Tag Archives: rock

franghie

„Trebuie să vorbim…”

Atunci când o femeie, o prietenă, îți spune la telefon „Trebuie să vorbim”, iar când vă întâlniți își începe discursul cu „Scuză-mă, dar trebuie să fiu sinceră cu tine. Trebuie să-ți spun că ești prea rece/arogantă/aiurită/nepricepută etc”, e cazul să fugi. Să evadezi într-o lume unde oamenii acceptă că defectele te fac om, că n-ai trăit suficient de mult pentru a știi cum trebuie să reacționezi la 1001 de situații care pot oftica o femeie.

Își începe discursul, al cărui scop e de a te pune la punct, de a-ți oferi o lecție de viață din care vei avea multe lucruri de învățat despre tine. În acel moment mintea mea intră într-o altă lume. Văd persoana din fața mea, aud ceea ce-mi spune, dar nu procesez informația. Privită din afară, probabil că am o privire tâmpă, dar puțin îmi pasă.

Brusc mă trezesc într-o sală uriașă, în întuneric. Pășesc cu grijă pe podeaua ce pare lipicioasă, dar nu e. Pantofii nu se lipesc, nu se aud zgomotele specifice linoleumului pe care cineva a scăpat și-a spart o sticlă cu iaurt. Strălucește ușor în bătaia singurei raze de lumină ce pătrunde în gigantica încăpere. Aud ecoul pașilor mei și mi se ridică părul pe ceafă când conștientizez că aș putea fi singură într-o clădire străină și întunecată, o încăpere care ar putea foarte bine să se afle undeva sub pământ. Claustrofoba din mine se agită, încep să respir tot mai repede, mă trec valuri de căldură pe șira spinării, palmele-mi transpiră. Însă partea rațională intervine la timp și o pălmuiește rapid pe claustrofoba fricoasă: „femeie, stai calmă!”

Dintr-o dată simt că nu mai sunt singură în încăpere. Încep să deslușesc instrumente, chipuri și scaune. Când au apărut scaunele aici? Parcă sala era goală! Chipuri de oameni necunoscuți se află în spatele luminii. Ah, lumina-mi bate-n ochi. Traversez încăperea și ajung pe margine de unde observ mișcările buzelor pe chipurile străine. Văd mișcarea, dar nu aud niciun sunet. Revin în prezent, la lecția de viață ce-mi e servită, și mormăi un „Scuze, nu înțeleg subtilitățile”. Își reia discursul de acolo de unde am întrerupt-o cu scuzele-mi penibile, la timp pentru a reveni în sala uriașă din lumea în care evadez.

Încep să înțeleg că sunt, de fapt, într-o filarmonică veche, cochetă și cu o acustică impecabilă. Mormăiturile, care se aud dinspre chipurile ce mânuiesc instrumentele, devin tot mai clare. Recitând la unison, ca un cor regal, aud un „F*ck you, I won’t do what you told me”, pe acorduri fine de pian …

Zâmbesc.

Viața-i prea scurtă pentru a le face tuturor pe plac …

Rock Evolution 2012 s-a anulat!

N-am crezut până n-am văzut anunțul oficial al organizatorilor pe pagina de Facebook a evenimentului.

OFICIAL

In numele organizatorilor Festivalului Rock Evolution si NZS PRODUCTION dorim sa anuntam ca din motive legate de alimentarea cu curent a locatiei si neintelegerile intre cei care trebuiau sa furnizeze curentul destinat festivalului, nu am reusit sa gasim sub nici o forma o alta alternativa , drept urmare cu foarte multe regrete si dezamagiri tinem sa anuntam ca festivalul SE ANULEAZA!Trupele anuntate pentru acest festival vor fi contactate pentru a nu face deplasarea si rezilierea contractelor, iar cei care deja au achizitionat bilete isi vor putea recupera banii de la Eventim.Pentru orice informatie trimite-ti email la [email protected] Ne cerem scuze tuturor pentru acest esec neasteptat venit pe neprevazute!

Păcat! Înainte de a da cu sapa și cu lopata în organizatori, io zic să așteptați oleacă să aflăm ce și cum. Că nu cred că-i ușor să organizezi un festival cu trupe din țară și din străinătate!

 

Într-o notă mai amuzantă, atât cât mi-e permis: v-am spus să spuneți 3 acatiste în fiecare oră? Ni, ce s-a întâmplat dacă nu m-ați ascultat!

Despre muzica aia bună :)

Ştii senzaţia aia pe care o ai când asculţi una dintre piesele tale preferate, melodie pe care n-ai mai auzit-o de mulţi ani şi te întrebi „Cum de am uitat de melodia asta?”. Şi pe măsură ce-o asculţi îţi vin în minte tot felul de situaţii, locuri, oameni, gânduri. Parcă eşti din nou în locul ăla unde ai auzit prima dată piesa aia preferată.

Adevărul e că de la atâta muzică de tipul bumţi-bumţi (poate cei de la Creative Monkeyz ar trebui să înregistreze expresia), atâtea ritmuri electro, dance şi alte bumţimăieli, nu mai au loc sunetele de chitară. Sau de saxofon. Ori de pian. De fapt, şi dacă îşi fac loc prin melodii, se pierd printre sunetele care-s făcute să-ţi bubuie creierul, să-l intoxice cu tot felul de senzaţii pe care nu le-ai mai experimentat. Nu le recunoşti, dar nici nu-ţi provoacă repulsie. Ştii că nu-s pe gustul tău, dar le accepţi ca sunet de fond. O încăpere tăcută e una care deprimă, aşa că merge şi-un radio comercial care se aude în surdină. Încet, atât cât să nu-ţi distragă atenţia, dar suficient de tare pentru a nu-ţi auzi gândurile. Sau, mă rog, piticii ăia nevrotici care mereu vor ceva! (medicameeenteeeeee!!!)

Nu mai ştiu când am uitat să ascult doar „muzica mea”, acele ritmuri care-mi permit să răsfăţ neuronii cu sunetele copilăriei. Am crescut cu melodii pe care oricât de rar le-aş asculta, întotdeauna-mi provoacă aceleaşi senzaţii. Cu tot respectul pentru artiştii şi producătorii autohtoni, nu cred că muzica din ultimii 10 ani va reuşi vreodată să-mi trezească asemenea sentimente.

The Healer ascultam noaptea la radio, la NovaFM în Lugoj. Tot acolo am fost cucerită de The Rolling Stones cu Angie, Simon and Garfunkel cu Bridge over troubled water, Andy Williams cu Speak softly love, Love Hurts de la Nazareth ori Stairway to Heaven de la Led Zeppelin (ce-mi mai place să ascult asta dimineaţa, pe la 5). Să mai spun de Guns’n’Roses cu Paradise City ori de Lisa Stansfield cu Been Around the world?! Sunt doar câteva melodii din miile de piese în care mă regăsesc.

Muzica de azi nu-mi transmite vreo emoţie. O aud, aşa cum aud un tren care trece pe lângă bloc şi … cam atât! Din când în când îmi mai transmite câte-un şoc, când văd câte-un videoclip exagerat (totuşi poate-s eu prea pudică), dar nu mă îndeamnă să iau vreo atitudine.

Concert aniversar de 25 de ani la Pestera de la Romanesti

În weekendul ce urmează, eşti invitat(ă) la concertul aniversar de 25 de ani organizat la Româneşti de către Fundaţia Academică Culturală Timişoara – FACT, cu sprijinul Primăriei Timişoara, al CJT, al Asociaţiei speologice Speotimiş.

În 1984 s-a ţinut primul concert în micuţa peşteră din jud. Timiş. Având o acustică deosebită, Peştera de la Româneşti a devenit un loc ideal pentru concerte rock şi spectacole de muzică simfonică sau clasică.

Printre formaţiile ce au cântat de-a lungul anilor pentru turiştii melomani se numără Zdob şi Zdub, Cargo sau NightLoosers.

Programul de duminică, 4 octombrie, începând cu orele 14 cuprinde:

concert cu orchestra simfonică şi corul „Ion Românu” ale Filarmonicii „Banatul”, din Timişoara, alături de violoncelista Alexandra Guţu. La pupitrul dirijoral se vor afla cinci dirijori: Remus Georgescu, Gheorghe Costin, Radu Popa, Iosif Todea şi Roberto De Maio (Italia).
Concertul cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn, Edvard Grieg, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Wolfgang Amadeus Mozart şi George Enescu. Intrarea la concert este liberă. NewsTimisoara