Tag Archives: religie

lido-di-jesolo-marea

Discursul din tramvai

Era îmbrăcată într-o geacă groasă de fâș, genul de haină pufoasă și zgomotoasă. Mirosea așa cum miros casele de bătrâni, cu încăperile neaerisite, cu arome de mâncare și naftalină ce se întrepătrund atât de bine încât nu le mai poți distinge. S-a așezat pe scaunul din fața mea și se tot foia ca un prunc nerăbdător. Strângea în brațe o plasă de rafie. S-a întors, a văzut că butonez telefonul apoi și-a îndreptat atenția spre altcineva. Din priviri căuta să lege o conversație cu cineva, oricine numai să simtă că nu e singură. Dar era singura din tot tramvaiul care nu butona un telefon.

După 5 minute și-a făcut curaj și m-a întrebat cât e ora.

„- E 8 jumate.”

„-8 jumate? O mai fi deschis la pâine, la magazin pe Dacia? Acolo ar mai trebui să mai găsesc pită la ora asta”. O voce caldă și calmă pe care o auzeam cu dificultate peste zgomotul infernal produs de un tramvai mai bătrân decât mine.

„- nu știu, poate aveți noroc și ajungem la timp”, i-am răspuns și-am băgat telefonul în geantă. Am aruncat o privire în jur și-am realizat că bătrâna voia doar să schimbe 2-3 cuvinte cu cineva. Iar eu căutam un pretext să las telefonul deoparte.

„- 8 jumate ați spus, așa-i? nu-i 9 jumate?”, a revenit după 1 minut. Doi adolescenți zgomotoși se așezaseră vis-a-vis și povesteau despre drama zile de pe instagram.

„- da, da, 8 jumate”, am asigurat-o.” și-am căutat iar telefonul în geantă. Eram hotărâtă să termin de citit articolul despre social media și efectele asupra noastră.

„- aha, mulțumesc. apăi, dacă-i 8 jumate sigur e deschis magazinul de pe Dacia. Merg să iau o pită apoi iau 1-le și merg spre casă, că în cartier sigur nu mai găsesc pită la ora asta”, a continuat, observând că scot iar telefonul din geantă.

„- mulțumesc că mi-ați spus cât e ceasul, domniță. Sper că nu vă deranjez, dar n-am ceas”. Mi-a zâmbit și într-o secundă s-a întors spre mine, rezemându-și capul de fereastra tramvaiului.

Am apucat să-i zâmbesc, fiind surprinsă rapid de un mic discurs incredibil de coerent pentru acel moment.

„- Ioi, domniță, să știți că ne paște o mare nenorocire. Mare, mare nenorocire. Religiile astea ne distrug, ne mănâncă viețile și sănătatea. Semnele sunt peste tot, să știți. S-aveți grijă, să nu vă lăsați păcălită. Pe mine m-au păcălit. Le-am dat tot ce-am avut și-am ajuns la bătrânețe singură și săracă. Dar dumneavoastră sunteți tânără, domniță, să nu vă lăsați păcălită. Religiile astea distrug oameni și distrug vieți. S-aveți grijă domniță dragă!”. Ar mai fi continuat, dar eu ajunsesem la destinație. I-am zâmbit, apoi i-am urat o seară plăcută și-am plecat spre casă.

Nu susțin acest referendum al urii. Nu pot susține un referendum care ar oferi putere și influență unei coaliții ce îndeamnă la regres. Referendumul nu e despre oamenii homosexuali, nu e nici măcar despre familie, e o demonstrație de putere. Și odată ce o asemenea coaliție s-ar îmbăta cu putere, ar putea impune restricționarea altor drepturi civile. Mi-e imposibil să ader la ideile unei coaliții care s-a format pe principiul „să urâm omul care e diferit de norma socială pe care noi o dorim și-o impunem”. Pentru că prin a-i îndemna pe cei din jur să-i disprețuiască pe cei diferiți semănăm neîncredere și culegem deznădejde.

“For centuries humanism has been convincing us that we are the ultimate source of meaning, and that our free will is therefore the highest authority of all. Instead of waiting for some external entity to tell us what’s what, we can rely on our own feelings and desires.”

În „Homo Deus”, Yuval Harari susține că omenirea a ajuns în epoca „umanistă”, unde omul e cel care primează. Practic omul nu mai e mijlocul prin care se întocmesc scopurile religioase, ci ființa umană și bunăstarea sa reprezintă un scop în sine. La baza societății umaniste stau drepturile și libertățile invididuale și colective ale oamenilor, fără a fi trecute prin filtrul dogmei religioase.

Poate e așa în alte societăți mai evoluate și mai civilizate, în societatea românească oamenii încă invocă spirite și duhuri pentru a-și motiva alegerile și prejudecățile.

lido-di-jesolo-marea

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

Drumul Crucii-n Oradea din 2017!

Oradea, orașul minune al României, care pare să renască din fiecare articol din presa online, din fiecare studiu realizat pe intuiție și „misepărerism”, devine o atracție turistică pentru sado-maso. Sau, na, pentru creștinii care-și simt credința mai potentă atunci când văd oameni biciuiți pe stradă.

 

Vezi, nea Bolojan, de aveam Ciupercă, altul era spectacolul. Îți dai seama câți creștini fericeai c-un spectacol de biciuit pe dealul Ciupercii? Și câți orădeni s-ar fi mas … ahm, liniștit la văzul unui Cristi plin de sânge care-și cară crucea pe treptele renovate de pe deal?

„Drumul Crucii și-a propus pt fiecare dintre dumneavostră să reîmprospăteze în mintea și-n inima dumneavoastră, ceea ce înseamnă cu adevărat Paștele. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de la fiecare, să reîmprospătăm în mintea noastră semnificația acestor sărbători. Și anume faptul că omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu și a fost nevoie de o jertfă răscumpărătoare să-l aducă înapoi”.

Și-acum copii, să facem analiza acestui text recitat în timp ce-n centrul orădean un om era bătut cu biciul, apoi urcat pe-o cruce și lăsat să atârne în văzul lumii.

Practic din acest text aflăm că de nu mergem la biserică, ne bate Dumniezo cu biciul, iar dacă nu fac ce vrea Dumniezo, trebuie să-ți bați pruncii ca să revină pe calea cea dreaptă.

În ton cu discursul coaliției pentru familie …

Fokonalt și fügefa! 

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

bula-sapun

Ostilitate creștină

O parte din monarhia românească a aprins o lumânare în fața clubului Colectiv, odată cu mulțimea îndurerată, duminică. Nu cred că a făcut-o pentru vreun capital de imagine, pur și simplu nu ai cum să rămâi indiferent în fața unei asemenea tragedii.

Biserica Ortodoxă a așteptat o invitație oficială, apoi a argumentat că mulțimea era ostilă și mesajele ostile din partea oamenilor au ținut reprezentanții BOR în palatele lor. Ba chiar am auzit popi care-au condamnat oamenii care ascultă rock. Fărâma aia de umanitate

Un reprezentant al catolicilor a ajuns și el în fața clubului și-a aprins o lumânare, neinvitat fiind. N-a ținut morțiș să aducă oamenii în biserică, te poți ruga oriunde pentru a aduce alinare. Papa a transmis de la Vatican o rugăciune, nefiind invitat oficial de cineva.

Nu-s un om care pune preț pe biserică ori pe ideologii religioase. Dar înțeleg nevoia oamenilor care doar într-o confesiune, într-o credință mai găsesc consolare. Așa că nu înțeleg ostilitatea și aroganța Bisericii Ortodoxe Române de a acționa în modul acesta.

Papa încearcă să apropie tot mai mult enoriașii de biserică, o instituție care a fost mult timp percepută prea închisă, prea arogantă. În timpul ăsta preasfințitul nostru îndepărtează oamenii de credință cu aroganța lui. Cu lipsa de reacție și de empatie față de aproapele său.

În clasa a 6-a, parcă, am întrebat un profesor de religie – popă la rândul său – de ce preoții își încalcă predicile pe care le fac. Mi-a răspuns că sunt obraznică și că ar trebui să fac ce zice preotul, nu ceea ce face el, că și el e om și are dreptul de a greși. Așa e. Și preafericitul e om. Și greșește. Dar greșelile trebuie asumate pentru a fi iertate.

Iar aroganța unui om, care-ar trebui să ofere cuvinte de alinare în loc de condamnări, e de neconceput. Mai ales când prin acest mod reușește să întoarcă oamenii, creștinii, unii împotriva altora.

Ipocrizia religiilor în web 2.0

Dacă întrebi un îndoctrinat religios dacă e împotriva celorlalte religii, îţi va spune că fiecare om are dreptul de a crede în ceea ce-i pasă. Sau îţi va predica de ce religia sa e mai „curată”, e cea adevărată etc. Ştii deja poezia! 🙂

De fapt, toţi oamenii extrem de credincioşi consideră că doar zeul în care cred ei e cel autentic şi, inevitabil, vor încerca să-şi impună ideologia. Mai nou, lupta pentru supremaţia religiilor se duce online. Pastorul meu are mai mulţi fani pe Facebook decât amărâtul tău de preot, adică religia mea e mai importantă decât a ta, credinţa mea e cea adevărată. De parcă popularitatea unei religii ar valida-o.  Citatul din religia mea a adunat mai multe like-uri decât al tău citat prost, icoana mea a avut mai multe share decât poza ta.

Pe reţelele de socializare au apărut invitaţiile la evenimente creştine. Biserica X începe slujba în 10 minute la biserica Y. Z-ulescu te-a invitat la slujba de mântuire a degetelor mici ale pastorului care-a făcut un miracol după ce-a pupat mâna unui bolnav. Deşi nu le bag în seamă, apar acei îndoctrinaţi care simt nevoia de a-mi reproşa că n-am dat curs unei invitaţii la o biserică. De parcă prin astfel de reproşuri mi-ar câştiga vreodată atenţia şi respectul. Tăcerea mea ar trebui să le spună că nu mă interesează evenimentele respective. În loc să-mi motivez absenţa, aleg să ignor oamenii şi reproşurile legate  de religie.

Dacă aleg să cred în ceva, e o chestiune care mă priveşte în mod exclusiv. Nu ai dreptul de a-mi impune în ce să cred!

Să nu uităm că şi Jim Jones a avut mii de adepţi, iar la final i-a ucis din atâta dragoste pentru supuşi. E bine să crezi în ceva, dacă asta te ajută să treci peste greutăţile din viaţă, să rămâi pe linia de plutire, să nu o iei razna, însă îţi permite să gândeşti raţional. Dar nu e acceptabil să impui cuiva în ce sau în cine să creadă! Iar cei care se lasă manipulaţi de diverşi propovăduitori sunt oameni slabi şi reprezintă veriga slabă a procesului de selecţie naturală!