Am crescut într-o familie nu prea mare, dar nici mică. Am încă o soră şi-un frate. Rareori se întâmpla să rămân singură acasă, mai ales pentru perioade mai lungi de o zi. O singură dată am rămas singură o noapte întreagă. Era vară, tocmai ce ieşisem din spital după o operaţie (cred că apendicită) părinţii lucrau amândoi în tura de noapte, iar fraţii erau în sat. A fost cea mai lungă noapte din viaţa mea!

Ştii furtunile “nervoase” de vară? Alea cu tunete şi fulgere îngrozitoare, cu ploi torenţiale, cu vânturi puternice care reuşesc să deschidă ferestrele apartamentelor vechi, comuniste. Ei bine, exact în noaptea când am rămas singură acasă (aveam vreo 7 ani), Doamne-Doamne s-a gândit că n-ar strica să trimită o “ploicică supărată”. Na, de atunci am oroare nu doar de furtunile de vară, cât de statul singură în casă. Ce-i drept, acum o am pe Ţiţic să-mi ţină de urât (şi de cald, noaptea :D).

Azi (duminică) m-am apucat să fac ordine şi curăţenie prin casă. Nu de alta, dar până şi pisica a început să mă ignore când mă aude vorbind. Am dat cu aspiratorul (inclusiv pe canapele), am spălat toate vasele din bucătărie, am spălat pe jos peste tot, am curăţat covoarele de părul de mâţă, am gătit ceva şi am avut timp şi de 2 episoade din Eureka. Iar când m-am uitat la ceas era doar ora 15. Pfu, greu trece timpul când n-ai cu cine sporovăi.

Norocul meu că şi Ioana avea vreme de pierdut prin oraş, aşa că am purces la cumpărături! Ca fetele! 😀

De obicei mă deprimă să merg la cumpărături. Sunt slabă şi rar îmi găsesc haine pe mărimile mele. Probez puţine haine, tocmai pentru a evita să ajung în stadiul ăla când mă enervez şi nu-mi mai cumpăr vreun articol de îmbrăcăminte câteva luni bune. Însă de data asta am avut noroc. Mi-am găsit o jachetă pe gustul meu la Kenvelo (cred că e prima dată în viaţa mea când cumpăr ceva pentru mine de la Kenvelo). Şi culmea: îmi vine ca turnată! De fapt, cam la asta se rezumă tot şoping spri-ul meu: o jachetă şi-un bol cu bile verzi de silicon care se umflă când le pui apă. De altfel, bilele alea n-au vreo utilitate, alta decât că arată interesant verdele ăla.

Ca să închei cumva amalgamul ăsta de cuvinte, când rămân fără Laurenţiu acasă, mă plictisesc şi iau la şmotruit toată casa. Norocul meu că de luni până vineri lucrez de dimineaţa până târziu după amiaza, iar seara vin prietenii în vizită să jucăm remi, risk şi monopoly.

Tu ce faci când rămâi singur(ă) acasă?