Se ştie că majoritatea oamenilor sunt foarte morocănoşi dacă sunt treziţi când e somnul mai dulce, adică dimineaţa devreme.

Ieri şi azi, dis de dimineaţă ne-am trezit pe “muzica” asigurată de clopotele Mănăstirii din Rogerius.

Pentru că în micuţa noastră garsonieră e cald, dormim cu fereastra deschisă (caloriferul e închis şi totuşi e cald!). Azi Kiki s-a trezit înjurând în stânga şi în dreapta că iarăşi au început călugării să bată clopotele.

A închis fereastra (Doamne, ajută-l pe ăla de a inventat geamul termopan!) şi am reuşit să adormim la loc, încă jumătate de oră când a trebuie să redeschidem fereastra pe motiv că era prea cald în cameră.

După nici 5 minute, se aud clopotele!

Moment în care toţi cei 4 din cameră am început să rostim “rugăciuni” la adresa prea minunatelor clopote.

Ieri dimineaţă au bătut clopotele din jumate-n jumate de oră.

Nenea Bolojan, pe popi nu-i întreabă nimeni de poluare fonică? Nu le ajunge un clopot mai mic?

Acum am înţeles de ce aproape toţi vecinii de bloc au ferestre termopan.