Tag Archives: rau de masina

Cât de rău e să fii femeie sensibilă?

E groaznic! De mică mi-a fost rău în orice mașină în mișcare. Iarna e puțin altfel, însă vara e cumplit. Nu pot urca în nicio mașină unde există brăduleți  sau odorizante auto care au mirosuri puternice. Senzația de greață apare aproape instant și, în maximum 10 minute, apare și nevoia urgentă de a hrăni niște rațe.

În copilărie maică-mii îi era atât de groază de drumul de la Lugoj la sat, cu microbuzul, încât de cele mai multe ori lua extra măsuri de precauție: cu 2 zile înainte de voiaj nu aveam voie să mâncăm ouă, lapte și nimic gras. Întotdeauna ne îmbrăca în haine frumoase și curate, dar care nu se pătează ușor. Evident că nu lipseau pungile. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Anul trecut, când am fost în Redescoperă România, în fiecare dimineață luam minimum 2 pastile împotriva răului de mașină (merci, Diana!). Fără acele pastile nu cred că aș fi ajuns vreodată pe Transalpina sau pe Transfăgărășan.

Azi, venind de la Timișoara la Oradea, pe un drum drept, mi s-a făcut rău în mașină. Atât de rău încât nu puteam scoate vreun sunet de teamă să nu-mi fie și mai rău. Aiurea, știu!

Partea proastă e că senzația de rău persistă și după ce-am ajuns acasă în așa fel încât nu pot să mă concentrez la nimic decât la cum să scap de greață.

Recomandări?