Recent am observat că am reflexul de a mulţumi oricui pentru orice mic ajutor. Dacă ospătarul îmi aduce sucul la masă, îi mulţumesc. Dacă mă întreabă cum mi s-a părut mâncarea, nu uit să-i spun „merci” după ce-mi exprim părerea.

Am realizat că acest obicei de a mulţumi mi-a intrat atât de bine în rutină, încât într-o seară, în baia de la Hotel Ramada, i-am mulţumit aparatului de săpun pentru că mi-a pus săpun lichid în mână înainte să apuc să fac ceva.

Pur şi simplu, din reflex, am spus „mulţumesc!” unui aparat! Abia după vreo 2 minute am realizat cât de ciudat a fost…

Ştii ce e totuşi interesant? Că de puţine ori am avut parte de o servire groaznică, pesemne acel „mulţumesc!”, împreună cu un zâmbet, chiar funcţionează.

Poate că oamenii ar fi mai fericiţi şi mai puţin acri dacă ar proceda la fel. Zic şi io!