Tag Archives: rock evolution

Rock Evolution 2012 s-a anulat!

N-am crezut până n-am văzut anunțul oficial al organizatorilor pe pagina de Facebook a evenimentului.

OFICIAL

In numele organizatorilor Festivalului Rock Evolution si NZS PRODUCTION dorim sa anuntam ca din motive legate de alimentarea cu curent a locatiei si neintelegerile intre cei care trebuiau sa furnizeze curentul destinat festivalului, nu am reusit sa gasim sub nici o forma o alta alternativa , drept urmare cu foarte multe regrete si dezamagiri tinem sa anuntam ca festivalul SE ANULEAZA!Trupele anuntate pentru acest festival vor fi contactate pentru a nu face deplasarea si rezilierea contractelor, iar cei care deja au achizitionat bilete isi vor putea recupera banii de la Eventim.Pentru orice informatie trimite-ti email la [email protected] Ne cerem scuze tuturor pentru acest esec neasteptat venit pe neprevazute!

Păcat! Înainte de a da cu sapa și cu lopata în organizatori, io zic să așteptați oleacă să aflăm ce și cum. Că nu cred că-i ușor să organizezi un festival cu trupe din țară și din străinătate!

 

Într-o notă mai amuzantă, atât cât mi-e permis: v-am spus să spuneți 3 acatiste în fiecare oră? Ni, ce s-a întâmplat dacă nu m-ați ascultat!

Concurs Rock Evolution!

Ascundeți pruncii de țâță, pârjoliți lanurile de grâu deja treierate, astupați fântânile secate și ascundeți-vă în beci! Și spuneți 3 acatiste la fiecare oră. În weekendul 13-15 iulie orașul Oradea va fi „cucerit” de rockeri.

Programul festivalului Rock Evolution:

Vineri, 13 Iulie Sâmbătă, 14 Iulie Duminică, 15 Iulie
SanctuarReborn Psycho Symphony GodKrepuskul
Indefiance Guerillas Spiritual Ravishment
Taine Targ3t Altar
Nevergreen Unearth Death Angel
Celelalte Cuvinte Biohazard Sepultura
Three Days Grace  Masked Toys

 

Locația: Tony Shopping Center, Str Ogorului – harta e aici! Am mai povestit deja care-s prețurile biletelor și de unde pot fi cumpărate, ba chiar ți-am povestit că va fi amenajat un loc de campare, cu dușuri și parcare.

Ce mai trebuie să menționez e că la Rock Evolution tinerii artiști vor putea câștiga câteva premii: 2 ghitari, 1 ghitara bass, 1 set tobe. Vor cânta pe scena mică zilnic între orele 12-16.

Trupele înscrise în concurs:
The Unknown Scar – Satu Mre
Blind Spirits – Bucuresti
Warchant – Timisoara
Diamonds are forever – Cluj
Archam – Bucuresti
Next – Baia Mare
Hiatus M – Baia Mare
Running Clouds – Bucuresti
AIM – Jimbolia
Order – Satu Mare

Biletele pentru 2 și 3 zile au inclus un loc de campare. Cei care vor sta la cort vor avea acces în zona de camping începând cu data de 13 Iulie, ora 12. Există locuri de parcare iar în zona de campare vor fi dușuri, toalete, corturi în care se va servi masa și baruri.

 

Buuun, acum că am terminat cu detaliile organizatorice, mă gândesc că poate vrei și-un bilet la festival. Vorba aceea, dacă tot ți-am făcut poftă de mâncare, atunci să-ți dau și ceva de mâncat. Pun la bătaie 2 bilete cu care poți intra la toate concertele din cadrul festivalului. Ce trebuie să faci?

Doar să-mi lași un comentariu și să-mi spui dacă vrei unul din bilete. Le voi da în urma unei trageri la sorți cu random.org.

Știu că ardelenii-s mai molcomi, dar dacă chiar vrei un bilet, grăbește-te că mâine dimineață voi face extragerea.

În zilele următoare veți putea câștiga bilete în concursuri organizate pe siteurile: OrădeanulOradea OnlineMuzica de Vest.

 UPDATE: Silviu Filip și Dan C ați câștigat câte un bilet. Musai să-mi scrieți pe email [email protected] numele voastre și de unde sunteți, să vă dau biletele!

 

Rock Evolution în Oradea – 13-15 iulie 2012

A doua ediție a festivalului Rock Evolution Oradea va debuta în 13 iulie. Cap de afiș: trupa braziliană de thrash metal/death metal/groove metal Sepultura. De altfel, de ceva vreme circulau zvonurile că Sepultura va susține un concert în Oradea și iată că zvonurile s-au confirmat.

Festivalul va avea loc la Tony Shopping Center, Str. Ogorului – centura Oradea, în apropierea hipermarketului REAL 1. Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi găsite la Germanos, Orange, Vodafone, Domo, în librăriile Humanitas sau Cărtureşti sau online prin Eventim.

Dacă veniți la festival din alte orașe, trebuie să știți că vă puteți cumpăra bilete pentru 2 şi 3 zile, există loc de campare, parcare, duşuri, toalete şi corturi de unde vă puteți cumpăra mâncare și băutură.

Cât costă biletele la festivalul Rock Evolution?

  • 1 bilet pt 1 zi costă 40 în avans sau 50 de la fața locului;
  • 1 bilet pt 2 zile costă 50 în avans sau 60 de la fața locului;
  • 1 bilet pt 3 zile costă 70 în avans sau 80 la fața locului;

Împreună cu  ClujLifeFUABogdan PaterOradea MeaOradeaonlineOrădeanulIoanaStef sau Muzica de Vest voi participa la festival, ca blogăr acreditat.

Știu că am cititori rockeri așa că vă sugerez să stați pe aproape. În câteva zile voi lansa și un concurs scurt în cadrul căruia voi oferi câteva bilete.