Tag Archives: povesti cu pisici

pisica ranjeste

O surpriză nedorită

Azi noapte am avut un coșmar cu ea. Un vis urât cu vrăjitoare, femei isterice și mâncători de animale păroase. Parcă trăiam într-o lume bizară, fără ciocolată, a lui Willy Wonka, în care o băbuță cu pielea fină dar acoperită de negi mi-a luat-o din brațe și-a aruncat-o într-o prăpastie din care ieșea o gură uriașă de monstru care a înghițit-o rapid.

Brr, mi se ciufulește părul de pe ceafă numai când mă gândesc la asta. M-am trezit speriată și toată transpirată, alarma telefonului urlându-mi în urechi. Fir-ar să fie, trezirea la ora 7 și jumătate nu-i deloc plăcută! Bine că încă nu se auzea bormașina de la construcția de vis-a-vis.

Nici n-am apucat bine să mă dezmeticesc că o aud cum mă strigă, ca un pui răsfățat, din coridor. „Ți-o fi foame”, îmi zic, în timp ce-mi trec o mână prin părul ciufulit. „Lasă, mai ai oleacă de răbdare, că-i prea devreme. Dacă mănânci acum, o să-mi ceri de mâncare și peste o oră, iar eu am prea multe materiale de terminat azi”, i-am spus calmă, deși știu că nu m-a băgat în seamă.

În timp ce făceam duș stătea pe marginea căzii și mă privea curioasă. „Grrr, ești enervantă, pleacă în treaba ta”, i-am strigat, încercând cumva s-o alung din baie. Nu s-a clintit vreun centimetru. M-am enervat! Am întors dușul ca să ajungă apa pe ea. În 2 secunde era în coridor, scuturându-și capul nemulțumită. Mă privea nedumerită, parcă întrebându-mă de ce am fost atât de nesimțită.

I-am dat de mâncare în timp ce așteptam să se facă o cafea. Din păcate, nici măcar cafeaua tare nu m-a scăpat de senzația de oboseală ce nu-mi dă pace de 2 zile. Am ascuns cearcănele cu o cremă de ochi și nițel de rimel organic și-am plecat la întâlnire.

Când am revenit acasă eram atât de binedispusă încât i-am iertat indiscreția de dimineață din baie.  Ba chiar i-am dat să mănânce una dintre mâncărurile ei preferate, un pate fin din carne de curcan. Azi s-a năpustit asupra farfuriei și în câteva minute a golit-o. Haplea!

„No, bun. Amândouă am cinat, mi-am terminat munca pentru azi, în sfârșit pot să citesc ultimele pagini din Jurnalul lui Anne Frank”, i-am zis în timp ce deschideam cartea cu Adobe Digital Editions.

Încă lingându-și gingiile și mustățile, a venit agale până-n sufragerie. S-a pus în fund în fața mea, s-a uitat la mine cu privirea aia de ființă inocentă, de puiuț drăguț și prostovan căruia îi poți ierta orice, și mi-a făcut cea mai frumoasă bucurie din seara aceasta: a vomitat pe covor! Asta face mereu când hăpăie, iar eu mereu uit s-o închid în baie în primele 15 minute după ce mănâncă o conservă. De fiecare dată când a primit un pate Gourmet a vomitat. Nu știu sigur dacă-i de la mâncare sau e din cauză că-i lacomă.

Bine că nu mai are voie în dormitor! 🙂

pisica ranjeste

pisica intinsa pe covor

labute de pisica

Ce face o pisică în apartament?

Azi dimineață, pe la 3, m-am trezit simțindu-mi picioarele amorțite. De 2 zile am o ușoară febră musculară la gambe așa că îmi amorțesc picioarele când dorm într-o singură poziție o vreme îndelungată. Am încercat să schimb poziția corpului. Dar n-am reuşit. Picioarele parcă mi-erau prinse într-un costum de plumb și, orice aș fi făcut, nu le puteam ridica sau mișca. Somnoroasă și aiurită fiind, i-am sugerat orădeanului să se dea la o parte, crezând că a adormit cumva pe picioarele mele (!?!). El, și mai surprins: cum să adoarmă pe mine? (fiind slabă, mi se simt cam toate oasele și nu-i plăcut să dormi pe cineva slăbănog). Am mai făcut o încercare în a-mi ridica picioarele pentru a schimba poziția trupului. Din nou, n-am reușit.

Într-un final, am deschis ochii și-am ridicat capul de pe pernă. Pe picioarele mele, deasupra plapumei, dormea mâța. Care mâță are vreo 5 kile jumate, poate mai mult. Evident că pisica n-a vrut să-și miște posterioru-i preţios de pe picioarele mele nici după ce-am trezit-o. S-a uitat la mine cu ochii întredeschiși, a căscat bine, apoi şi-a aşezat tacticos căpşorul la loc, pe lăbuţe-i pufoase. Da, ai ghicit, tot pe picioarele mele. Ştiu că nu-i place s-o zgâlțâi când doarme (cui îi place?!), aşa că, folosind ultima fărâmă de energie rămasă în picioare, am mişcat cât am putut de mult ciolanele înţepenite şi pisica a fost convinsă să plece din dormitor spre al său culcuș.

pisica casca gura mare

Interesant e că ea mereu adoarme în baie, în culcușul ei sau se lungește prin coridor când e prea cald. Dar a descoperit ceva: după ce adormim amândoi vine să ne verifice și apoi adoarme pe picioarele mele. Întotdeauna pe picioare, niciodată altundeva! Și întotdeauna pe mine. Partea bună e că iarna e un calorifer excelent!

pisica doarme sub masa

În altă ordine de idei, a reînceput sezonul nunților. Îngrozitoare nunțile astea la bloc. Nu mă deranjează muzicanții, nici măcar băbuţele care chiuie și iuiuie, dar mă deranjează claxoanele nuntașilor. Care-i logica în a sta în parcare pentru a claxona 5 minute neîntrerupte? Mai ales când unii nuntaşi fac asta în curţile blocurilor, unde ecou. TheMitsi, care dormea dusă până la auzul claxoanelor, s-a băgat cu capul sub pătură și a ieșit abia după ce-a încetat gălăgia. Uneori fuge și se ascunde prin coridor, pe sub covor, sau se bagă sub măsuța pentru laptop, în timp ce lucrez și toarce de speriată ce e.

pisica pazeste somnul

TheMitsi e cat troll! Acum vreo 2 săptămâni ieșise vecina de la parter să sape grădina din fața balconului ei. Și, în bunul stil pisicesc, Mitsi stătea la geam și miorlăia din când în când. Ba la o gâză, ba la o vrabie ori certa vreun porumbel. Vecina, crezând că s-a întors pisica neagră care-și făcea veacul prin jurul blocului, o căuta prin tufe, strigând pisica pierdută. De fiecare dată când vecina se reapuca de smuls buruieni din grădină, reîncepea TheMitsi să miorlăie. Vecina lăsa buruienile și iar căuta pisica neagră. Și tot așa vreo 10 minute până s-a săturat vecina de căutat mâţe prin tufe.

pisica da din coada

Un lucru interesant și haios e că TheMitsi nu iese din cameră dacă-i spun „Ieși afară!” ci numai dacă-i spun „Ieși!” ori “Afară!”. Știe că la auzul cuvintelor „Afară!” și „Ieși!,” spuse în ordinea asta, trebuie să iasă din bucătărie, dar dacă-i spun „Ieși afară!” nu reacționează.

labute de pisica

De la o vreme știe că atunci când cumpărăm câte o sticlă de vin, primește și ea ceva: dopul. E înnebunită după dopul sticlelor de vin. Indiferent de vinul cumpărat, când vede sticla îl urmărește insistent pe orădean până când o deschide. Cu ocazia asta fac apel la toți prietenii băutori de vin: nu aruncați dopurile de plută! Pisica mea le fugărește prin casă și nu mai miaună după atenția noastră. Faceți o faptă bună și donați-le! :))

Și cam atât despre pisică pentru azi.

pisica adulmeca farduri de ochi

pisica_spioneaza

Monstrul din apartament

Din când în când, de obicei când rămân singură acasă, aud tot felul de zgomote ciudate. În coridor. Sunt sunete grave, sacadate, ritmice, de parcă o vietate mitică ar pândi din umbră. Ca-n basmele şi filmele americane. Apoi, pentru 2-3 minute e din nou linişte. De parcă fiinţa care le produce ar conştientiza că am auzit-o şi încearcă să mă păcălească.

Se lasă liniştea! E întuneric în casă, doar plăpânda flacără a lumânării din cubul de sare mai îndrăzneşte să sfideze bezna.

Dintr-o dată zgomotele revin. Se aud mai aproape, lângă patul meu. Mi-e frică să cobor. „Ce bine că am şosetele de lână în picioare”, suspină o voce în mintea-mi. „Da, de parcă şosetele alea te-ar putea proteja de o bestie”, altă voce din cap se răsteşte.

În dormitorul întunecat, zgomotul se intensifică. Bestia e tot mai aproape de mine. Ce să fac?! Să fug? Dacă mă prinde din urmă şi mă sfâşie? Dacă mă pândeşte de ore întregi, aşteptând momentul ideal, speriindu-mă şi îngrozindu-mă cu acele sunete atât de grave, atât de … înspăimântătoare?!

Sentimentul de groază se amplifică la vederea a două luminiţe verzi. Îmi dau jos şosetele de lână, în speranţa că poate voi reuşi să lovesc monstrul. De parcă o bucată de lână ar putea să aibă vreun efect asupra unei vietăţi care a sădit spaimă şi frică în sufletu-mi.

Dintr-o dată simt ceva rece, umed şi fin cum îmi atinge degetul de la picioare. Tresar! Mă ascund rapid sub plapumă. Zgomotul revine. E tot mai aproape de mine!

Când credeam că va trebui să renunţ şi la cealaltă şosetă, un glas duios şi cunoscut îmi spulberă spaima: Miauuu! Mau-mauuu! Aaah, mâţă!

Mi se aşază pe piept şi toarce, fericită că m-a găsit. Nu ştiu ce sau cine era monstrul rece, umed şi fin, care scoate zgomote înfricoşătoare. Dar mă bucur că am găsit pisica!

pisica_spioneaza