Vara asta toridă a încins spiritele din te miri ce motive. Acum refugiații reprezintă problema majoră în toată țara, deși nu prea ne afectează direct, și a împărțit populația în tabere.
Dintre miile de afirmații fără argumente, 2 mi-au crescut tensiunea atât cât să fie normală:
- că refugiații, ca și țiganii, se înmulțesc în număr tot mai mare și de asta Europa o să fie musulmană în 20 de ani
- că oamenii din țările civilizate preferă să țină câine sau pisică decât să facă prunci. Și asta e marea problemă a europenilor, că în loc să facă prunci, cresc animale de companie.
Experimentul meu ar fi așa: întreabă 5 oameni care n-au copii, dacă, în următorul an, și-ar asuma responsabilitatea unei familii.
ÃŽntreabă 5 prieteni de-ai tăi – mai ales bărbaÈ›i, că ăștia fug de prunci de parcă ar fi Satana! – dacă ar vrea să aibă copii È™i dacă nu, de ce. Ascultă-le argumentele È™i apoi trage o semi concluzie.
Aruncăm vina pe animalele de companie, în loc să vedem că, de multe motivul e egoismul. Suntem egoiști, vrem să experimentăm cât mai multe, să cunoaștem cât mai multe, să vedem cât mai multe. Și nu văd nimic greșit în asta.
Plus că ne e frică pentru ziua de mâine. Și, în cazul meu, nu vreau un copil trofeu (cu care să mă laud de parcă ar fi singura mea reușită în viață). Aș vrea ca pruncii mei, dacă o să-i am vreodată, să fie mândri de mine și de reușitele mele. Așa cum și eu îmi admir părinții pentru că nu ne-au sufocat, ne-au încurajat să ne trăim viața pe cont propriu și nu ne-au ținut acasă cu forța, șantajându-ne emoțional așa cum am văzut în atât de multe cazuri.
Nu vreau o familie doar pentru că dă bine în pozele de pe facebook. Vreau o familie pentru că știu că pot face față și unei asemenea responsabilități.
Mă rog, io-s deja prea bătrână ca să mai sper la o familie È™i măriÈ›iÈ™. AÈ™a am citit pe interneÈ›i …
