Tag Archives: sex

Cum scăpăm de perverşi şi de pedofili?

Azi dimineaţă, pe la ora 9 pe str. Transilvaniei (aproape de magazinul Bihoreanul), ascuns între tufele din faţa blocului, se afla un nene. Complet gol, jucându-se cu „jucăria” din dotare. La câţiva zeci de metri mai în jos pe stradă se află Parcul Magnoliei, un loc plin de copii.

Probabil că în cele din urmă l-au fugărit locatarii din zonă, dar dacă mâine perversul se întoarce în aceeaşi grădină? Dacă mâine îşi face loc pe sub pomii pitici din parcul Magnoliei, în plină zi, când toţi copiii sunt la joacă? Dacă poimâine sare din tufe pe o tânără domnişoară a cărei greşeală a fost să se îmbrace în fustă scurtă?

Ce e de făcut în cazurile astea? Dacă sun la poliţie, vine vreun echipaj să ia vreo măsură? (şi nu mă refer la măsurarea organului).

Tu ce faci în cazul în care un pervers se ia de tine?

Ironia traiului in apartament

Sau cutii de chibrite, că numai apartamente nu-s astea de la noi.

Nici n-a plecat bine bruta mică de acasă că vecinii au chef de hâţoială. Hâţa, hâţa.

Ce mai scârţâia patul! Şi ce sunete se auzeau din tavan, că mi-era teamă să se prăbuşească în cameră.

Când deja nu mai suportam zgomotele şi mă pregăteam să bat în perete (păi, nu? aşa se face la bloc!) gata, au fugit la duş!

Hai măi, ce om neserios eşti! Doar 5 minute?!?

Pentru ce naiba s-au mai dezbrăcat? 😀