Tag Archives: spiru haret

Intrebarile de vineri

  • Pe timp de criză mâncăm mai multă carne?!

În Oradea s-au înmulţit magazinele ce comercializează carne şi mezeluri. În drumul meu spre serviciu trec pe lângă vreo 4 în decurs de 20 de minute. Carnea e tot scumpă dar magazinele se înmulţesc precum ciupercile. Mai ales cele care vând carne adusă din Ungaria.

  • Nu vă deranjează prunele, corcoduşele, fructele ce cad din pomi pe trotuare?

Ieri, lângă staţia de tramvai de la fostul magazin Perla (Oradea!), întreg trotuarul era acoperit de un strat de corcoduşe căzute din pomii de pe margine. Dacă tot avem fructe pe toate străzile, nu pot fi folosite? Mă gândeam că se pot face compoturi, gemuri pentru case de copii, case de bătrâni. Decât să fermenteze şi să pută pe trotuare, mai bine ar fi folosite în scopuri umanitare, nu?

fructe

  • De ce bărbaţilor le e lene să-şi ducă şosetele în coşul cu rufe murdare şi preferă să le arunce prin cameră?

Doi colegi de serviciu mi-au confirmat că asta e o problemă universală a bărbatului. Mă rog, după o anumită vârstă, apariţia copiilor şi a familiei, bărbatul e mai disciplinat dar până atunci, îşi arunca hainele peste tot. Care-i raţionamentul pe care vă bazaţi când faceţi asta?

  • Dacă Universitatea Spiru Haret are probleme cu legalitatea, de ce dimineaţa la radio aud spoturi în care studenţii sunt îndemnaţi să se înscrie la Spiru?

La Radio România Actualităţi se difuzează într-o veselie un spot publicitar de unde am aflat că Universitatea Spiru Haret, universitate acreditată, face înscrieri pe diverse specializări. Azi dimineaţă, cu câteva minute înainte de difuzarea reclamei, la ştirile de la jumătatea orei, crainicul citise un material despre ilegalitatea Spiru Haret. Eh!