină între a ne exprima în numere și a dezumaniza complet victimele. Îmi vine să urlu, să strig, să plâng, să atrag atenția că nu suntem doar cifre. Pentru că mi se pare că așa am ajuns să tratăm toată situația, prin prisma unor concepte menite a ne aduna laolaltă, într-un fel de aluat omogen, fără chip, fără emoții.

Un aluat din care frământăm o bucată de istorie. O modelăm și-o punem în cuptor, la foc rapid, pentru a forma teorii menite a ne ajuta să gestionăm situația dpdv emoțional și economic. Ciudat. Și baiul e că nici măcar teoriile nu-s încurajatoare, mai ales când se bat cap în cap.

Mă sperie faptul că în România nici acum nu sunt informațiile clare. Azi, 7 aprilie, se adaugă la bilanțul fatal victimele pandemiei din 29, 30, 31 martie! După o săptămână de la deces încă nu ajung informațiile din teritoriu la centru?! Dacă astfel de date nu ajung, oare ce alte informații nu ajung la timp? Cum poate grupul de criză să ia decizii eficiente în timp util în lipsa unor informații exacte și actuale?! Numai mie mi se pare ceva în neregulă cu asta?!

Factorul uman

Am făcut o mare greșeală într-o seară. Vreo 2-3 ore n-am făcut altceva decât să citesc știri și să dau scroll pe rețele de socializare. La final m-am simțit atât de epuizată, încărcată de un sentiment de deznădejde, încât mi-am jurat că nu voi mai face asta. Nu-mi permit să-mi irosesc răbdarea și empatia pe informații care nu-mi sunt de ajutor.

Știu, facem față situației în mod diferit, dar dacă te regăsești printre rândurile de mai sus, încearcă să faci următorul exercițiu: dacă simți că e prea mult zgomot, prea multe informații contradictorii, fă o pauză. Închide calculatorul, pune telefonul deoparte și fă ceva ce-ți aduce liniște și împlinire. Dacă-ți place să citești, recomand cartea „This is going to hurt” de Adam Kay, pentru o doză de umor. Sau Furiously Happy de Jenny Lawson. Ambele sunt alternative mult mai bune la tot ce înseamnă consum de social media în această perioadă.

Câteva articole / podcasts bune :

Cum poți ajuta?

Dacă totuși vrei să te implici și altfel, poți sprijini oamenii care se implică în proiecte reale. Spre exemplu, noi am sprijinit prin Bursa Binelui achiziționarea de echipamente pentru spitalul din Timișoara. Am căutat informații despre proiect, am urmărit dacă se comunică ce se întâmplă cu donațiile, am întrebat în stânga și-n dreapta despre inițiatori. Poate vreți să vă implicați și voi în susținerea acestui proiect.

Știu că-n situații de criză apar tot felul de oportuniști, dar nu e un motiv să nu ajuți. Dimpotrivă.

Un alt proiect bun pe care îl poți sprijini e cel care oferă o masă caldă persoanelor afectate de această pandemie. „Solidar Social” se numește, e susținut de Adi Hădean și deși n-are legătură cu Timișoara sau cu viața mea, tot l-am sprijinit. Pentru că în perioada aceasta cred că avem nevoie de mai multă solidaritate și mai puține teorii ale conspirației. Mai multă omenie și mai puțină speculă.

Dacă știi alte proiecte bune și oneste, menționează-le în comentarii.

rosii-in-ghiveci